Închide

150.000 de lei pentru lucrări cadastrale pentru extinderea pistei aeroportului din Cluj

Administrație by Actual de Cluj - aug. 12, 2016 2 370

Pași de pitic pentru extinderea pistei de decolare-aterizare a aeroportului din Cluj: astăzi s-a aprobat achiziția de servicii cadastrale pentru amenajarea Someșului, ce ar urma în final să fie deviat pentru a face loc lucrărilor de extindere a pistei.

Achiziția publică de servicii cadastrale pentru amenajarea Someșului Mic a început azi, mai exact pentru ca proiectul de extindere de la 2.100 la 3.500 de metri a noii piste de decolare-aterizare a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” să poată continua, Consiliul Judeţean Cluj trebuie să exproprieze în perioada următoare un număr de 140 de parcele din zona aeroportului clujean și a Someșul Mic, în localitățile Cluj-Napoca și Apahida. În acest sens, firma care va obține contractul va trebui să întocmească documentațiile cadastrele ale respectivelor imobile cuprinse în prima jumătate a tronsonului II de lucrări, precum şi în Tronsoanele I și V integral. În ceea ce privește celelalte tronsoane, respectiv cea de-a doua jumătate a Tronsonului II, precum şi Tronsoanele III și IV integral, sarcina întocmirii documentațiilor cadastrale revine Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, instituție care a început, la rândul ei, demersurile în acest sens, explică președintele CJ Cluj, Alin Tișe. Lucrările cadastrale ar urma să fie terminate în 90 de zile, „astfel încât să putem continua ulterior procedurile de expropriere a terenurilor din zona aeroportului, proceduri suspendate momentan din cauza unor neconcordanţe legate de proprietatea asupra unor parcele”, spune Tișe.

Lucrările de cadastru costă 150.000 de lei plus TVA.

2 comentarii

  1. cat mai cadeti ca si presa incapcana cu pista? e o diversiune de la adevarata problema: extindere terminale, extindere apron si extindere parcare.
    astea sunt probleme urgente despre care nu vb nimeni, care pot bloca dezvoltarea aeropotului.
    cu pista de dimensiunea actuala putem trai fara probleme inca vreo 30 de ani

  2. Trebuie prelungita pista este o rusine cand coboara un avion celor din avion li se face rau din cauza
    franari puternice din cauza lungimii pistei , iarna ne putem astepta la urmatoarea iesire a unui avion
    in afara pistei. In privinta comentariului lui adi am impresia ca confortul pentru el este mai presus
    decat siguranta pasagerilor.

Scrie un comentariu