Închide

Orășelul „de machetă” al Inovării.

Economie by Kristina Reştea - aug. 05, 2014 0 279

Conducerea clusterului IT despre stadiul proiectului, la 20 de luni de la anunțarea planurilor: “așteptăm concretizarea unor pași”.

Reprezentanții conducerii clusterului Cluj IT, promotorul proiectului-mamut Cluj Innovation City, vorbeau despre planurile pentru crearea mini-orașului încă din toamna anului 2012. În martie, aceștia spuneau că proiectul “de dezvoltare urbană integrată urmează să intre în etapa de selecţie a companiilor de consultanţă pentru studiul de prefezabilitate. În această vară, reprezentanții clusterului dădeau informații despre proiectele pe fonduri europene pe care le au în derulare și menționau printre cele mai importante ținte asumate și cel mai costisitor dintre planuri: Cluj Innovation City.

„Cluj Innovation City, unul dintre cele mai mari proiecte promovate de Cluj IT Cluster, este estimat să ocupe o suprafaţă de 200 ha în zona Lomb, din Cluj-Napoca, iar investiţia totală este estimată la peste 350 de milioane de euro. Cluj Innovation City va fi un proiect derulat în parteneriat public-privat de tipul Community Project, primul de acest fel din România, managementul CIC fiind asigurat de mediul privat, în timp ce infrastructura va fi realizată cu sprijinul autorităților publice locale și centrale”, spuneau reprezentanții clusterului.

Administrația locală a demarat două proiecte pe fonduri europene, de mai mici dimensiuni decât conceptul „orășelului”, dar despre stadiul concret al planurilor privind Cluj Innovation City conducerea Cluj IT nu a oferit detalii.

„Momentan (oficialii Cluj IT Cluster, n.red.) nu pot răspunde la întrebările trimise, din motive de confidențialitate a unor informații. Se așteaptă concretizarea unor pași aflați în stare avansată de pregătire. Când se vor finaliza, vor anunța în presă”, au transmis responsabilii de comunicare ai asocierii la solicitarea de informații făcută de Actualdecluj.ro privind calendarul de lucru pentru 2014, stadiul proiectului și al demersurilor de atragere de fonduri.

În martie, promotorii planurilor estimau că șantierul ar putea demara în vara viitoare. Tot în primăvară, cei de la Cluj IT Cluster spuneau că un consultant urma să fie selectat până în aprilie, dar resursele de finanţare încă nu fuseseră stabilite. La rândul său, primarul Emil Boc a dat asigurări că 202 ha în Lomb (zonă desemnată iniţial pentru un cartier neconcretizat, n. red.) sunt libere de sarcini, în proprietatea municipalităţii, şi pot face obiectul unui viitor parteneriat cu promotorii CIC.

Amintim că masterplanul desenat pentru conturarea proiectului prevede mai multe zone de activitate, iar în plan CIC se împarte în mai multe arii rezidenţiale: IT City, Bio City, Energy City (cu spaţii dedicate cercetării, alături de universităţi, pe teme legate de energia regenerabilă, zonă medicală, cartier pentru activităţile de educaţie, muzeu al ştiinţei, birouri, zonă de comerţ şi agrement, zonă de industrii creative.

Promotorul proiectului, clusterul Cluj IT, este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, având ca membri 32 de companii de IT, 3 instituţii de învăţământ superior, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, 8 instituţii publice şi organizaţii catalizator.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.