Închide

U BT învinge Baschet SCM Timișoara, 95-86. Silvășan: „per total am avut momente foarte bune de joc”

Sport by Actual de Cluj - mart. 24, 2019 0 85

U BT a învins aseară Baschet SCM Timișoara, 95-86, în etapa a VIII-a a campionatului. „Sunt foarte mulțumit de mare parte a meciului”, a spus după meci tehnicianul clujenilor, Mihai Silvășan. „Sunt puțin nemulțumit de relaxarea de pe final, când am băgat pe toată lumea și nu am mai avut concentrarea de care aveam nevoie, însă per total am avut momente foarte bune de joc, mai ales în sfertul al treilea, când ne-am dus la 20 și ceva de puncte diferență. Am jucat un baschet bun și până la urmă asta ne-a asigurat victoria”.

Cronica meciului e pe u-bt.ro: Duelul a avut un start echilibrat, bănățenii fiind hotărâți să uite de eșecul suferit miercuri, în Cupa României, cu Dinamo. Tânărul Dragoș Diculescu a strălucit pentru Timișoara, dar gazdele au răspuns imediat prin Darrin Dorsey, aflat în mare formă. Primul sfert s-a încheiat la distanță de o posesie în favoarea trupei lui Cristian Bota, scor 21-22, apoi alb-negrii au preluat frâiele jocului. Alhaji Mohammed a fost trecut pe foaia de arbitraj în locul lui Aleksandar Rašić și nu a dezamăgit. Americanul cu origini ghaneze a ieșit imediat la rampă cu aruncări de efect, izbutind să își pună colegii în avantaj.

Nandor Kuti și Nana Fulland s-au asigurat ulterior că echipa noastră intră la cabine în avantaj. Mai mult decât atât, venit de pe bancă, David Vida a adus energie și a jucat cu mult curaj. Sportivul în vârstă de 19 ani a ridicat chiar publicul în picioare, cu un slam-dunk pe contra-atac, stabilind scorul pauzei, 47-40.

U-Banca Transilvania a oferit o evoluție și mai consistentă în partea a doua a jocului. Kyndall Dykes a furnizat puncte și a copleșit defensiva adversarilor, pe când Tony Easley a dominat situația din spațiul de trei secunde. Distanța de pe tabelă a depășit 20 de puncte, așa că formația gazdă nu a mai avut probleme în a se impune, deși timișorenii au câștigat ultimul act cu 32 la 22.

Baschetbaliștii clujeni ajung la 22 de succese în actual ediție a Ligii Naționale și continuă lupta de urmărire a primului loc. Până la disputa restantă dintre CSU Sibiu și SCM U Craiova, U-Banca Transilvania conduce clasamentul, cu un total de 38 de puncte. Mai rămân ulterior două confruntări de jucat din sezonul regulat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu