11 persoane au avut nevoie de asistența salvamontiștilor în weekend pe pârtiile de ski din Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 13, 2023 0 167
Un număr de 11 persoane au avut nevoie de asistența salvamontiștilor în weekend pe pârtiile de ski din Cluj.
Weekend-ul care s-a încheiat a fost cel mai solicitant pentru salvamontiștii din Cluj și din întreaga țară. În Cluj a fost nevoie de 11 intervenții, dintre care zece sâmbătă. Cele mai multe cazuri au fost sâmbătă la Mărișel – cinci accidentări care au necesitat intervenția Salvamont dar, din fericire, în cazul niciuneia dintre victime nu a fost nevoie predarea către ambulanță. Patru cazuri au fost pe domeniul Buscat, dintre care trei persoane accidentate au fost predate ambulanței. Totodată, a mai existat și o victimă pe Pârtia Feleacu, aceasta fiind, de asemenea, predată ambulanței.
Ieri a fost înregistrat un singur caz, pe Pârtia Mărișel, iar persoana accidentată nu a necesitat intervenția ambulanței.
La nivel național, ziua de sâmbătă a reprezentat un record de intervenții ale salvamontiștilor: nu mai puțin de 146 de intervenții, dintre care zeci – mai exact 56 – au fost persoane predate ambulanțelor, iar una – elicopterului SMURD. Ieri au fost înregistrate alte 102 cazuri la nivel național, dintre care 34 au fost predate ambulanțelor și una elicopterului SMURD.
În Cluj sunt deschise toate cele patru pârtii, respectiv cele din Băișoara, Buscat, Mărișel și Feleacu.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Americanii de la Emerson au tăiat peste 200 de posturi în România şi în 2025, la fel ca în 2024, şi au raportat un profit net de peste 2 ori mai mare, de 270 mil. lei. Rata de creştere a cifrei de afaceri a frânat anul trecut la mai puţin de 4%, până la 2,41 mld. lei
iul. 13, 2026 0
-
Cum funcționează sloturile online cu jackpot: despre RNG, RTP, volatilitate și abordare corectă
iul. 13, 2026 0
