Închide

100 de ani de la înființarea la Cluj a primului Institut de Speologie din lume

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 27, 2020 0 348

Institutul de Speologie din Cluj a fost fondat de Emil Racoviță și a împlinit 100 de ani. Cu ocazia centenarului a fost lansată și o expoziție online, iar în toamnă sunt programate o serie de evenimente pentru a marca cei 100 de ani de existență.

„La data de 26 aprilie 1920, exact acum 100 ani, regele Ferdinand promulga Legea privitoare la crearea unui Institut de Speologie la Universitatea din Cluj. Astfel, odată cu semnarea acestui act, speologia românească avea să primească un act de naştere oficial, pe de o parte, iar speologia mondială va avea un prim institut de cercetare axat exclusiv pe studiul domeniului subteran, pe de altă parte. Cel mai mare biolog al României, savantul Emil Racoviţă, a fondat, astfel, la Cluj, Institutul de Speologie, care avea, ulterior, sa îi poarte numele. Activitatea Institutului a continuat neîncetat, ajungând azi să sărbătorească un secol de existenţă şi activitate de cercetare, chiar dacă în prezent sediul central este la Bucureşti, la Cluj funcţionând un compartiment al acestuia. Institutul a pregătit o serie de evenimente aniversare pentru această sărbătoare. Din păcate, din motive care privesc situaţia mondială actuală, reuşim să realizăm doar evenimentele care pot apărea în mediul online. Astfel, venim în întâmpinarea celor care doresc să afle mai multe despre activitatea lui Emil Racoviţă, istoria Institutului, preocupările trecute şi actuale ale cercetătorilor acestuia, cu un volum aniversar, care va fi postat, deocamdată, online, tot pe site-ul www.speologie100.webador.com.
Deşi cu un colectiv foarte mic, de doar câţiva cercetători, Institutul de Speologie din Cluj, în colaborare cu colegii de la București sau colegi din străinătate, reuşeşte să realizeze cercetări de top la nivel mondial, având importante publicaţii în cele mai prestigioase reviste ştiinţifice, în cele mai variate domenii de cercetare ale mediului subteran”, se arată într-un comunicat de presă.

„În Anul Centenar Emil Racoviţă UBB va marca personalitatea acestuia printr-o sesiune omagială solemnă în luna octombrie 2020, atât cu lucrări despre contribuţia lui Emil Racoviţă la domeniul pe care l-a fondat la nivel internaţional şi la consolidarea prestigiului internaţional al universităţii clujene, cât şi prin relansarea la UBB a cercetărilor multidisciplinare asupra naturii/ştiinţelor vieţii, în spiritul integrativ al savantului. Prin acest demers, UBB onorează memoria savantului Emil Racoviţă, profesor şi rector al universităţii noastre, şi relansează în spiritul său academic ştiinţele naturii/vieţii la UBB”, declară, potrivit comunicatului, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Institutul de Speologie „Emil Racoviţă’” a lansat o expoziţie online dedicată marelui savant român, în contextul celebrării unui secol de la înfiinţarea, la Cluj, a primului asemenea centru de cercetări din lume. Expoziţia „Emil Racoviţă + Speologie = 100 ani”, organizată cu obiecte originale din arhiva şi biblioteca Institutului de Speologie din Cluj, conţine şi câteva lucuri personale ale savantului, dintre care unele recent descoperite.

Expoziția deschisă online poate fi vizionată pe  www.speologie100.webador.com. De îndată ce condiţiile o vor permite, aceasta va putea fi vizitată şi fizic, ea urmând să fie găzduită la Muzeul de Zoologie al Universităţii Babeş-Bolyai.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu