Închide

1 din 2 elevi din Cluj ia notă sub 5 la simularea de la evaluare, la sate 4 din 5 pică testul la mate. Care e explicația

Educaţie by Mihai Prodan - mart. 04, 2015 0 580

Patru din cinci elevi care au susținut testele de simulare a examenului de capacitate au avut note de peste 5, arată astăzi Inspectoratul Școlar Județean. Rezultatele la matematică, însă, sunt mult mai slabe, iar elevii din mediul rural au rezultate semnificativ mai mici decât cei din mediul rural.

Un număr de 5.040 elevi au susținut examenele – din totalul de 5.286 înscriși în clasa a opta. La limba și literatura română 74% au obținut note de peste 5, în vreme ce în mediul rural mediile de peste 5 au fost 58% din totalul notelor.

La matematică rezultatele sunt mult mai slabe: 42,4% au obținut note de peste 5, iar în mediul rural doar 21% au avut note de peste 5, ceea ce înseamnă că, dacă testul ar fi fost un examen iar nota 5 ar fi fost pragul de absolvire, nu mai puțin de patru din cinci elevi ar fi căzut examenul. L-am întrebat pe inspectorul școlar general Valentin Cuibus cum i se pare acest procent. „Subiectele au fost subiecte de examen, poate o idee mai grele decât cele de la examenul de anul trecut. După părerea mea procentul este destul de mic și vor trebui luate măsuri. Avem situația pe fiecare școală și trebuie știut că programa de la liceul Racoviță e aceeași ca la Măguri Răcătău, dar am încredere că media va crește până la examenul propriu-zis, până la 40%”.

Situația finală, ca medie a notelor de la simulările de limba română și respectiv matematică, este că 56,8% dintre elevi au primit note peste 5. Media este cu două procente mai mică decât cea de anul trecut, dar Cuibus spune că explicația e că testul a avut loc, în acest an, cu o lună mai devreme decât cel de anul trecut.  „Anul trecut testul a fost în martie, iar o lună înseamnă destul de mult”, spune el.

Să mai spunem că la simulările examenului de evaluare doi elevi au obținut note de 10 la toate examenele.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare