Un morman de gunoi cât un bloc cu mai multe etaje a...

Un morman de gunoi cât un bloc cu mai multe etaje a îngropat un pârâu. Ce riscuri sunt în zonă

O situație despre care administratorii Clujului se feresc să vorbească riscă să creeze prejudicii imense asupra mediului, și nu numai. Se preconizează ca inclusiv Centura Vâlcele – Apahida ar putea fi afectată. În 21 iulie, la vechea rampă de depozitare a deșeurilor menajere (Pata Rât) – în timp ce se desfășurau lucrări pentru închiderea acestei rampe – un morman cât un bloc cu mai multe etaje s-a desprins, alunecând până în pârul Zăpodie. În acel moment, în zona în care s-a produs incidentul nu era apă în pârâu. Acum autoritățile se tem că apa se poate aduna și că din pricina blocajului de deșeuri s-ar putea infiltra în terenul de susținere a centurii Vâlcele – Apahida (și aceasta cu riscuri de alunecări).

De ce a căzut blocul de gunoi

Prefectura a anunțat astăzi că a conovcat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a gestiona această problemă, dar a evitat să ofere alte detalii. Sursele Actual de Cluj au informat că încă nu se cunosc cauzele pentru care s-a produs alunecarea acestui bloc de deșeuri. Pe de-o parte se speculează că firma de salubrizare care gestiona rampa de la Pata Rât nu ar fi urmat procedurile necesare pentru captarea și tratarea leivagtului generat de gunoi. Acesta ar fi fost lăsat să se infiltreze în pământ, formându-se o adevărată mlaștină la baza rampei de depozitare. O altă ipoteză ar fi aceea că rampa de la Pata Rât ar sta așezată pe două pârâuri și că în momentul săpăturilor ar fi izvorât apa care a condus la alunecarea blocului de deșeuri. Un lucru este cert, că întreaga zonă e poluată și că situația levigatului era cunsocută de autoritățile de mediu. Sursele Actual au mai informat că muncitorii din zonă au fost expuși un risc foarte mare, în momentul în care s-a desprins acest bloc de deșeuri.

Reamintim că administrația județeană a atribuit contractul pentru închiderea rampelor neconforme de depozitare încă de la începutul anului 2017. Asocierea condusă de firma Nord Conforest se ocupă de închiderea rampei de la Pata Rât. În mai multe rânduri, Consiliul Județean și Agenția de Mediu au atras atenția că aici s-au depozitat cantități de deșeuri menajere mult peste limita prevăzută în proiectul inițial care viza ecologizarea zonei respective.  În prezent, deșeurile menajere sunt depozitate pe o rampă adiacentă, creată provizoriu de Primărie, în așteptarea noului depozit ecologic al Consiliului Județean. Angajații Nord Conforest au asistat neputincioși la prăbușirea blocului de deșeuri, iar în acest moment lucrările de închidere a vechii rampe de la Pata Rât sunt blocate din pricina acestor alunecări.

Vom reveni cu amănunte despre soluțiile propuse la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Comments

comments

3 COMENTARII

Scrie un comentariu