Tags Posts tagged with "Marius Coltuc"

Marius Coltuc

by -
0 99

De vineri 23 iunie 2017, persoanele evacuate pentru că nu și-au mai putut plăti ratele creditului ipotecar vor putea cere o locuință de la stat, se arată într-un act normativ care se va aplica începând de vineri. Mai precis, autoritățile locale urmează să cumpere anumite locuințe scoase la licitație și să lase foștii proprietari să stea în ele cu chirie mică.

Este vorba de Legea nr. 143/2017 pentru completarea Legii locuinței nr. 114/1996, ce prevede introducerea locuințelor de sprijin pentru români. Documentul a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 461 din 20 iunie
2017 și va intra în vigoare la data de 23 iunie 2017.

Noul act normativ prevede că autoritățile locale vor putea să cumpere, la licitație publică, locuințele executate silit, însă numai dacă acestea au o suprafață utilă de maximum 100 mp. Astfel, casele vor fi
închiriate persoanelor sau familiilor evacuate pentru că nu și-au mai putut achita ratele creditului ipotecar.„Locuințele de sprijin se repartizează de către autoritățile administrației publice locale, care le-au cumpărat prin licitație publică, pe baza criteriilor stabilite anual prin hotărâre a consiliului local (…). De aceste locuințe pot beneficia persoanele și familiile care urmează a fi evacuate sau au fost evacuate prin proceduri de
executare silită din locuințe, în urma neachitării obligațiilor derivate din contractele de credit ipotecar”, dispune legea. Cu alte cuvinte, persoanele ale căror case urmează să fie vândute la licitație publică vor putea să scape de evacuare. Asta deoarece, dacă autoritățile locale cumpără locuințele, foștii proprietari vor putea
cere să stea în ele cu chirie. „Modificarea ar reglementa procedura conform căreia imobilele cumpărate de către autoritățile administrației publice locale ar putea fi transformate în locuințe de sprijin, urmând a
fi date în chirie foștilor proprietari, evitând astfel evacuarea lor”, era lămurit în expunerea de motive ce a însoțit Legea nr. 143/2017 în forma sa de proiect.

În situația în care fostul proprietar nu vrea să rămână cu chirie în locuința de sprijin, aceasta va fi repartizată altor persoane care și-au pierdut casa din cauză că nu și-au plătit ratele creditului ipotecar. De asemenea, în lege scrie că regula se va aplica și dacă un chiriaș nu vrea prelungirea contractului de închiriere pentru o locuință de sprijin. „În cazul în care numărul cererilor pentru închirierea locuințelor de sprijin la nivelul unei autorități ale administrației publice locale este, timp de cel puțin un an, constant mai redus decât numărul locuințelor de sprijin aflate în proprietatea autorității administrației publice locale, aceasta poate aproba închirierea locuințelor de sprijin și altor categorii de solicitanți, cu respectarea prevederilor prezentei
legi (Legea locuinței – n. red.)”, mai prevede documentul publicat marți în Monitor.

Atenție! Locuințele de sprijin nu vor putea fi cerute de persoanele care dețin o altă locuință în afară de cea din care au fost evacuate. Totodată, restricția va fi valabilă și dacă persoanele în cauză stau cu
chirie într-o altă locuință a statului.

Chiria va fi sub nivelul pieței

Atunci când se va atribui o locuință de sprijin, autoritățile vor lua în considerare și situația economică a solicitanților. Concret, Legea nr. 143/2017 prevede că persoanele evacuate trebuie să se afle într-o
situație care să nu le permită achiziționarea unei noi locuințe sau închirierea uneia în condițiile pieței. În acest sens, chiria ce va trebui plătită pentru a sta într-o locuință de sprijin va fi de maximum 10% din venitul net lunar al familiei, calculat pentru ultimele 12 luni. Contractul ce se va încheia cu primăria va avea o durată de cinci ani, cu posibilitate de prelungire. „Contractul de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliți de consiliul local, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii pe baza declarației de venituri și a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale. Nivelul chiriei nu va depăși 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie”, este explicat în actul ce urmează să se aplice de vineri.

Trebuie precizat că persoanele care vor sta cu chirie în locuințele de sprijin nu vor putea să le subînchirieze sau să lase alte persoane în locul lor. De asemenea, acestea nu vor putea să schimbe destinația locuințelor (adică să le transforme în magazine, de exemplu). În caz contrar, contractul de închiriere încheiat cu primăria va fi reziliat, iar eventualele daune aduse locuinței și clădirii vor trebui plătite de chiriași. În afară de acest caz, contractul de închiriere va putea fi reziliat la cererea chiriașului, cu notificarea prealabilă a intenției
(cel puțin 60 de zile înainte). În același timp, autoritățile locale vor putea apela la varianta rezilierii dacă chiriașul: nu respectă clauzele contractului de închiriere; nu plătește chiria în 90 de zile de la comunicare;
nu plătește întreținerea pentru o perioadă de 90 de zile (dacă este cazul); are un comportament ce nu permite conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței.

Inițiatorii noilor prevederi lămureau, în expunerea de motive, că multe familii din țară se confruntă cu problema evacuării din propria locuință, rămânând efectiv pe drumuri. Acesta este motivul pentru care s-a dorit introducerea locuințelor de sprijin. „În România, mii de familii se află în situația de a-și pierde
apartamentele din cauză că nu au mai putut plăti ratele unui credit ipotecar. Fie că și-au pierdut locurile de muncă, au avut firme care au dat faliment sau au avut de suferit în urma creșterii cursului de schimb
valutar, oamenii cer sprijinul autorităților locale în speranța că nu vor rămâne pe drumuri. (…) Aceste familii sunt într-o situație extrem de dificilă, întrucât rămân efectiv pe drumuri și nu primesc niciun fel
de ajutor – locuință socială ori posibilitatea de obținere a unui alt credit ipotecar – în urma scoaterii locuințelor la licitație”, scria în documentul amintit.

În prezent, românii cu probleme pot folosi locuințe sociale sau de necesitate

În momentul de față, românii cu probleme pot folosi locuințe sociale. Acestea pot fi închiriate de către persoanele sau familiile cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul
câștigului salarial mediu net lunar pe total economie. „Au acces la locuință socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Național de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior lunii în care se repartizează locuința”, dispune Legea locuinței. Concret, locuințele sociale sunt repartizate de autoritățile locale, în baza unor criterii proprii, celor evacuați sau care urmează să fie evacuați din imobile retrocedate foștilor proprietari, tinerilor în vârstă de cel mult 35 de ani, persoanelor cu handicap sau pensionarilor,
printre alții. În aceste cazuri, contractul de închiriere cu primăria se încheie pentru cinci ani, cu posibilitate de prelungire, iar chiria este de cel mult 10% din venitul net lunar pe familie, calculat pentru
ultimele 12 luni.

Legea nr. 114/1996 reglementează și locuințele de necesitate, care se închiriază temporar persoanelor sau familiilor ale căror case au fost afectate serios de catastrofe naturale sau accidente ori care au fost
demolate pentru realizarea de lucrări de utilitate publică. Totodată, acest tip de locuințe mai este accesibil persoanelor ale căror imobile trebuie reabilitate, iar acest lucru nu este posibil atât timp cât sunt ocupate. „Contractul de închiriere se încheie de către primarul localității sau de către o persoană împuternicită de acesta, pe baza hotărârii consiliului local, până la înlăturarea efectelor care au făcut inutilizabile locuințele”, este subliniat în actul normativ.

de av. Marius Coltuc

 

by -
0 81

Senatorul PNL Daniel Zamfir, coautor, alaturi de avocatul Gheorghe Piperea, al legilor privind darea in plata si conversia in lei la cursul istoric a creditelor in franci elvetieni (CHF), prima amendata iar a doua declarata ilegala de Curtea Constitutionala, a dat bancilor o noua lovitura in Parlament. Zamfir a propus, iar colegii senatori din comisia de specialitate au aprobat in majoritate, eliminarea comisioanelor percepute de banci de la clientii lor, de fiecare data cand acestia vor sa verifice la bancomate cati bani mai au pe carduri. Este vorba de amendamentul adoptat de Senat la proiectul de lege privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plati, schimbarea conturilor de plati si accesul la conturile de plati cu servicii de
baza, o transpunere in legislatia nationala a Directivei 2014/92/UE care ar fi trebuit implementata pana in 18 septembrie 2016, motiv pentru care Comisia Europeana a anuntat astazi declansarea procedurii de
infringement impotriva Romaniei, alaturi de Belgia.

Tara noastra are termen de doua luni pentru adoptarea legii, altfel ar putea fi actionata in judecata la Curtea de Justie a UE, a anuntat astazi Comisia Europeana. Amendamentul lui Zamfir este o completare a articolului 5 din lege, care prevede realizarea, de catre ANPC, a unei liste cu cele mai reprezentative servicii aferente unui cont bancar, astfel incat sa se realizeze o standardizare a acestora la nivelul sistemului bancar iar
consumatorii sa poata intelege si sa compare respectivele comisioane.

Iata ce spune articolul 5:

(1) Lista celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăți, denumită în continuare Lista, cuprinde termenii și definițiile pentru fiecare dintre serviciile identificate, utilizându-se un singur termen pentru fiecare serviciu pentru a se asigura utilizarea unei terminologii standardizate de către prestatorii de servicii de plată, astfel încât consumatorii să înțeleagă și să compare comisioanele percepute.

(2) Lista se stabilește în baza standardelor tehnice adoptate de Comisia Europeană privind terminologia standardizată pentru acele servicii care sunt comune unei majorități a statelor membre, în conformitate cu
procedura prevăzută la art. 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară
europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei.

(3) Lista se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 3 luni de la intrarea în vigoare a standardelor tehnice adoptate de Comisia Europeană.

(4) Lista cuprinde cel puțin 10 și cel mult 20 dintre cele mai reprezentative servicii care fac obiectul unui comision, servicii oferite cel puțin de un prestator de servicii de plată la nivel național și integrează terminologia standardizată la nivelul Uniunii Europene.

(5) Lista cuprinde serviciile care: a) sunt cel mai frecvent utilizate de consumatori în legătură cu contul lor de plăți; b) generează cel mai mare cost pentru consumatori, la nivel global şi pe unitate.

Amendamentul lui Zamfir adoptat de comisia din Senat suna astfel:

“La articolul 5, dupa aliniatul (5) se introduce un nou aliniat, alin. (6) care va avea urmatorul cuprins:

(6) Lista nu va cuprinde serviciile utilizate de consumatori pentru interogarea conturilor de plati, servicii pentru care nu se percep comisioane.”

Legea cu amendamentul propus de Zamfir urmeaza sa fie votata de Senat, insa Camera Deputatilor este camera decizionala, adica cea care va da forma finala a legii, cu posibile alte modificari sau completari,
inainte de avizarea de catre Presedintie si intrarea in vigoare, la 30 de zile dupa publicarea in Monitorul Oficial. Proiectul legii comisioanelor a fost initiat de ANPC in urma cu un an, insa a fost schimbat de doua ori, dupa ce bancile au protestat ca primele variante ale initiativei legislative nu respectau Directiva Europeana. Legea mai prevede ca bancile trebuie sa ofere celor care nu detin un cont bancar un un nou tip de cont, denumit cont de baza, pentru care nu vor plati comisioane de deschidere si inchidere a contului si nici
pentru retragerea banilor de la ghiseele bancilor sau de la bancomatele din tara si strainatate. (vezi aici detalii).

Initial, Guvernul a pregatit o Ordonanta de Urgenta, pentru ca Directiva sa fie adoptata la termen, pentru a se evita infringement-ul, insa s-a renuntat la aceasta alternativa. Abia la inceputul lunii trecute proiectul de lege a fost adoptat de catre Guvern si trimis Parlamentului pentru avizare, inainte de a intra in vigoare, ceea ce a determinat Comisia Europeana sa declanseze procedura de infringement.

Cati bani dai sa vezi cati bani ai

Denumit in jargon bancar comision de interogare a soldului, taxa pe vizualizarea sumelor din conturile bancare cu card atasat variaza intre 0 si 4,5 lei pentru fiecare operatiune, in functie de bancomatul (ATM-ul) utilizat, conform statisticii realizata de Bancherul.ro. Astfel, sase banci (BCR, BRD, ING Bank, Garanti Bank, Piraeus Bank si Credit Europe Bank) nu percep comision de interogare sold atunci cand clientii lor utilizeaza propriile bancomate, in timp ce la restul bancilor taxa pleaca de la 30 de bani (Banca Transilvania, Unicredit sau CEC Bank) si ajunge la doi lei, in cazul Idea Bank. In schimb, cele doua mari banci (BCR si BRD) care nu-si taxeaza clientii cand folosesc cardul la propriile bancomate, le iau si haina de pe ei daca vor afle cati bani mai au pe card si folosec bancomatele altor banci: 4,5 lei pentru fiecare operatiune. La alte banci mari, precum BT sau Raiffeisen, acest comision este 2 lei, in timp ce ING Bank este singura care nu percepe comision pentru acest serviciu.

avocat Coltuc Marius Vicentiu

by -
0 56

Malpraxisul este un tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice. Procedurile pe care trebuie să le urmeze un pacient care acuză un medic de malpraxis: “Orice eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra sa, îl legitimează pentru a cere
tragerarea la răspundere a personalului medical vinovat. Din nefericire, mulţi dintre pacienţii astfel prejudiciaţi nici nu ştiu măcar faptul că legiuitorul le pune la dispoziţie mijloace pentru a-şi proteja
drepturile”, explică avocatul Marius Coltuc.

Cui trebuie să i se adreseze pacientul în caz de malpraxis

Un medic poate fi acuzat de malpraxis dacă limita stabilită de textul de lege este depăşită în oricare dintre momentele apariţiei unui prejudiciu asupra pacientului, gravitatea acestui prejudiciu urmând a sta la baza corectei individualizări a pedepselor aplicabile şi aplicate. “Indiferent că este produs din eroare, din imprudenţă sau din cauza unor cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prejudiciul
există. Dacă eroarea medicală a avut ca rezultat pricinuirea integrității corporale sau sănătății persoanei a unei vătămări care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, pierderea unui organ sau simț, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, avortul, punerea în primejdie a vieții pacientului ori decesul acestuia, limita despre care vorbim este la nivelul superior”, arată avocatul Marius Coltuc. În caz de malpraxis, pacientul se poate adresa fie poliţiei, fie instanţei de judecată. De asemenea, în multe dintre cazuri se poate impune şi parcurgerea unei proceduri prealabile de mediere: “Dacă alege o acţiune civilă, pacientul va trebui să se adreseze direct instanţei de judecată. Dacă doreşte demararea unei acţiuni penale, plângerea astfel formulată va fi înregistrată fie la politie, fie la
Parchet. Este însă extrem de important să fie avute în vedere toate reglementările legale în vigoare, iar în multe dintre cazuri (mai ales în viitorul context legislativ – noua forma a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii) se impune şi parcurgerea unei proceduri prealabile de mediere (părţile urmează a analiza dacă este oportună o înţelegere amiabilă, care să împiedice ulterior declanşarea de acţiuni civile sau penale). Precizez totodată faptul că nu este obligatorie sesizarea Colegiului Medicilor”.

Avocat Marius Coltuc

by -
0 93

Situația premisă: Toată lumea crede că, în materie electorală, daca s-au săvârșit infracțiuni sau contravenții, dacă au votat unii de doua ori, alții de nouă ori, gata, se anulează alegerile. Nu se anulează, ci se pedepsesc
cei care au încălcat legea. Dacă toate neregulile duc la influențarea ordinii candidaților după desfășurarea celui de-al doilea tur, numai atunci, Curtea poate contesta rezultatul și dispune anumite măsuri.

Situația istorică: Alegerile prezidențiale din România din anul 2009 au avut loc la expirarea mandatului lui Traian Băsescu. Acesta a depus jurământul la data de 20 decembrie 2004 și deținea, potrivit Constituției, un mandat de 5 ani. Acestea au fost primele alegeri prezidențiale din România care au avut loc separat de alegerile legislative, primele alegeri prezidențiale care s-au desfășurat odată cu un referendum și primele
alegeri prezidențiale din România după aderarea la Uniunea Europeană. Și-au putut depune candidatura pentru funcția de președinte cetățenii români în vârstă de cel puțin 35 de ani, care au strâns cel puțin
200.000 de semnături ale cetățenilor cu drept de vot.  Primul tur de scrutin a avut loc pe data de 22 noiembrie iar turul doi, pe 6 decembrie. S-au înscris 12 candidați dintre care 3 independenți. Radu, Principe al României, soțul Prințesei Margareta a României și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale la 9 aprilie 2009 ulterior s-a retras din cursa electorală. Nati Meir, candidat independent, a fost arestat pe 20
octombrie 2009 pentru punere în circulație de valori falsificate și deținere de valori falsificate în vederea punerii în circulație, falsificare de valori străine și înșelăciune. Două zile mai târziu și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială. Organizarea alegerilor și a referendumului au costat statul român aproximativ 40 de milioane de euro. În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoană și președintele în exercițiu Traian Băsescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

Pot fi anulate alegerile, din punct de vedere juridic?

În 2009 CCR a validat alegerile. Se pune întrebarea firească dacă peste 8 ani, dacă se dovedesc fraude care ar fi influențat rezultatul alegerilor, se pot anula alegerile? Răspunsul este că orice fraudă produce efecte. Este clar că nu putem vorbi de organizarea unor noi alegeri. Mandatele politice au fost exercitate. Din punct de vedere juridic, însă, putem vorbi de anularea alegerilor și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate la fraudare. Vom vedea ce se întamplă din punct de vedere juridic. Cert este că ajungem să-l cităm pe Stalin: nu conteaza cine voteaza, ci cine numără voturile.

Avocat Marius Coltuc

www.coltuc.ro
www.facebook.com/avocatcoltuc

by -
0 193
foto arhivă

Potrivit Normelor de aplicare a noului Cod Fiscal, începând din acest an, radierea din evidenţă a vehiculelor se face doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:  a) proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii, spaţiu care nu afectează domeniul public
sau îl afectează, dar pentru care există o convenţie sau o autorizaţie în acest scop, de la autorităţile competente; b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării; c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv; d) în cazul furtului vehiculului. În cazul în care contribuabilul nu mai poate face dovada existenţei fizice a maşinii, scăderea de la plata impozitului se face prin prezentarea unui certificat de distrugere emis în conformitate cu prevederile legale sau în baza unei declaraţii pe propria răspundere, din care să rezulte împrejurările care au condus la
pierderea acestuia.

De asemenea, radierea poate fi ceruta si atunci cand propietarul nu mai doreste mentinerea vehicului in circulatie sau in cazul in care masina va fi scoasa definitiv din Romania (va fi exportata). Daca solicitati radierea pentru ca nu mai doriti sa mentineti autoturismul in circulatie, este obligatoriu sa aveti, pentru el, un spatiu adecvat de depozitare (un garaj, o curte, un teren). In plus, radierea se face si din oficiu, in cazul vehiculelor abandonate ori fara stapan, in termen de 30 de zile de la primirea unei dispozitii a autoritatii administratiei publice locale prin care masina este declarata abandonata sau fara stapan, potrivit art. 17 din Codul Rutier.

Indiferent de motivele pentru care proprietarul solicita radierea unui autoturism, procedura este aproximativ asemanatoare. Astfel, posesorul masinii trebuie sa solicite radierea vehiculului la Serviciul Public Comunitar Directia Permise si Inmatriculari Auto, unde trebuie sa depuna urmatoarele documente: Cererea de radiere;
Certificatul de inmatriculare; Actul de identitate al solicitantului in original si copie; Placutele cu numarul de inmatriculare; Cartea de identitate a vehiculului in original si copie; Fisa de inmatriculare cu viza organului fiscal competent teritorial sau certificatul de atestare fiscala.

Certificat de radiere – 3 exemplare;

In cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care sa ateste dobandirea personalitatii juridice, denumirea si sediul, in copie (de exemplu certificat inregistrare la Registrul Comertului), precum si
imputernicirea reprezentatului legal al acestora; Procura speciala autentificata de notarul public, in cazul in care documentele se depun de o alta persoana decat titularul. In functie de motivul pentru care doriti sa radiati autoturismul, dosarul trebuie sa mai contina si: Documentul care atesta dezmembrarea, casarea sau predarea unei unitati specializate in vederea dezmembrarii, atunci cand automobilul a fost
dezmembrat, casat sau predat unei unitati specializate pentru dezmembrare; Declaratie pe proprie raspundere a titularului inmatricularii sau a mostenitorilor legali ai acestuia, din care sa reiasa ca vehiculul nu mai circula pe drumurile publice si o copie unui document care atesta detinerea unui garaj, teren, curte, parcare, unde va fi depozitat vehiculul respectiv, acte necesare in cazul in care posesorul nu mai
doreste mentinerea vehiculului in circulatie; Documentul care atesta exportul vehiculului (document vamal romanesc de export / document strain vamal de import / document de inmatriculare in strainatate / sau alte inscrisuri oficiale straine din care rezulta exportul sau inmatricularea in strainatate), in situatia in care
autoturismul va fi scos din Romania definitiv; Documentul emis de politie care atesta furtul in tara sau strainatate, daca motivul radierii este furtul.

Radierea unui autoturism nu presupune niciun fel de cost pentru proprietar si, de obicei, se face pe loc.

Avocat Marius Coltuc

by -
0 138

Schema este simplă: banca X, prin firma interpusă cu sediul în paradis fiscal, vinde către o firmă de recuperări tot din paradis fiscal. Banii ies din România printr-un sistem suveică. 

* Clientul BCR: „Din 2008 şi până acum, nu am avut nicio zi întârziere la plata ratelor; banca nu m-a anunţat că mi-a înstrăinat creditul”
* Firma către care BCR a cesionat împrumutul – Tonescu Finance – apare înregistrată în Luxemburg şi are ca mandatar la noi societatea Asset Portfolio Servicing România SRL, cu unic asociat APS Holding
* Operaţiunea de înstrăinare a ipotecii – înregistrată la OCPI BCR a cesionat mai multe credite imobiliare către Tonescu Finance, o firmă care, potrivit informaţiilor exis¬tente, apare înregistrată în Luxemburg. Cel puţin unul dintre acestea este performant, persoana împrumutată susţinând că nu a avut niciodată vreo întârziere la plata ratelor.

Clientul în cauză ne-a declarat: „Sunt la zi cu toate plăţile şi nu am avut niciodată întârzieri la plata creditului, din anul 2008, de când l-am contractat. L-am plătit întotdeauna la acelaşi ghişeu. Inclusiv
astăzi (n.r. ieri) am verificat cu directorul sucursalei de unde m-am împrumutat şi mi s-a confirmat că sunt la zi cu plăţile”.
Mai mult decât atât, reprezentanţii băncii spun că nu ştiu nimic despre acest lucru, potrivit debitorului: „Doamna director de la sucursală, care spune că este imposibil să-mi fi fost cesionat creditul, a trimis
email la trei directori zonali de la Timişoara şi a zis că nimeni nu ştie nimic. În schimb, la Oficiul pentru Cadastru am un dosar întreg, unde apare şi această cesiune. Am văzut chiar un tabel întreg cu persoane cărora le-au fost înstrăinate creditele. Nu cunosc care este situaţia creanţelor lor, dar de mine pot să vă spun cu siguranţă că nu am restanţe la plăţi”.

Operaţiunea de cesiune a fost înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI)

Conform încheierii OCPI, obţinută de ziarul BURSA, clientul îa fost înștiințat în legătură cu cesiunea împrumutului tocmai de OCPI,  de la bancă debitorul neprimind nicio notificare în acest sens, pe niciuna din căile de comunicare – în scris, online sau telefonic, după cum susţine clientul BCR.
După cum ne-au transmis reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) încă din anul 2015, în Capitolul VI – Cesiunea de drepturi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, „cesiunea individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanţe se notifică de către cedent consumatorului în termen de zece zile de la încheierea contractului de
cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”.  În plus, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), ne-a dat asigurări, în 2015, că împrumuturile performante nu pot fi vândute, în condiţiile în care clienţii s-au plâns în mod continuu că li s-au vândut creditele, la câteva zile după contractarea acestora. BCR nu a răspuns solicitării Ziarului Bursa.

Ziarul BURSA a anunţat, anul trecut, că ANAF a iniţiat controale în rândul băncilor, identificând nereguli care au consecinţe grave. Ionuţ Mişa, care la vremea respectivă ocupa funcţia de director general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF, ne-a spus, atunci, că un exemplu în acest sens este vânzarea pachetelor de credite de către instituţiile bancare. În octombrie 2016,
domnia sa ne-a explicat: „Băncile constituie portofolii de credite, în care includ atât performante, cât şi neperformante şi pe care le vând la preţuri mult mai mici unor societăţi care se ocupă să recupereze sumele
neachitate în anii următori vânzării. Există situaţii în care au fost vândute şi performante, aceste active fiind puse în acelaşi pachet cu neperformantele.

Este indiscutabil că băncile au un interes pentru care vând împrumuturi fără restanţe. Este posibil ca băncile să-şi mute profiturile către altă zonă de fiscalitate. Acele profituri înregistrate din creditele performante trebuie înregistrate ca profituri în România, însă, fiind integrate în acele pachete de neperformante, profiturile sunt înregistrate în alte părţi, astfel încât băncile să îşi diminueze profitul şi să nu mai plătească taxele şi impozitele aferente. Există situaţii în care băncile sunt acţionari majoritari la societăţile
afiliate, către care îşi vând creditele. Însă, sunt şi societăţi care nu sunt afiliate, dar acest lucru nu înseamnă că nu au legătură cu băncile. Pentru că sunt situaţii în care în companiile respective pot fi
identificate ca acţionari la alte companii, care să aibă, la rândul lor, acţionari majoritari – băncile. Ştim că există astfel de practici, dar nu avem acces la informaţii şi este foarte greu să ajungem la ele.
Sperăm că acum, cu acordurile privind accesul la informaţii, să reuşim să demonstrăm aceste practici, pentru că ele există, chiar dacă la a treia – a patra verigă. Avem semnale că există astfel de practici şi la
bănci, din diferite surse, inclusiv din media. Au fost vândute pachete de credite de 100 de milioane de euro cu 5-7 milioane euro. Diferenţa de 95-93 milioane euro ar reprezenta cheltuială deductibilă. Au fost
pierderi, ceea ce înseamnă că băncile şi-au diminuat profitul”.

Ionuţ Mişa ne-a mai spus, în toamna anului trecut, că, dacă ANAF constată că o persoană juridică (indiferent dacă face sau nu parte din sistemul bancar) nu a declarat că societatea cu care colaborează îi este
afiliată şi se constată că a vândut, de fapt, unui afiliat, atunci va fi întocmit un dosar al preţurilor de transfer şi tranzacţia va fi retractată, respectiv recalificată la preţul pieţei, fiind stabilit un impozit mai mare la plată sau diminuându-se pierderea. Fostul reprezententant al ANAF ne-a mai spus, anul trecut: „Dacă operaţiunea respectivă încalcă o normă legală care are consecinţe penale, dacă demonstrăm că a urmărit să se sustragă de la plata taxelor la buget şi constatăm că a dorit să facă evaziune, atunci sesizăm Parchetul. Avem situaţii în care am sesizat DIICOT asupra unor operaţiuni – este drept, nu în sistemul bancar – prin care se intenţiona sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor”.

În urma inspecţiilor de specialitate derulate în sistemul bancar, ANAF a descoperit că una din băncile care acţionează pe piaţa noastră are datorii la stat de circa 9 milioane de euro, după cum ne-au declarat
reprezentanţii instituţiei fiscale. Oficialii ANAF ne-au precizat, recent, răspunzând unei întrebări
adresate de ziarul BURSA: „Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a inclus în programul de activitate din anul 2016 şi inspecţii fiscale parţiale la societăţi din sistemul bancar, dintre care
una a fost finalizată, celelalte fiind în curs de desfăşurare. Organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au stabilit în sarcina contribuabilului la care
controlul a fost finalizat sume suplimentare în valoare totală de aproximativ 9 milioane de euro”.

Băncile se folosesc de prevederile legislative speciale şi dedicate sectorului bancar ca să nu plătească impozitul pe profit

ANAF nu ne-a transmis şi numele băncii la care a fost încheiată inspecţia fiscală. Conform informaţiilor existente, Tonescu Finance din Luxemburg a cumpărat mai multe credite de la BCR şi are ca mandatar în ţara noastră societatea Asset Portfolio Servicing România SRL, parte a unui grup din Cehia. Asociatul unic al Asset Portfolio Servicing SRL este APS Holding AS, care a achiziţionat portofolii însemnate de credite neperformante de la Banca Comercială Română. Băncile din ţara noastră nu plătesc impozit la stat decât dacă doresc, ele având un sistem de raportare a profitului foarte complicat, după cum ne-au spus unele surse guvernamentale. Acestea ne-au precizat că există instituţii financiare care nu au plătit impozit pe profit timp de zece ani, raportând pierdere în toată această perioadă. Băncile se folosesc de prevederile legislative speciale şi dedicate sectorului bancar ca să nu plătească impozitul pe profit, subliniază sursele citate, explicând că este vorba despre deductibilitatea nelimitată a cheltuielilor cu vânzarea de credite neperformante (NPL). Potrivit cifrelor existente, în perioada 2011-2015, din 46 de bănci, 19 au plătit impozit pe profit în unii din aceşti ani, iar celelalte bănci nu au plătit niciodată nimic, au conchis cei de la Bursa.ro.

Avocat Marius Coltuc

by -
0 81

Deciziile de confiscare au însoţit condamnările din peste 80 de procese. Majoritatea deciziilor definitive au fost însă cu suspendare, iar cei care au fost găsiţi vinovaţi au fost obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii.

În primele trei luni ale anului, judecătorii au pronunţat decizii de condamnare în 84 de dosare de corupţie. În mai mult de jumătate dintre cazurile soluţionate definitiv, magistraţii au dat decizii de confiscare, pentru recuperarea prejudiciului sau a sumelor primite drept mită. În total, statul român ar avea de încasat, doar din aceste decizii, aproape 30 de milioane de euro. Cea mai substanţială confiscare a fost decisă în februarie. Cea mai mică – imediat după sărbători.

În dosarul foştilor şefi ai institutelor Oncologic şi “Ana Aslan” magistraţii au confiscat 160.000 de euro, bani primiți sub formă de mită de către cei doi medici. În privinţa pedepsei, magistraţii au fost însă îngăduitori: au dispus doar o condamnare cu suspendare, dacă vor presta până la 120 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Mai mult de jumătate dintre persoanele condamnate definitiv în primul trimestru al anului au fost obligate să lucreze în folosul unor instituţii publice. În total, 53 de condamnaţi pentru corupţie trebuie să muncească aproape patru mii de zile în folosul comunităţii. Legea spune că, dacă persoana condamnată cu suspendare nu se achită de obligaţia de munci în folosul comunităţii, judecătorul poate decide executarea pedepsei.

Avocat Marius Coltuc

by -
0 429

Campania de controale anunțată repetat în ultima vreme de autoritățile fiscale și care ar urma sa înceapă în aprilie a fost percepută ca o amenințare de mediul de afaceri, deși mesajul conține simultan asigurări
că îndrumarea va juca un rol important. Întrebarea legitimă este de ce s-ar teme companiile corecte și bune
platnice? Un prim răspuns rezultă din statisticile oficiale care arată că marea majoritate a companiilor verificate primesc decizii de impunere suplimentară, dupa o inspecție fiscală. Cele mai recente date apar în
raportul de performanță al ANAF pentru 2015: „ponderea impozitelor, taxelor și contribuțiilor pentru care s-a modificat baza de impunere în total impozite, taxe, contribuții verificate la persoane juridice, reprezintă 79,6%”. Aceste date conduc la concluzii diferite. Fie autoritățile au o strategie de control foarte bine țintită și, în consecință, ating zonele unde nedeclararea sau subdeclararea impozitelor sunt practici curente, fie majoritatea contribuabililor se sustrag de la declararea corectă, fie inspectorii tind să stabilească obligații în plus, interpretaând legislația în avantajul bugetului.

Iar problemele în interpretarea legislației sunt frecvente. Există situații în care opinia Ministerului de Finanțe ca autoritate de reglementare în materie fiscală nu este aceeași cu a ANAF ca instituție care pune în aplicare prevederile, sau exista situații în care două echipe de inspecție fiscală trateaza în alt mod aceeași speță.

Legislație interpretabilă, reticența de a oferi îndrumare – riscuri pentru companii

Tratamentele neunitare pot fi rezolvate prin îndrumarea autorităților pentru că este evident că nicio legislație din niciun stat nu poate fi atât de cuprinzătoare și de detaliată încât să acopere toate cazurile practice. Însă, în timp ce alte țări oferă asistență complexă contribuabililor, la noi există o mare reticență. Încă ne mai confruntăm cu răspunsuri care citează strict prevederile legale, sunt incomplete sau chiar divergente. Un exemplu pe care l-am întâlnit în practică vizează soluția fiscală individuală anticipată (SFIA). Acest instrument este furnizat de fisc contracost, este un act administrativ fiscal și ar trebui să ajute contribuabilii să aplice tratamentul fiscal corect pentru tranzacții viitoare. Cazul la care mă refer este al unor parteneri implicați într-o tranzacție. Atat cumpăratorul cât și vânzătorul au solicitat SFIA, dar fiecare a primit alt răspuns. Prin urmare, au cerut să li se explice care este varianta corectă, legală, pe care trebuie să o aplice amandoi, fiind părți ale aceleiași tranzacții, dar nu au mai primit niciun răspuns deși îl așteaptă de peste un an. Această abordare este de neînțeles și generează blocaj în mediul de business.

Pornind de la exemplul de mai sus, este ușor de imaginat că în cadrul unei inspecții fiscale, se poate stabili o altă bază de impozitare cu obligații de plată mai mari și accesoriile aferente. Este un risc pe care cei implicați nu au efectiv cum să îl prevină.

Un alt exemplu întâlnit în practică este tratamentul aplicat de inspectori în cazul taxării inverse pentru achizițiile intracomunitare. Taxarea inversă face imposibil un prejudiciu la buget și, în consecință,
inspectorii nu ar avea niciun motiv să anuleze dreptul de deducere al taxei. Totodată, din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), rezultă că dreptul de deducere a TVA poate fi refuzat doar atunci
când se aplică regimul normal de TVA. În cazul taxării inverse se anulează atât TVA colectată, cât și deductibilă, deci impactul este nul. Cu toate acestea, vedem controale la care inspectorii refuză dreptul de
deducere menționând TVA colectată și pun contribuabilii în situația de a merge în contestație și instanță.

Ariile unde lipsește îndrumarea autorităților, cele mai expuse controalelor

Situțiile de acest fel nu sunt puține și trebuie să observăm că tocmai acele arii în care autoritățile evită să dea lămuriri sunt și cele mai expuse inspecțiilor fiscale. Prin urmare, îmi pun întrebarea dacă
reticența sau refuzul de a da îndrumare sunt sau nu intenționate. Este posibil sa fie vorba doar de o teamă de răspundere pentru că și inspectorii sunt, la rândul lor, verificați de alte institutți, însă pentru mediul de afaceri repercusiunile sunt serioase. Soluția ar fi ca toate răspunsurile, circularele și alte acte pe care le
emit autoritățile să fie disponibile public într-o bază de date. Într-un astfel de scenariu, toți contribuabilii ar avea acces la aceleași informații, iar practica s-ar unifica atât în rândul lor, cât și al inspectorilor.

În climatul actual, însă, mulți se îndreaptă împotriva deciziilor de impunere emise de inspectțile fiscale. De exemplu, în 2015, conform datelor disponibile oficial în raportul pe care l-am menționat la începutul articolului, au avut loc peste 61.000 de controale și inspectți fiscale, atât la persoane juridice, cât și la persoane fizice. Sumele suplimentare stabilite au fost în valoare totală de 18,84 miliarde de lei. Anual, suma totală contestată de contribuabili este în jur de 10 miliarde lei.

Avocat Marius Coltuc

by -
1 308

Dacă banca ți-a vândut datoria recuperatorilor, nu mai poți fi executat silit. Dacă treci printr-o astfel de situație se impune să faci contestație.

Așa cum ne-am obișnuit în ultimul timp, băncile cesionează contractele de credit neperformante către diferite SRL-uri, firme de recuperări (Kruk, EOS KSI etc). Puteți obține anularea actelor de executare silită dacă dovediți măcar una din următoarele situații: nu vi s-a comunicat cesiunea de creanță dintre unitatea bancară și societatea de recuperare; s-a împlinit termenul de prescripție a executării creanței urmărite;
firmele de recuperare nu pot executa direct contractul de credit – asemănător unei bănci; firmele de recuperare nu pot fi mandatar în instanța de judecată a unităților bancare.  Aspectele enumerate sunt cu titlu exemplificativ, în practică putând apărea și alte motive pentru a solicita anularea actelor de executare.

Așa cum am precizat mai sus, în cadrul unei Contestații la Executare, toată executarea silită poate fi anulată dacă nu se face dovada comunicării cesiunii de creanță către debitorul cedat, adică către împrumutat, în baza unei notificări. Conform art.1578 Cod Civil – debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care: fie acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă, fie primește o comunicare scrisă a cesiunii.
Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.

În practică, de multe ori se întâmplă ca cesionarul/cedentul (creditorul inițial – exp.banca / noul creditor –firma de recuperare ) să “ uite” a face comunicarea cesiunii către debitor, fapt ce-l poate avantaja pe
acesta din urmă. Doar în baza unei contestații la executarea silită se poate invoca acest aspect având drept finalitate anularea întregii executări. Pe de altă parte trebuie verificat dacă creanța urmarită nu este
prescrisă. Termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă din momentul în care banca a constatat scadent întreg debitul. Din acel moment banca ar fi putut începe executarea silită împotriva debitorului. Doar
instanta de judecata, în baza unei contestatii la executare poate stabili împlinirea termenului de prescripție și anula întreaga executare silită. Mai mult decât atât, se analizează dacă acești recuperatori de debite
pot începe executarea silită împotriva debitorului pentru recuperarea creditelor bancare, asemănător unei bănci. Fața de instituțiile bancare, contractele de credit reprezintă titluri executorii, putând a fi puse direct în executare în caz de neplată.

Considerăm că acest privilegiu nu poate fi preluat în baza unui contract de cesiune și de către firmele de recuperare. Recuperatorii nu pot acționa asemenea unei bănci: contractele de credit nu-și păstrează calitatea de titluri executorii prin cesiune și față de firmele de recuperare. Altfel spus, creanța cesionată își pierde calitatea de creanță bancară, între noul creditor și debitor intervenind un nou raport.

Legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale: instituţia
bancară şi debitorul. Această situație trebuie invederată instanței de judecată tot în baza unei contestații la executare. Un alt aspect important stabilit de Inalta Curte de Casație și Justiție București este cu privire la lipsa calității de reprezentant în instanță a firmelor de recuperare în calitate de mandatar. Astfel prin Decizia 9 în dosarul nr.507/1/2016 Înalta Curte stabilește:  ”Admite sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă, în dosarul nr. 21531/197/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea
de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia
din urmă“.  În multe dosare aflate pe rolul instanțelor, reprezentarea firmelor creditoare (banci, firme leasing sau alte societăți ) se face prin mandatar – alte firme (exp. Kruk, Eos sau oricare alta societate ) sau
consilierul juridic/avocat al acestor mandatari. Această Decizie își produce efectele aspura tuturor cauzelor aflate în curs de judecată, dupa publicarea ei in Monitorul Oficial. Important este de a invoca lipsa calității de reprezentant a mandatarului prin contestația la executare formulată în față instanței de fond.

Conform art. 82 din Noul Cod Procedură Civilă –

(1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a
celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru
acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi
anulată.

(2) Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei
instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac.

În măsura în care sunteți victima unei executări silite ilegale este necesar să apelați la un avocat în vederea formulării în termenul legal a unei contestații la executare.

Avocat Marius Coltuc

by -
1 128

Prin Legea dării în plată s-a stabilit un mecanism prin care cei cu credite imobiliare care îndeplinesc anumite condiții să poată să-i transmită băncii dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat și să scape astfel de datorii. Mecanismul se pune în mișcare printr-o notificare a datornicului către creditorul său, în conformitate cu cerințele impuse de lege. Tocmai pentru că este cea care pune în mișcare lucrurile și pentru că efectele sale sunt foarte importante, e necesar să fie făcută cu seriozitate și cunoscând anumite aspecte dinainte. În
condițiile în care un reprezentant al Băncii Naționale a României a declarat recent că numărul notificărilor de date în plată a ajuns la aproximativ 7.000, vă explicăm astăzi patru aspecte esențiale legate de
această procedură legală.

Primul pas pentru datornicul cu un credit ipotecar care vrea să apeleze la mecanismul dării în plată este să facă acea notificare pe care o prevede Legea nr. 77/2016: “În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei”, stabilește legea. Prin intermediul acestei notificări, printre altele, datornicul îi pune în vedere instituției financiare două date diferite la care să se întâlnească cu un reprezentant al acesteia pentru a face actele de dare în plată, la notarul public ales. Cel mai important aspect aici este faptul că, în perioada de timp care se scurge de la primirea notificării, “se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia”, după cum prevede legea.

7000 de notificări de dare în plată  

Potrivit unor statistici ale Băncii Naționale a României, citate de Agerpres, la sfârșitul lunii februarie 2017 se înregistrau aproximativ 7.000 de notificări de dare în plată. Cu alte cuvinte, se suspendă temporar obligația de a plăti rate, dobânzi, nu se percep penalități pentru ceea ce în mod normal ar fi însemnat întârzieri ș.a.m.d. De asemenea, orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de altă persoană în locul său împotriva datornicului va fi suspendată, potrivit actului normativ. Practic, notificarea pune în mișcare mecanismul dării în plată și date fiind efectele sale, e necesar ca ea să fie făcută cu seriozitate și cu
bună-credință din partea datornicului.

1. Nu e indicat să stabilim un termen foarte lung prin notificare

Legea impune ca prima dată stabilită pentru întâlnirea de la notar (între datornic și reprezentantul creditorului) să nu fie stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere (de la momentul notificării).
Practic, se impune un termen minim, dar nu și un termen maxim (se presupune însă că nu trebuie să existe rea-voință din partea debitorului). A stabili un termen foarte lung înseamnă a stabili o perioadă foarte
mare în care se suspendă acele obligații față de creditor la care ne-am referit mai sus. Dacă stabilim un termen de șase luni, spre exemplu, înseamnă șase luni în care nu suntem obligați prin lege să facem plățile
respective. În situația în care, ajungându-se în instanța de judecată, judecătorii apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele de la darea în plată, atunci ne întoarcem la situația de la care am plecat și vor trebui plătiți din urmă toți acești bani. Cumulând cele șase luni pe care le-ați stabilit din start, cu timpul în care creditorul a contestat decizia, s-a ajuns în instanță ș.a.m.d., se ajunge la o perioadă de timp foarte lungă, iar
banca va pretinde să se plătească toți acești bani deodată. În mod cert, pentru că suspendarea acestor plăți, așa cum o prevede Legea nr. 77/2016 este un beneficiu al datornicului, se poate renunța la el. Dacă aveți posibilitatea să plătiți, în continuare, ratele la creditul respectiv, banca cu siguranță nu va spune nu.

2. Ce facem dacă banca ignoră notificarea?

Dacă creditorul (bancă sau altă instituție financiară) nu se conformează prevederilor din Legea dării în plată, atunci datornicului nu-i mai rămâne decât să meargă în instanța de judecată, unde banca va fi citată și va trebui să se prezinte.  Însă partea mai supărătoare a acestui refuz, cel puțin pentru buzunarul datornicului, este că din moment ce banca ignoră notificarea, atunci ignoră și suspendarea obligațiilor la care ne referam mai sus. Asta înseamnă că percepe plățile în continuare, merge înainte cu executarea silită sau cu alte acțiuni judiciare/extrajudiciare împotriva datornicului și a bunurilor sale etc.

Dacă banca nu aplică acest efect al notificării (suspendarea obligațiilor), atunci o soluție ar fi să facem o sesizare celor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Dreptul de a cere ajutorul celor de la ANPC este conferit prin chiar Legea dării în plată, prin referirea la noțiunea de consumator, în sensul OG nr. 21/1992 și al Legii nr. 193/2000. Reclamația se poate face fie la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, fie electronic, pe site-ul instituției. Dacă suntem în faza de executare silită, aceasta ar trebui să fie suspendată, ca urmare a notificării respective, pentru că așa prevede legea. Dacă totuși executarea continuă, atunci este absolut necesar să facem o contestație la executare, în condițiile Codului de procedură civilă.

3. Cât ne poate costa o notificare și ce plătim, de fapt?

Legea nr. 77/2016 dispune că toate costurile acestei proceduri sunt suportate de către datornic. După cum spuneam mai sus, notificarea trebuie făcută fie la un notar, fie la un executor, fie cu ajutorul unui
avocat. Legea a oferit datornicilor trei posibilități de a întocmi acest document, însă costurile pot să difere destul de mult de la un specialist la altul. “Pentru redactarea draftului de notificare, comunicarea acesteia către creditor şi asistarea clientului (în cazul în care doreşte) în faţa notarului public, în cele două zile prevăzute de lege, în vederea încheierii actului translativ de proprietate, onorariul avocaţial poate
varia între 200 şi 800 de lei”, ne spunea Lavinia Capus, avocat în cadrul firmei Nicolescu Attorneys at Law, într-un material referitor la costurile implicate de darea în plată. Dacă datornicul alege ca de transmiterea notificării să se ocupe un executor judecătoresc, atunci onorariul datorat acestuia ar fi de aproximativ 100 de lei, potrivit avocatei. La fel, pe lângă costul de redactare, în cazul transmiterii notificării de către un notar, onorariul perceput se încadrează între 100 şi 200 de lei.

Practic, datornicul plătește onorarii specialistului pe care îl alege pentru ca acesta să-i redacteze, așa cum cere legea, documentul cu rol de notificare, dar și pentru ca specialistul să se ocupe de transmiterea acelei notificări către bancă (sau altă instituție financiară). Însă costurile implicate de notificare nu sunt singurele pe care datornicul va trebui să le suporte în toată această poveste. Dacă creditorul e de acord cu darea în plată, atunci urmează să fie plătite costurile cu transmiterea dreptului de proprietate de la datornic la
creditor, în fața notarului public. Pe de altă parte, dacă creditorul nu e de acord cu darea în plată și face o contestație, atunci putem avea de-a face cu costuri suplimentare. Trebuie să menționăm însă și că în octombrie anul trecut a intrat în vigoare o prevedere care stabilește că notarii aplică o reducere de 50%
pentru autentificarea actelor de dare în plată (acestea nu sunt același lucru cu notificarea de dare în plată!).

4. Cine este scutit de impozitul pe transferul proprietății?

Ca în majoritatea cazurilor când vorbim de transmiterea unui drept de proprietate, statul ne percepe impozite pentru aceste operațiuni. Dacă se ajunge la darea în plată efectivă a imobilului ipotecat și este prima
dare în plată pe care datornicul respectiv o face, atunci ea va fi scutită de plata impozitului, potrivit OUG nr. 32/2016. Totuși, scutirea de impozit nu se aplică decât în următoarele condiții: o singură dată pentru același datornic – prima dare în plată, mai exact; indiferent dacă darea în plată este făcută în calitate de debitor, codebitor, coplătitor sau garant personal ori ipotecar al debitorului; dacă s-a solicitat de la notarul public un certificat din care să reiasă că persoana respectivă nu a mai beneficiat de o altă dare în plată. Dacă solicitantul a mai făcut o cerere de dare în plată înainte ca Legea nr. 77/2016 să intre în vigoare (30 iunie 2016), atunci ea nu va fi luată în calcul pentru a îndeplini condiția referitoare la prima dare în plată. Mai simplu, prima dare în plată va fi considerată cea făcută după 30 iunie 2016.

Avocat Marius Coltuc