Tags Posts tagged with "Marius Coltuc"

Marius Coltuc

by -
1 123

Dacă banca ți-a vândut datoria recuperatorilor, nu mai poți fi executat silit. Dacă treci printr-o astfel de situație se impune să faci contestație.

Așa cum ne-am obișnuit în ultimul timp, băncile cesionează contractele de credit neperformante către diferite SRL-uri, firme de recuperări (Kruk, EOS KSI etc). Puteți obține anularea actelor de executare silită dacă dovediți măcar una din următoarele situații: nu vi s-a comunicat cesiunea de creanță dintre unitatea bancară și societatea de recuperare; s-a împlinit termenul de prescripție a executării creanței urmărite;
firmele de recuperare nu pot executa direct contractul de credit – asemănător unei bănci; firmele de recuperare nu pot fi mandatar în instanța de judecată a unităților bancare.  Aspectele enumerate sunt cu titlu exemplificativ, în practică putând apărea și alte motive pentru a solicita anularea actelor de executare.

Așa cum am precizat mai sus, în cadrul unei Contestații la Executare, toată executarea silită poate fi anulată dacă nu se face dovada comunicării cesiunii de creanță către debitorul cedat, adică către împrumutat, în baza unei notificări. Conform art.1578 Cod Civil – debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care: fie acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă, fie primește o comunicare scrisă a cesiunii.
Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.

În practică, de multe ori se întâmplă ca cesionarul/cedentul (creditorul inițial – exp.banca / noul creditor –firma de recuperare ) să “ uite” a face comunicarea cesiunii către debitor, fapt ce-l poate avantaja pe
acesta din urmă. Doar în baza unei contestații la executarea silită se poate invoca acest aspect având drept finalitate anularea întregii executări. Pe de altă parte trebuie verificat dacă creanța urmarită nu este
prescrisă. Termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă din momentul în care banca a constatat scadent întreg debitul. Din acel moment banca ar fi putut începe executarea silită împotriva debitorului. Doar
instanta de judecata, în baza unei contestatii la executare poate stabili împlinirea termenului de prescripție și anula întreaga executare silită. Mai mult decât atât, se analizează dacă acești recuperatori de debite
pot începe executarea silită împotriva debitorului pentru recuperarea creditelor bancare, asemănător unei bănci. Fața de instituțiile bancare, contractele de credit reprezintă titluri executorii, putând a fi puse direct în executare în caz de neplată.

Considerăm că acest privilegiu nu poate fi preluat în baza unui contract de cesiune și de către firmele de recuperare. Recuperatorii nu pot acționa asemenea unei bănci: contractele de credit nu-și păstrează calitatea de titluri executorii prin cesiune și față de firmele de recuperare. Altfel spus, creanța cesionată își pierde calitatea de creanță bancară, între noul creditor și debitor intervenind un nou raport.

Legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale: instituţia
bancară şi debitorul. Această situație trebuie invederată instanței de judecată tot în baza unei contestații la executare. Un alt aspect important stabilit de Inalta Curte de Casație și Justiție București este cu privire la lipsa calității de reprezentant în instanță a firmelor de recuperare în calitate de mandatar. Astfel prin Decizia 9 în dosarul nr.507/1/2016 Înalta Curte stabilește:  ”Admite sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă, în dosarul nr. 21531/197/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea
de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia
din urmă“.  În multe dosare aflate pe rolul instanțelor, reprezentarea firmelor creditoare (banci, firme leasing sau alte societăți ) se face prin mandatar – alte firme (exp. Kruk, Eos sau oricare alta societate ) sau
consilierul juridic/avocat al acestor mandatari. Această Decizie își produce efectele aspura tuturor cauzelor aflate în curs de judecată, dupa publicarea ei in Monitorul Oficial. Important este de a invoca lipsa calității de reprezentant a mandatarului prin contestația la executare formulată în față instanței de fond.

Conform art. 82 din Noul Cod Procedură Civilă –

(1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a
celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru
acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi
anulată.

(2) Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei
instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac.

În măsura în care sunteți victima unei executări silite ilegale este necesar să apelați la un avocat în vederea formulării în termenul legal a unei contestații la executare.

Avocat Marius Coltuc

by -
1 78

Prin Legea dării în plată s-a stabilit un mecanism prin care cei cu credite imobiliare care îndeplinesc anumite condiții să poată să-i transmită băncii dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat și să scape astfel de datorii. Mecanismul se pune în mișcare printr-o notificare a datornicului către creditorul său, în conformitate cu cerințele impuse de lege. Tocmai pentru că este cea care pune în mișcare lucrurile și pentru că efectele sale sunt foarte importante, e necesar să fie făcută cu seriozitate și cunoscând anumite aspecte dinainte. În
condițiile în care un reprezentant al Băncii Naționale a României a declarat recent că numărul notificărilor de date în plată a ajuns la aproximativ 7.000, vă explicăm astăzi patru aspecte esențiale legate de
această procedură legală.

Primul pas pentru datornicul cu un credit ipotecar care vrea să apeleze la mecanismul dării în plată este să facă acea notificare pe care o prevede Legea nr. 77/2016: “În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei”, stabilește legea. Prin intermediul acestei notificări, printre altele, datornicul îi pune în vedere instituției financiare două date diferite la care să se întâlnească cu un reprezentant al acesteia pentru a face actele de dare în plată, la notarul public ales. Cel mai important aspect aici este faptul că, în perioada de timp care se scurge de la primirea notificării, “se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia”, după cum prevede legea.

7000 de notificări de dare în plată  

Potrivit unor statistici ale Băncii Naționale a României, citate de Agerpres, la sfârșitul lunii februarie 2017 se înregistrau aproximativ 7.000 de notificări de dare în plată. Cu alte cuvinte, se suspendă temporar obligația de a plăti rate, dobânzi, nu se percep penalități pentru ceea ce în mod normal ar fi însemnat întârzieri ș.a.m.d. De asemenea, orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de altă persoană în locul său împotriva datornicului va fi suspendată, potrivit actului normativ. Practic, notificarea pune în mișcare mecanismul dării în plată și date fiind efectele sale, e necesar ca ea să fie făcută cu seriozitate și cu
bună-credință din partea datornicului.

1. Nu e indicat să stabilim un termen foarte lung prin notificare

Legea impune ca prima dată stabilită pentru întâlnirea de la notar (între datornic și reprezentantul creditorului) să nu fie stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere (de la momentul notificării).
Practic, se impune un termen minim, dar nu și un termen maxim (se presupune însă că nu trebuie să existe rea-voință din partea debitorului). A stabili un termen foarte lung înseamnă a stabili o perioadă foarte
mare în care se suspendă acele obligații față de creditor la care ne-am referit mai sus. Dacă stabilim un termen de șase luni, spre exemplu, înseamnă șase luni în care nu suntem obligați prin lege să facem plățile
respective. În situația în care, ajungându-se în instanța de judecată, judecătorii apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele de la darea în plată, atunci ne întoarcem la situația de la care am plecat și vor trebui plătiți din urmă toți acești bani. Cumulând cele șase luni pe care le-ați stabilit din start, cu timpul în care creditorul a contestat decizia, s-a ajuns în instanță ș.a.m.d., se ajunge la o perioadă de timp foarte lungă, iar
banca va pretinde să se plătească toți acești bani deodată. În mod cert, pentru că suspendarea acestor plăți, așa cum o prevede Legea nr. 77/2016 este un beneficiu al datornicului, se poate renunța la el. Dacă aveți posibilitatea să plătiți, în continuare, ratele la creditul respectiv, banca cu siguranță nu va spune nu.

2. Ce facem dacă banca ignoră notificarea?

Dacă creditorul (bancă sau altă instituție financiară) nu se conformează prevederilor din Legea dării în plată, atunci datornicului nu-i mai rămâne decât să meargă în instanța de judecată, unde banca va fi citată și va trebui să se prezinte.  Însă partea mai supărătoare a acestui refuz, cel puțin pentru buzunarul datornicului, este că din moment ce banca ignoră notificarea, atunci ignoră și suspendarea obligațiilor la care ne referam mai sus. Asta înseamnă că percepe plățile în continuare, merge înainte cu executarea silită sau cu alte acțiuni judiciare/extrajudiciare împotriva datornicului și a bunurilor sale etc.

Dacă banca nu aplică acest efect al notificării (suspendarea obligațiilor), atunci o soluție ar fi să facem o sesizare celor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Dreptul de a cere ajutorul celor de la ANPC este conferit prin chiar Legea dării în plată, prin referirea la noțiunea de consumator, în sensul OG nr. 21/1992 și al Legii nr. 193/2000. Reclamația se poate face fie la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, fie electronic, pe site-ul instituției. Dacă suntem în faza de executare silită, aceasta ar trebui să fie suspendată, ca urmare a notificării respective, pentru că așa prevede legea. Dacă totuși executarea continuă, atunci este absolut necesar să facem o contestație la executare, în condițiile Codului de procedură civilă.

3. Cât ne poate costa o notificare și ce plătim, de fapt?

Legea nr. 77/2016 dispune că toate costurile acestei proceduri sunt suportate de către datornic. După cum spuneam mai sus, notificarea trebuie făcută fie la un notar, fie la un executor, fie cu ajutorul unui
avocat. Legea a oferit datornicilor trei posibilități de a întocmi acest document, însă costurile pot să difere destul de mult de la un specialist la altul. “Pentru redactarea draftului de notificare, comunicarea acesteia către creditor şi asistarea clientului (în cazul în care doreşte) în faţa notarului public, în cele două zile prevăzute de lege, în vederea încheierii actului translativ de proprietate, onorariul avocaţial poate
varia între 200 şi 800 de lei”, ne spunea Lavinia Capus, avocat în cadrul firmei Nicolescu Attorneys at Law, într-un material referitor la costurile implicate de darea în plată. Dacă datornicul alege ca de transmiterea notificării să se ocupe un executor judecătoresc, atunci onorariul datorat acestuia ar fi de aproximativ 100 de lei, potrivit avocatei. La fel, pe lângă costul de redactare, în cazul transmiterii notificării de către un notar, onorariul perceput se încadrează între 100 şi 200 de lei.

Practic, datornicul plătește onorarii specialistului pe care îl alege pentru ca acesta să-i redacteze, așa cum cere legea, documentul cu rol de notificare, dar și pentru ca specialistul să se ocupe de transmiterea acelei notificări către bancă (sau altă instituție financiară). Însă costurile implicate de notificare nu sunt singurele pe care datornicul va trebui să le suporte în toată această poveste. Dacă creditorul e de acord cu darea în plată, atunci urmează să fie plătite costurile cu transmiterea dreptului de proprietate de la datornic la
creditor, în fața notarului public. Pe de altă parte, dacă creditorul nu e de acord cu darea în plată și face o contestație, atunci putem avea de-a face cu costuri suplimentare. Trebuie să menționăm însă și că în octombrie anul trecut a intrat în vigoare o prevedere care stabilește că notarii aplică o reducere de 50%
pentru autentificarea actelor de dare în plată (acestea nu sunt același lucru cu notificarea de dare în plată!).

4. Cine este scutit de impozitul pe transferul proprietății?

Ca în majoritatea cazurilor când vorbim de transmiterea unui drept de proprietate, statul ne percepe impozite pentru aceste operațiuni. Dacă se ajunge la darea în plată efectivă a imobilului ipotecat și este prima
dare în plată pe care datornicul respectiv o face, atunci ea va fi scutită de plata impozitului, potrivit OUG nr. 32/2016. Totuși, scutirea de impozit nu se aplică decât în următoarele condiții: o singură dată pentru același datornic – prima dare în plată, mai exact; indiferent dacă darea în plată este făcută în calitate de debitor, codebitor, coplătitor sau garant personal ori ipotecar al debitorului; dacă s-a solicitat de la notarul public un certificat din care să reiasă că persoana respectivă nu a mai beneficiat de o altă dare în plată. Dacă solicitantul a mai făcut o cerere de dare în plată înainte ca Legea nr. 77/2016 să intre în vigoare (30 iunie 2016), atunci ea nu va fi luată în calcul pentru a îndeplini condiția referitoare la prima dare în plată. Mai simplu, prima dare în plată va fi considerată cea făcută după 30 iunie 2016.

Avocat Marius Coltuc

by -
0 217

Cine poate să obțină o armă letală în România?  Permisul de armă îți oferă dreptul de a deține și, după caz, de a purta și folosi arma letală supusă autorizării (tipul, marca, seria și calibrul sunt înscrise în permis, precum și muniția aferentă). Dar permisul nu îți oferă posibilitatea să-ți și procuri o armă letală.  Pentru aceasta ai nevoie de o autorizare distinctă, valabilă doar pentru perioada în care îți procuri arma respectivă.

În 2016, în evidențele oficiale figurau aproximativ 157.000 de persoane cu 230.000 de arme letale și neletale, potrivit Digi24. Procurarea armelor se poate realiza prin cumpărare, donaţie, moştenire,
sponsorizare, închiriere sau comodat, potrivit legii. Actul este foarte clar cu privire la ce categorii de persoane pot cere autorizarea procurării unei arme de apărare și de pază: demnitari, magistrați, diplomați, militari, polițiști; alte persoane prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice; persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate.
În mod evident, vânătorii pot procura arme de vânătoare (au nevoie de permis de vânătoare, mai întâi), precum şi arme de tir, numai din categoria armelor lungi, iar sportivii de tir categoria I, membrii loturilor naţionale sau olimpice, antrenorii şi instructorii în poligonul de tragere pot procura, pe perioada cât sunt în activitate, numai arme de tir. În fine, colecţionarii pot procura numai arme de colecţie, dar de regulă, fără muniţia aferentă.

Condițiile în care poți să obții autorizarea sau să pierzi permisul

În linii mari, pentru a obține autorizația de procurare trebuie să ai peste 18 ani, să nu fi suferit anumite condamnări, să nu ai calitatea de inculpat în anumite cauze penale, să fii apt din punct de vedere
psihologic și medical pentru asta și să nu fi considerat un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. De asemenea, Legea mai impune doritorilor și să fi absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată special pentru acest lucru.
Abia după ce ți-ai procurat arma, ești obligat să mergi în termen de trei zile lucrătoare de la data procurării la organul de poliție care ți-a dat autorizația pentru a obține și permisul de armă (asta dacă nu
îl aveai deja, caz în care mergi să înscrii arma în permis).  Cât despre valabilitatea permisului, aceasta este de cinci ani, urmând ca organele poliției să-i aducă aminte titularului cu cel puțin șase luni înainte că permisul urmează să expire. Pentru prelungirea valabilității (cu încă cinci ani) se verifică, în mare, cam aceleași
condiții de mai sus referitoare la lipsa condamnărilor respective, a calității de inculpat ș.a.m.d. Titularul trebuie să meargă anual într-un poligon autorizat la trageri, iar pentru a cere prelungirea permisului
trebuie să faci dovada acestor ședințe anuale (excepție fac cei cu arme de vânătoare).

Noutatea principală aduse de anul 2016 în materia permiselor de armă este că verificarea sănătății fizice și psihice a titularului de permis se poate cere de către un medic sau de organele din poliție ori de câte
ori aceștia ajung la concluzia că în comportamentul titularului există indicii că el nu ar trebui să dețină un permis de armă. Înainte, verificarea se făcea în principal cu ocazia reînnoirii permisului. Cei care refuză să se supună acestor verificări în termen de 30 de zile sunt sancționați cu anularea permisului.  Tot Legea nr. 295/2004 mai prevede și că organele competente pot să dispună suspendarea permisului de armă există atunci când există „indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică şi/sau medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei şi menţinerii autorizării pentru a deţine arme şi muniţii
letale”.  „Poliţia Română este autoritatea competentă care exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor, pieselor şi muniţiilor, precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniţii”, potrivit Legii
nr. 295/2004.

Notă: Detalii concrete despre documentele necesare pentru a obține autorizările aferente fiecărei categorii de arme și pentru a prelungi valabilitatea permiselor se regăsesc în actul normativ amintit și, mai
pe scurt, în secțiunea dedicată de pe site-ul Poliției Române.

Ce drepturi îți conferă, concret, permisul de armă?

„În funcţie de scopul pentru care a solicitat autorizarea procurării armei, autorităţile competente pot acorda solicitantului dreptul de deţinere sau, după caz, de port sau folosire a armei procurate, făcând menţiune, în mod expres, despre aceasta în conţinutul permisului de armă„ – stabilește legea. Așadar, permisul poate să ne dea dreptul doar să deținem o armă, dar nu și să o purtăm asupra noastră tot timpul, ori poate să ne ofere toate aceste drepturi, în funcție de scopul pentru care am solicitat permisul. Cel mai restrictiv este practic permisul care conferă doar dreptul de a deține arme.

„Dreptul de deţinere a armei se poate acorda numai pentru armele de vânătoare, de tir, de colecţie sau de autoapărare şi conferă titularului posibilitatea de a păstra arma la domiciliul sau reşedinţa înscrisă în
documentul de identitate”, conform actului. „Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda numai pentru armele de apărare şi pază, de vânătoare şi de tir şi conferă titularului posibilitatea de a purta asupra sa arma şi de a o folosi în scopul pentru care a fost autorizată procurarea acesteia, precum şi în caz de
legitimă apărare sau stare de necesitate”, stabilește legea în acest caz.

Condiții de păstrare și de port ale armelor letale

Titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor
neautorizate. Cei care au dreptul de a purta şi folosi armele le pot folosi în mod efectiv numai în poligoanele autorizate în condiţiile prezentei legi sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate. „Persoana care a făcut uz de armă este obligată să acţioneze imediat pentru a se acorda primul ajutor şi asistenţă medicală persoanelor rănite. Persoana care a făcut uz de armă este obligată să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie, indiferent dacă au rezultat sau nu victime ori pagube materiale”, se prevede în lege. Cât despre armele de vânătoare, cei care au permis pentru folosirea acestora le pot folosi în mod efectiv doar la vânătoare sau în caz de legitimă apărare, de stare de necesitate sau caz fortuit, potrivit legii.

În ceea ce privește cumpărarea muniției, titularii de permise pot merge doar la armurierii autorizați și pot cumpăra doar muniția aferentă armelor înscrise în permisul pe care îl dețin. În orice caz, cantitatea maximă de muniție pe care poate să o dețină este înscrisă tot în permis. Spre exemplu, în cazul armelor de apărare și pază vorbim de 50 de cartușe cu glonț și 50 de cartușe fără proiectil, pentru câte o singură armă de fiecare calibru.

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU www.facebook.com/avocatcoltuc

coltuc-e1450386960338

by -
0 451

Începând din data de 21 ianuarie 2017, parcarea mașinilor pe trotuare este permisă numai acolo unde există spații special semnalizate în acest sens. Măsura este inclusă în Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, ce a modificat Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier. Mai precis, documentul prevede că „administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliției rutiere, spații destinate opririi sau staționării vehiculelor, marcate și semnalizate corespunzător”.

Spațiile speciale pentru parcarea mașinilor pe trotuar pot fi făcute doar dacă este respectat culoarul pentru pietoni de un metru lățime și dacă accesul vehiculelor se face din drum. Totodată, esențial este și ca
poziționarea autoturismelor în parcare să nu încurce circulația pe prima bandă a drumului sau pe pistele amenajate. Noile prevederi stabilesc și că „nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puțin de 10 m de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni”, se mai arată în HG nr. 965/2016.

Parcarea mașinilor pe trotuare era permisă, până pe 20 ianuarie 2017, chiar și în lipsa unor marcaje speciale în acest sens, însă numai dacă pietonilor le era lăsat liber un culoar de cel puțin un metru. Informația a fost confirmată în spațiul public atât de Ministerul Afacerilor Interne, cât și de Poliția Română.

„Administratorul drumului public poate permite oprirea sau staționarea, parțial ori total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai dacă rămâne liber cel puțin un culoar de
minimum 1 m lățime înspre marginea opusă părții carosabile, destinat circulației pietonilor” – așa era prevăzut în regulament până de curând.

Atenție! Oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, conform Codului rutier. Iar staționarea neregulamentară este sancționată
cu patru sau cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare. Bine de știut este că aceste amenzi au fost majorate de la 1 februarie 2017.

Birou avocat Marius Coltuc

 

by -
0 345

Pot cere restituirea timbrului de mediu dacă am plătit? Ce precizeaza legea adoptată în 06.01.2017 prin care se elimină timbrul de mediu:

„Art. XII. – Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.”

Legea nu precizează nimic.  Puteți, așadar, să obțineți o hotărâre judecătorească și să solicitați restituirea sumei plătite plus dobânda legală.

Efectele eliminării timbrului de mediu

Eliminarea timbrului de mediu, cel mai probabil de la 1 februarie, îi bucură pe cei care vor să-şi cumpere o maşină, dar care nu au bani de una nouă. Renunţarea la această taxă va avea însă şi efecte negative, spun
analiştii. Adică, va creşte numărul maşinilor vechi înmatriculate. Guvernul caută deja soluţii pentru a înlocui timbrul de mediu, una dintre cele 102 taxe eliminate de Parlament. Acest lucru nu înseamnă decât că o nouă taxă ar urma să fie introdusă în 2017.

Avocat Marius Coltuc

 

by -
0 235

Schimbarea sediului social al unei societăţi, în acelaşi judeţ sau în altul, reprezintă una dintre menţiunile des întâlnite pe parcursul existenţei unei firme. De altfel, o astfel de procedură se desfăşoară la Registrul Comerţului şi presupune parcurgerea anumitor paşi, pe care îi vom prezenta în cele ce urmează.

Printre numeroasele menţiuni ce pot apărea pe parcursul activităţii şi existenţei unei entităţi se află şi schimbarea sediului social, situaţie ce poate interveni, spre exemplu, atunci când contractul care atestă
drepturile de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu social expiră şi nu se mai prelungeşte. În acelaşi timp, există posibilitatea relocării afacerii într-o altă zonă a ţării, situaţie în care se impune
schimbarea sediului social în alt judeţ. Cert este că, indiferent că vorbim despre schimbarea sediului social în
acelaşi judeţ sau în altul, procedura este asemănătoare şi se desfăşoară la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, acolo unde trebuie îndeplinite o serie de formalităţi (direct la ghişeu sau prin corespondeţă).

Ce documente depui pentru schimbarea sediului social

Lista documentelor necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii privind schimbarea sediului profesioniştilor este disponibilă pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), iar una dintre puţinele diferenţe între schimbarea sediului social în acelaşi judet şi cea efectuată într-un alt judeţ este că, pentru cel de-al doilea caz trebuie obţinută în prealabil o rezervare de denumire. Concret, solicitantul trebuie să depună la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul în raza căruia îşi stabileşte noul sediu o cerere de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă, completată cu trei denumiri, în ordinea preferinţelor. De altfel, potrivit informaţiilor de pe site-ul instituţiei, taxa de registru pentru a obţine dovada rezervării denumirii este de 72 de lei, iar documentul citat, care se eliberează de regulă solicitantului pe loc, trebuie ataşat dosarului cu documente pentru schimbarea sediului social. În rest însă, actele necesare pentru o astfel de menţiune, indiferent că se face în acelaşi judeţ sau în unul diferit, sunt următoarele: cererea de înregistrare; declaraţia tip pe propria răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că: firma nu desfăşoară, la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora, activităţile declarate, o perioadă de maximum trei ani – persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii pentru activităţile precizate în declaraţia-tip;  hotărârea adunării generale a asociaţilor/ acţionarilor sau decizia asociatului unic/ CA/ directoratului sau, după caz, actul adiţional la actul constitutiv (original); documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social, în copie. Un astfel de document poate fi, după caz: contract de vânzare-cumpărare, contract de comodat, contract de închiriere/ subînchiriere, certificat de moştenitor etc). Cererea adresată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea obţinerii certificatului emis de administraţia financiară competentă, care certifică faptul că pentru imobilul cu destinaţie de sediu social nu a fost înregistrat un alt document pentru înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, cu titlu oneros sau gratuit – f dacă este cazul: avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă (completat pe formular-tip, original); alte avize prealabile prevăzute de legile speciale împuternicire pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale.

Alte formalităţi de îndeplinit

În plus, ţinând cont de faptul că schimbarea sediului social al unei societăţi implică modificarea actului constitutiv al firmei, a certificatului de înregistrare şi a altor documente care atestă funcţionarea firmei, antreprenorii trebuie să predea Registrului Comerţului certificatul de înregistrare în original (urmând ca
instituţia să elibereze un altul cu noua adresă) şi să prezinte actul constitutiv actualizat. Totodată, este necesară achiziţionarea unui nou Registru Unic de Control, precum şi actualizarea tuturor documentelor
firmei care conţin în antet vechea adresă a sediului social, cum sunt facturierele sau chitanţierele. De altfel, potrivit ONRC, după fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul vor depune la registrul comerțului actul modificator și textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul încheierii judecătorului-delegat, cu excepția situațiilor când înregistrarea va fi efectuată pe bază hotărârii definitive de excludere sau de retragere. De asemenea, atunci când schimbarea sediului social se face într-un alt judeţ, firma va fi radiată din evidenţa judeţului în care a fost iniţial înregistrată.

În ceea ce priveşte taxele percepute la Registrul Comerţului pentru îndeplinirea menţiunii prezentate, acestea sunt mai mari atunci când schimbarea se face într-un alt judeţ. În această situaţie, potrivit
ONRC, tarifele legale depăşesc 400 de lei, după cum urmează: 250 lei – taxele de registru; 150 lei – un procent aplicat taxei de registru. În plus, pentru fiecare sediu autorizat pe baza declaraţiei pe proprie răspundere se vor adăuga 72 de lei. Desigur, nu trebuie să uităm nici de cei 72 de lei achitaţi, în primă fază, pentru obţinerea rezervării denumirii firmei. În schimb, atunci când schimbarea sediului social se face la o nouă adresă, dar în acelaşi judeţ, Registrul Comerţului aplică tarifele de mai jos: 45 lei – taxele de registru; 27 lei – un procent aplicat taxei de registru. Şi în acest caz, se vor adăuga 72 de lei pentru fiecare sediu autorizat pe baza declaraţiei pe proprie răspundere.

Tot în legătură cu schimbarea sediului în acelaşi judeţ, normele în vigoare stabilesc că, în cazul schimbării denumirii localităţii sau străzii ori al renumerotării imobilelor, persoanele juridice înmatriculate vor solicita, pe cheltuiala lor şi în baza înscrisurilor justificative, înregistrarea modificărilor intervenite şi eliberarea unui nou certificat de înregistrare.

Cât despre soluționarea dosarului, această atribuţie revine în competența directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de la vechiul sediu
care poate/pot dispune administrarea și a altor acte doveditoare decât cele enumerate. Concret, instituţia va elibera solicitantului certificatul de înregistrate menţiuni + rezoluţia, noul certificat de înregistrare, precum şi certificatul constatator pentru sediul social ales. O precizare importantă de făcut la final este aceea că, deşi Oficiul Registrului Comerţului permite depunerea documentaţiei necesare pentru schimbarea sediului social şi după, spre exemplu, expirarea termenului prevăzut în actul constitutiv, societatea care funcţionează cu un sediu social expirat se supune anumitor riscuri, inclusiv posibilitatea de a fi declarată inactivă, ca urmare a inexistenţei unui sediu social.

Avocat Marius Coltuc

by -
0 61

Majoritatea companiilor care acordă credite comerciale clienţilor se confruntă cu problema rău-platnicilor. Lipsa unor procese interne privind încasarea creanţelor poate afecta grav operaţiunile companiilor. Analiza privind stabilirea termenelor de plată trebuie să fie un element important în fixarea strategiei de business. Un decalaj mare de timp între momentul plăţii furnizorilor şi încasarea creanţelor poate duce la incapacitatea afacerii de a continua operaţiunile.

Puterea de negociere a termenelor de plată/încasare depinde şi de dimensiunea companiei. Companiile mari sunt, în general, finanţate de companiile mici, acestea din urmă trebuind să se finanţeze prin diverse
metode: banii investitorilor, factoring sau împrumuturi pentru capitalul de lucru. Mai jos sunt prezentate zece metode care te vor ajuta să încasezi creanţele la timp:

1. Urmărirea permanentă a sumelor de încasat

Monitorizează tot timpul sumele de încasat şi contactează imediat clienţii, atunci când termenele de plată sunt depăşite. În general, companiile plătesc întâi celor care fac presiuni pentru colectarea banilor.

2. Procese interne privind colectarea creanţelor

În funcţie de dimensiunile companiei şi de numărul de clienţi, trebuie alocate suficiente persoane care să urmărească procesul de colectare. De asemenea, procesul de colectare se poate împărţi în două operaţiuni:
early collection şi late collection. Early collection este procesul prin care se încearcă pe cale amiabilă încasarea creanţelor. De obicei, se face prin contactarea telefonică a clienţilor. Late collection trebuie
aplicat după o perioadă rezonabilă de timp, în care metodele de colectare de la early collection nu au funcţionat. În acest stadiu, se pot folosi metode mai agresive de colectare: executor judecătoresc,
instanţa juridică etc.

3. Crearea unui sistem de monitorizare a eficienţei colectării

Pentru a determina eficienţa procesului de colectare, trebuie creat un sistem de analiză a creanţelor restante. Creanţele restante trebuie grupate în funcţie de zilele de întârziere şi trebuie analizate procentele de colectare pe fiecare grup în parte. Astfel, se ia decizia privind rentabilitatea alocării resurselor interne (umane şi materiale) în procesul de colectare.

4. Înţelege problemele clienţilor

Orice client care are facturi restante se poate transforma într-un client care plătește la timp. Important este să înţelegi dacă problemele financiare sunt reale şi pot fi depăşite de clienţii restanţi.

5. Negociază suma de recuperat

Când este evident că un client nu va plăti suma întreagă a creanţei, se poate încerca o negociere a sumei de recuperat. De obicei, clienţii rău-platnici sunt de acord să plătească o sumă de bani în schimbul renunţării la proces.

6. Reeşalonează datoria

Reeşalonarea creanţei pe o perioadă mai lungă de timp poate ajuta clientul să-şi îmbunătăţească cash flow-ul.

7. Încurajarea plăţilor anticipate prin acordarea de discounturi

Pentru a încasa în avans sumele de la client, se pot acorda discounturi pentru plăţi anticipate.

8. Plătește la timp datoriile

Blocajul financiar este ca un cerc în spirală. Important este să ne plătim la timp datoriile astfel încât furnizorii noştri să-şi poată plăti la timp facturile lor.

9. Analiza riscului de neîncasare a creanţelor

Orice companie care vinde clienţilor oferindu-le credit comercial are un risc de neîncasare a creanţelor ce diferă în funcţie de domeniul de activitate. Este foarte important să se cunoască cât este riscul de
neîncasare, pentru a-l include în valoarea preţului de vânzare.

10. Stabilirea limitei de credit

Trebuie analizate performanţele financiare pentru a se stabili un grad de risc pentru fiecare client. În funcţie de gradul de risc al clienţilor, se va stabili limita de credit.

Avocat Marius Coltuc

by -
0 637

Cotă standard de taxă pe valoare adăugată (TVA) va scădea, din 1 ianuarie 2017, de la 20%, aşa cum este de la începutul anului în curs, la 19%, în baza prevederilor din Codul fiscal. De altfel, noua micşorare a cotei generale de TVA va avea un impact direct atât asupra consumatorilor, cât şi asupra agenţilor economici, aceştia din urmă fiind practic obligaţi să îşi actualizeze softurile caselor de marcat şi documentele de natură comercială, dar şi să acorde o atenţie sporită tranzacţiilor aflate în curs de desfăşurare la momentul reducerii taxei.

Cota standard de TVA este reglementată de Codul fiscal, cel care stabileşte, la art. 291, că nivelul acesteia este de: 20%, pe parcursul anului 2016; 19%, începând cu data de 1 ianuarie 2017.  Prin urmare, din prima zi a anului viitor, cota generală de TVA va suferi o nouă micşorare, în condiţiile în care, până la finele anului 2015, nivelul acesteia a fost de 24%. De altfel, diminuarea cotei de TVA va avea un impact semnificativ atât asupra consumatorilor, cei care, cel puţin teoretic, vor fi beneficiarii finali ai noii măsuri, cât şi asupra asupra agenților economici.

Măsurile pe care trebuie să le ia firmele până la finele anului

În contextul în care până la intrarea în vigoare a noii cote de 19% mai sunt doar două luni, iar la trecerea în noul an casele de marcat și programele informatice vor trebui să fie pregătite pentru a emite bonuri
fiscale/ facturi fiscale cu noua cotă de TVA, agenţii economici trebuie să preîntâmpine modificarea TVA si să ia măsurile necesare încă de la finalul anului în curs. Mai departe, din punct de vedere juridic, firmele trebuie să acorde o atenţie sporită acelor operaţiuni/ tranzacţii aflate în curs de derulare la finalul anului 2016/ începutul lui 2017, astfel încât să stabilească în mod optim cota de TVA aplicabilă fiecărei operaţiuni în parte.

Bunurile livrate în baza unui contract de consignație când se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienților săi; bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformității când se consideră că livrarea bunurilor are loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar; stocurile la dispoziția clientului când se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care clientul retrage bunurile din stoc în vederea utilizării, în principal pentru activitatea de producție; livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile când data livrării din punct de vedere al TVA este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar, cu excepția contractelor cu plată în rate, pentru care predarea bunului se face la final; prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare care sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe bază cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari; livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, altele decât cele prevăzute la punctul precedent, cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile de telefonie, livrările de energie electrică şi altele asemenea pentru care se consideră că livrarea/prestarea este efectuată la datele specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, fără ca perioada de decontare să depaşească un an; operaţiunile de închiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu plată pe o anumita perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct şi superficia, asupra unui bun imobil pentru care serviciul se consideră efectuat la fiecare dată specificată în contract pentru efectuarea plăţii.

În acelaşi timp, atunci când factura se emite înainte de livrarea de bunuri/ prestarea de servicii, sau atunci când se emite o factură de avans, cota aplicabilă este cea de la data emiterii facturii. Totuşi, în cazul în care cota de TVA se modifică și la data faptului generator este o nouă cotă de TVA, facturile de avans sau facturile emise anterior trebuie stornate cu cota veche de TVA si refacturate cu noua cotă de TVA.

Exemple practice

Facturile pentru utilități care se facturează în decembrie 2016 în avans pentru ianuarie 2017 cu cota de 20% și au ca dată scadentă o dată din 2016 nu vor fi regularizate în 2017 cu noua cotă de TVA; facturile de chirii emise în 2016 în avans pentru 2017 vor fi emise cu TVA 20% și, în funcție de prevederile contractuale cu privire la data plății, vor putea exista următoarele trei situații: dacă data prevăzută în contract pentru plata chiriei este în anul 2016, factura rămâne cu TVA 20%, chiar dacă este aferentă anului 2017; dacă data prevăzută în contract pentru plata chiriei este în anul 2017, atunci la începutul anului 2017 aceste facturi trebuie stornate și refacturate cu TVA 19%; dacă data plății este exprimată în ”număr de zile de la data emiterii facturii”, atunci trebuie calculată data exactă a scadenței și dacă aceasta este în 2016, factura va rămâne cu 20%; dacă este o dată din anul 2017, acesta se va storna și refactura cu 19%.

De reţinut! Ca regulă generală, toate facturile emise în 2016 sunt cu TVA 20%. Totuși, în funcție de situație, unele facturi emise în 2016 vor putea fi stornate și refăcute, în 2017, cu TVA de 19%, aşa cum am arătat în exemplele de mai sus.

1. Achiziţia intracomunitară a unui echipament în sumă de 80.000 euro

În data de 20 decembrie 2016 se plăteşte avans 50.000 euro, la un curs de 4,5 lei. TVA-ul aferent este 50.000 x 4,5 x 20% = 45.000 de lei. În data de 15 ianuarie 2017 se facturează diferenţa de 30.000 euro, la un curs de 4,6 lei. TVA-ul aferent este 30.000 x 4,6 x 19% = 26.220 de lei.

2. Vânzarea în ţară a unui echipament în sumă de 80.000 euro

În data de 20 decembrie 2016 se încasează avans 50.000 euro. la un curs de 4,5 lei. TVA-ul aferent este 50.000 x 4,5 x 20% = 45.000 de lei. În data de 15 ianuarie 2017 se facturează diferenţa de 30.000 euro. Se
stornează avansul încasat şi TVA-ul aferent. Noua baza de impozitare va fi: 50.000 x 4,5 + 30.000 x 4,6 = 363.000 de lei. TVA-ul aferent va fi 363.000 x 19% = 68.970 de lei.

3. Recepţie lucrări

O firmă de construcţii întocmeşte deviz pentru lucrările din decembrie, în sumă de 50.000 euro. Clientul acceptă devizul în ianuarie. Astfel, firma de construcţii va emite factura cu TVA de 19%.

4. Abonamente

O firmă de soft vinde în luna decembrie 2016 un abonament pe un an. Factura va trebui întocmită cu TVA de 20%. În altă ordine de idei, pentru a se conforma din punct de vedere operaţional noilor prevederi aplicabile din 2017, comercianţii trebuie să demareze acțiunile necesare pentru actualizarea programelor informatice, a programelor de contabilitate și a softurilor caselor de marcat fiscale. În plus, vor trebui actualizate corespunzător preţurile de afişare, fie ele din magazine, contracte ori materiale promoţionale, precum şi informaţiile de pe site-urile proprii. Riscurile în caz de neconformare

Un alt aspect important de care trebuie să ţină cont agenţii economici este legat de riscurile la care aceştia se vor expune în situaţia în care nu vor fi în legalitate la 1 ianuarie 2017.

Astfel,în cazul în care cota de TVA va fi calculată şi declarată în mod eronat, agenţii economici vor risca sancţiuni din partea autorităţilor. Spre exemplu, emiterea de bonuri fiscale care nu conţin cota corectă de
TVA reprezintă contravenţie şi poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei (art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014).

Riscul apariţiei unor litigii cu partenerii de afaceri, atât timp cât facturile sunt emise incorect; posibilitatea de nedeductibilitate fiscală în cazul neconformării cu legislaţia modificată şi dispoziţiile tranzitorii; riscul pierderii de clienți în cazul în care listele de preţuri nu vor fi actualizate în timp util.

Avocat Marius Coltuc

 

by -
0 155

Ești în situația în care nu te mai înțelegi cu asociatul, iar sursa principală a neînțelegerilor este reprezentată de neimplicarea activă a acestuia în activitatea societății. Pentru tine, poate și pentru el, este clar că nu mai puteți continua împreună

Excluderea asociatului din firmă

În mod evident, prima dată te gândești la excluderea asociatului din cadrul SRL-ului. Înainte de toate, trebuie să știi că, în materia societăților comerciale cu răspundere limitată, excluderea asociatului reprezintă o măsură cu caracter excepțional care poate fi pronunțată doar prin hotărâre judecătorească. Cu alte cuvinte, aceasta reprezintă rezultatul unui proces civil. Acest lucru se explică prin faptul că excluderea asociatului din SRL reprezintă o formă conflictuală de separare a asociaților și doar hotărârea judecătorească garantează asociatului exclus respectarea drepturilor sale. Apoi, este important de știut că Secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis, în anul 2012, că enumerarea cazurilor în care un asociat poate fi exclus, realizată în cadrul art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, este limitativă, nu exemplificativă. Prin urmare, excluderea asociatului din SRL poate fi realizată doar în cazurile expres prevăzute de art. 222 alin. (1) din actul normativ citat, și anume:

1. Asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat

O astfel de situație există când un asociat se opune majorării capitalului social și nu efectuează aportul. De exemplu, se dorește achiziționarea unui teren pe care ar urma să se construiască noul sediu.
În acest scop, se convoacă Adunarea Generală Extraordinară, care hotărăște cu majoritate de voturi majorarea capitalului social cu suma necesară achiziționării terenului respectiv. În acest caz, pentru ca asociatul să poată fi exclus din SRL, trebuie constatat refuzul nejustificat al acestuia de a participa la majorarea capitalului social, inițiată procedura excluderii și, apoi, luată în discuție hotărârea de majorare a capitalului social.Nu este recomandabilă majorarea capitalului social cu suma necesară achiziționării terenului și apoi inițierea procedurii de excludere, deoarece asociatul care refuză să participe la majorarea capitalului social se poate prevala de dispozițiile art. 187 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora hotărârile care privesc modificarea actului constitutiv se iau cu votul tuturor asociaților, și poate obține astfel anularea hotărârii de majorare a capitalului social.

2. Asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil 

Din textul legal rezultă că asociatul chemat în judecată trebuie să aibă calitatea de asociat cu răspundere nelimitată. În consecință, un asociat cu răspundere limitată nu poate fi exclus din societate în temeiul acestui text legal. Acesta este aplicabil societăților în nume colectiv sau în comandită simplă, deoarece doar în acest tip de asociere există asociat cu răspundere nelimitată.

3. Asociatul cu răspundere nelimitată se amestecă fără drept în administrație ori îndeplinește acte contrarii dispozițiilor art. 80 și 82

Așa cum am arătat și la analiza punctului 2, acest articol se aplică doar asociatului cu răspundere neliminată, deci societăților în nume colectiv sau în comandită simplă. SRL-ul reprezintă o societate comercială cu răspundere limitată, astfel încât nu îi sunt aplicabile dispozițiile literelor b și c ale art. 222 din Legea nr. 31/1990.

4. Asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora

Această situație de excludere privește numai asociații care au și calitatea de administratori și care în exercitarea atribuțiunilor încalcă cu vinovăție dispozițiile legale sau ale actului constitutiv care impun exercitarea atribuțiunilor în interesul societății.

Administratorii sunt desemnați la constituirea societății prin actul constitutiv, iar ulterior de către adunarea generală a asociaților. Actul constitutiv trebuie să prevadă în mod obligatoriu dacă administrator este unul dintre asociați (sau unicul asociat) sau o altă persoană neasociată. De asemenea, actul constitutiv trebuie să prevadă puterile care le-au fost conferite asociaților și modul în care acestea urmează să fie exercitate. Potrivit art. 45 din Legea nr. 31/1990, la data înregistrării societății, administratorii sunt obligați să depună
la Oficiul Registrului Comerțului specimenul de semnătură. Acțiunea de excludere a asociatului administrator care a comis frauda în dauna societății nu trebuie precedată de revocarea anterioară a mandatului de administrator. Revocarea mandatului de administrator nu reprezintă prin ea însăși un motiv de excludere în temeiul acestui text legal. Pentru a putea reprezenta motiv de excludere, revocarea mandatului trebuie circumscrisă ipotezelor prevăzute de art. 222 lit. d din actul normativ amintit. Cu alte cuvinte, excluderea asociatului administrator din SRL este posibilă dacă se dovedește că, în timpul mandatului, asociatul administrator a încălcat, cu vinovăție, dispozițiile legale sau din actul constitutiv.

Acțiunile comise de către asociatul administrator în dauna societății pot fi considerate: încheierea de contracte sau operațiuni comerciale fără a fi înregistrate în evidența contabilă, neachitarea debitelor față
de bugetul de stat, asumarea unor datorii care nu au legătură cu activitatea societății, formularea cu reacredință a cererii de dizolvare care a fost respinsă.

Dizolvarea efectivă a firmei

Dizolvarea reprezintă prima fază a procesului de încetare a existenței societății. Hotărârea privind dizolvarea societății poate fi luată de adunarea generală a asociaților sau de către instanța de judecată.
Dizolvarea are numai rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței societății, personalitatea juridică a acesteia nu încetează deoarece personalitatea juridică este necesară pentru îndeplinirea operațiunilor care privesc lichidarea societății. Potrivit art. 227 alin. (1) lit. e din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății. Astfel, neînțelegerile dintre asociați, fie și dovedite, pot să nu reprezinte un temei juridic corect pentru admiterea acțiunii în excluderea unui asociat, ci temei juridic pentru acțiunea în dizolvare. Instanța va analiza dacă neînțelegerile dintre asociați pot fi încadrate în cele patru situații de excludere reglementate de art. 222 din legea amintită sau sunt de natură să împiedice funcționarea societății, impunându-se dizolvarea societății.

Așadar, dacă neînțelegerea cu asociatul are caracter grav și împiedică funcționarea societății, suntem în prezența unui caz de dizolvare a societății și nu într-un caz de excludere a acestuia din societate. Dacă există neînțelegeri grave cu asociatul, dar în ciuda acestora societatea își desfășoară activitatea curentă sau înregistrează profit, nu poate fi dispusă dizolvarea acesteia. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziile 2393/2012 și 935/2013.

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU