Închide

Sala Polivalentă devine BT Arena

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 18, 2017 0 1260

Consiliul Local Cluj Napoca a anunțat, oficial, parteneriatul cu Banca Transilvania (BT), privind sponsorizarea societății care administrează Sala Polivalentă.  Astfel, pentru o perioadă de cinci ani, BT va plăti 600.000 de euro, urmând ca Sala Polivalentă să preia numele de „BT Arena”. În felul acesta, bugetul societății care administrează Polivalenta va crește semnificativ, a anunțat viceprimarul Dan Tarcea, iar dificultățile privind plata impozitului către municipalitate vor dispărea. Sigla BT va fi amplasată în interiorul, dar și exteriorul sălii, precum și în mai multe spații publicitare. Reamintim că Banca Transilvania mai are un contract de sponsorizare și cu Asociația care controloază echipa de fotbal Universitatea.

Sala Polivalentă din Cluj este cea mai mare din țară, în momentul de față, având o capacitate de 10.000 de locuri. Viceprimarul Dan Tarcea a precizat că actuala echipă managerială nu va fi schimbată, chiar dacă s-au făcut speculații în sensul acesta. „Nu avem ce să-i reproșăm actualului director. Gradul de ocupre a sălii a fost de peste 90%, dacă nu ar fi fost dificultatea cu plata impozitului, societatea s-ar descurca foarte bine. Prin urmare nu există niciun motiv să schimbăm conducerea”,  a comentat Tarcea. Tot el a mai dezvăluit că de anul viitor ar urma să crească tarifele pentru închirierea sălii.

Citește și:

Două nume mari, interesate să sponsorizeze Sala Polivalentă. BT și NTT DATA

 

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare