Închide

Președintele USR vrea să construiască un Guvern din umbră. E mai deschis spre a-l coopta pe Cioloș în partid

ActualitatePoliticaSinteză știri naționale by Actual de Cluj - mai 14, 2017 0 352

Nicuşor Dan a declarat  la finalul Congresului partidului care a avut loc la Cluj-Napoca între 12 și 14 mai că USR intenționează să pregătească în 2018 un Guvern din umbră și un program politic complet pentru România, ca să fie pregătit de următoarele alegeri.

Reales președinte al partidului, Dan a menționat că vrea să creeze respectiva structură cu oameni din partid dar și din exteriorul formațiunii, persoane competente. După ce a fost criticat de unul dintre contracandidații la șefia USR, deputatul de Cluj Emanuel Ungureanu că a refuzat discuțiile privind cooptarea în partid a lui Dacian Cioloș, Nicușor Dan s-a arătat mai deschis. Întrebat dacă Dacian Cioloş ar putea conduce acest guvern din umbră al USR, Nicuşor Dan a răspuns ”inclusiv”.

”La sfârşitul anului 2018 trebuie să venim cu un guvern din umbră, când USR va lua această decizie se va uita în interiorul său şi exteriorul său la persoanele cele mai competente. Am propus şi voi milita ca în Biroul Naţional să fie respectat un calendar de un an şi jumătate pentru elaborarea unui program politic complet al USR pentru România. La sfârşitul acestui proces, vom selecta dintre toţi oamenii care au participat la dezbaterea pe program persoanele cele mai competente pentru fiecare domeniu şi persoane pentru primul-ministru. În dezbaterea pe program vom invita oameni din societate care cunosc diferitele domenii şi în componenţa acelui guvern din umbră pe care propun să îl anunţăm, nu excludem să avem oameni din exteriorul USR. Dacian Cioloş nu este exclus”, a declarat la Cluj Nicușor Dan, citat de Mediafax.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu