Ziua marelui derby. Universitatea Cluj – CFR, deseară, pe Cluj Arena. Probleme de lot pentru gazde
Sport by Actual de Cluj - mart. 31, 2025 0 236

Universitatea Cluj și CFR se întâlnesc de la ora 20:30, pe Cluj Arena, iar atmosfera se anunță din nou incendiară. Universitatea și-a învins marea rivală în sezonul regular de două ori și caută al treilea succes. Trupa lui Sabău se confruntă, însă, cu probleme de lot. Cinci jucători ar fi incerți, potrivit antrenorului.
„Trebuie să luptăm pentru fiecare minge, să arătăm mult caracter și să nu îi dezamăgim pe cei care au investit în noi și pe cei care vor veni să ne vadă luni, cred că ăsta ar trebui să fie obiectivul. Vreau să văd curaj, jucători cu personalitate, capabili să fie concentrați pe tot parcursul jocului. Să joace fără teamă, fără să simtă presiune. Pentru mine, fiecare meci din play-off este o evaluare pentru sezonul viitor. Vreau să știu ce jucători sunt capabili să își fixeze obiective de play-off. Dacă anul acesta primul obiectiv a fost să nu avem emoțiile retrogradării și ne-am calificat în play-off, anul viitor obiectivul trebuie să fie calificarea în play-off. Nu există un alt obiectiv, acesta se va fixa de la început.
Din păcate, sunt câțiva jucători accidentați. Începând de la Cristea, posibil chiar Boboc, Bic, jucători care sunt indisponibili. Să vedem dacă și-a revenit și Artur Miranyan, care a revenit bolnav de la echipa națională.
Oaidă are o mică problemă la genunchi. Sunt câțiva jucători cu mici probleme. E sfârșit de campionat, sunt foarte multe meciuri. În general am mers pe un nucleu de jucători și se simte o uzură”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
De partea cealaltă, CFR-ul nu concepe să nu câștige pentru a urca din nou pe 1, acolo unde se află FCSB, cu 32 de puncte, la fel ca Universitatea Craiova.
„Cred că toți jucătorii vor fi apți pentru meciul de mâine, azi va avea loc ultimul antrenament, normal ar trebui să fie toți la antrenament. Nu contează când jucăm, mi se pare normal să fim și primii, și ultimii. Important este să avem o atitudine pozitivă. Este un meci important și pentru ei, și pentru noi. Trebuie să facem un meci bun, să fim o echipă, am avut mulți jucători plecați la națională, nu am avut timp să lucrez cu toții, dar nu avem scuze, am fost ultimele două zile împreună. Trebuie să abordăm foarte agresiv meciul din primul minut, să facem un pressing sus, să dăm goluri, așa cum am făcut tot sezonul. În derby-uri parcă sunt mai moi jucătorii, au nevoie să fie motivați de antrenor, au nevoie de presiunea antrenorului, de fani. Nu e bine să mă gândesc că sunt motivați, avem treabă, sper să fim 100% la ora meciului, vedem cum vom arăta fizic.
Nu există favorite la derby-uri, ați văzut ce s-a întâmplat și anul trecut, sunt 50-50 șansele. Sper ca jucătorii să înțeleagă ce meci este, să dea tot ce au mai bun, să se depășească, sper să vină cât mai mulți fani și să îi facem fericiți”, a spus Petrescu.
Partida de luni seara, de pe Cluj Arena, va fi arbitrată de o brigadă condusă de Radu Petrescu, ajutat de asistenții Eugen Sebastian Gheorghe și Florin George Neacșu, iar în camera VAR au fost delegați Sorin Costreie și Romică Bîrdeș.