Închide

Zilele Culturale Maghiare vor avea un salon permanent în Cluj-Napoca/Acesta va fi deschis la ediția din 2026 pe stara Kogălniceanu, într-un spațiu donat de campiona la înot Judit Orosz-Maier

ActualitateCulturăFestival by Actual de Cluj - mart. 20, 2026 0 63

salon zilele culturale maghiare 2026

Zilele Culturale Maghiare din Cluj 2026 se pregătesc să își întâmpine publicul între 16 și 23 august, cu o serie de evenimente care vor celebra comunitatea maghiară din Transilvania, sloganul fiind sloganul „Cu porțile deschise”. Ediția din acest an aduce o premieră: Zilele Culturale Maghiare vor avea un salon permanent în Cluj-Napoca. Spațiul cultural este situat pe strada Kogălniceanu nr. 8, în centrul orașului, și va găzdui expoziții, conferințe, cluburi de film și seri de muzică de cameră pe tot parcursul anului.

Salonul Cultural Maghiar a fost posibil datorită donației clădirii Bethlen–Nemes de către Judit Orosz-Maier, fondatoarea Fundației Orosz, iar funcționarea este asigurată de Asociația Clujul Comoară.

„Pentru noi, organizatorii, faptul că Clujul s-a îmbogățit cu un nou spațiu cultural este o bucurie
deosebită, și suntem siguri este o veste bună și pentru întreaga comunitate maghiară din Cluj și
Transilvania. Dorința noastră este să facem cultura și valorile maghiare accesibile și prin acest Salon.
Esența porților este că despart și nu vor să îi lase să intre pe cei care vor să intre, filozofia noastră este însă
alta: nu avem nimic de ascuns și de ferit, ceea ce se află înăuntrul porții aparține tuturor, astfel că îi
așteptăm pe toți cei interesați atât aici, cât și la festival”, a declarat Gergely Balázs, organizator principal al
Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.

Gala de deschidere a Zilelor Culturale Maghiare va avea loc luni, 17 august, în Sala mare a Operei Maghiare, cu un spectacol dedicat memoriei etnografului Kallós Zoltán. Festivalul va continua în Piața Unirii, Ulița Lupilor, Strada Vinului, Palatul Bánffy și alte locații consacrate, cu concerte, expoziții și spectacole diverse, printre care participarea formației Heaven Street Seven și a cântărețului Ákos.

Detalii complete despre program și locații sunt disponibile pe www.zilelemaghiare.ro și pe paginile oficiale de social media ale festivalului.

zilele culturale maghiare
sursă foto: zilele culturale maghiare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare