ZF: Tabloul pieţei muncii, în statistici. Zece judeţe au salarii de peste 1.000 de euro net
Economie by Actual de Cluj - feb. 19, 2026 0 202
Bucureştiul rămâne principalul pol salarial al economiei, cu un câştig mediu net de 7.113 lei, cu aproximativ 27% peste media naţională.Timiş şi Cluj sunt pe următoarele poziţii în clasament, ambele cu salarii în jurul valorii de 6.800 de lei net pe lună. Când vine vorba despre numărul de salariaţi, statisticile INS arată că piaţa muncii rămâne puternic concentrată în jurul Capitalei, unde lucrează peste 1,1 milioane de salariaţi. Diferenţa faţă de următoarele clasate este semnificativă: Cluj şi Timiş nu depăşesc pragul de 300.000 de angajaţi fiecare, arată Ziarul Financiar.
România salariilor peste 1.000 de euro este, în realitate, România câtorva poli economici. Bucureştiul domină detaşat atât prin nivelul veniturilor, cât şi prin numărul de angajaţi, în timp ce restul judeţelor rămân la distanţă considerabilă când vine vorba despre principalii indicatori ai pieţei muncii, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar.
Astfel, salariile medii nete din top zece judeţe depăşesc pragul de 1.000 de euro. Cu toate acestea, salariile mari sunt concentrate geografic, astfel că Bucureştiul rămâne principalul pol salarial al economiei, cu un câştig mediu net de 7.113 lei, cu aproximativ 27% peste media naţională.
Timiş şi Cluj sunt pe următoarele poziţii în clasament, cu salarii apropiate de cele din Capitală, ambele în jurul valorii de 6.800 de lei net pe lună. Deşi cele două judeţe au valori foarte apropiate ale salariului mediu net lunar, este de remarcat că Timişul a urcat pe poziţia a doua în clasamentul salariilor medii nete, depăşind Clujul, o mutare interesantă în ierarhia regională a pieţei muncii.
