Închide

Zeci de permise reținute și aproape două sute de amenzi în doar o zi pe două dintre cele mai periculoase drumuri din Cluj, pentru viteze mari și depășiri neregulamentare

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 07, 2022 0 996

Zeci de permise reținute și aproape două sute de amenzi – acesta e bilanțul unei acțiuni în cascadă a polițiștilor din Cluj pe două dintre cele mai periculoase drumuri din Cluj, în doar o zi.

Acțiunea a avut loc în urmă cu două zile, în 5 februarie, pe DN1C și DN1F, al doilea și respectiv al treilea cel mai periculos drum din Cluj prin prisma numărului de accidente grave și mortale înregistrate aici, cel mai periculos drum fiind DN1E60. În doar câteva ore, bilanțul a numărat aproape două sute de amenzi date, mai exact 197, și nu mai puțin de 43 de permise de conducere reținute. Acțiunea a fost organizată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj, alături de polițiștii Serviciului Rutier Sălaj, în sistem cascadă. În urma abaterilor constatate au fost aplicate în total 197 de sancțiuni contravenționale, peste jumătate dintre acestea – 115 – fiind situații în care conducătorii auto au încălcat limitele legale ale vitezei. Totodată, au fost reținute 43 de permise de conducere, dintre care 30 pentru nerespectarea regimului legal al vitezei, și alte 13 pentru depășire neregulamentară, fiind totodată retrase două certificate de înmatriculare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare