Zeci de mii de tineri s-au înscris la admiterea în cea mai mare universitate după numărul de studenți, cât un mic oraș
Educaţie by Actual de Cluj - iul. 20, 2022 0 366
Zeci de mii de tineri s-au înscris la admiterea în cea mai mare universitate după numărul de studenți, cât un mic oraș.
Peste 20.000 de candidați s-au înscris la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în sesiunea de vară a admiterii. Cele mai căutate facultăți sunt cea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, cu 2.460 de candidați, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – cu peste 1.750 de dosare depuse, și respectiv Facultatea de Matematică şi Informatică – cu peste 1.600 de dosare pentru studiile de licenţă la zi. Acestea sunt urmate de Facultatea de Litere, cu peste 1.300 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde au fost depuse peste 1.200 de dosare de înscriere, și respectiv Facultatea de Drept, cu peste o mie de candidați.
Și la master, doar la o facultate, FSEGA, s-au înscris aproape o mie de candidați, iar la Psihologie – alți peste opt sute.
UBB, care e universitatea din România cu cei mai mulți studenți, a scos la concurs în următorul an universitar peste 5.200 de locuri bugetate pentru absolvenții de liceu, plus nu mai puțin de 10.250 de locuri în regim cu taxă și aproape trei mii de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă. Aceasta, doar la nivel de licență: alte peste 3.600 de locuri sunt alocate la master, bugetate, plus peste 6.200 de locuri cu taxă.
Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 11 și 28 iulie.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO Bărbat din Cluj, extrădat din Italia pentru trafic de droguri și grup infracțional organizat, dus în instanță
mai 14, 2026 0
-
Companie germană de IT listată la bursa din Frankfurt deschide la Cluj un hub de nearshoring / ”Clujul a fost ales pentru rolul său consolidat de hub IT regional, cu acces la forță de muncă specializată și ecosistem tehnologic matur”
mai 14, 2026 0
