Închide

Zeci de elevi din Cluj susțin examenul de bacalaureat în condiții speciale

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iul. 01, 2024 0 125

Zeci de elevi din Cluj susțin examenul de bacalaureat în condiții speciale.

Astfel, comisia județeană de organizare a examenului național de bacalaureat din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj a aprobat un număr de 87 de solicitări privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, care vizează prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise, redactarea lucrării scrise prin dictarea conținutului de către candidat unui profesor asistent de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă, utilizarea instrumentelor compensatorii de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere, picht și magnifier, prezența interpreților în limbajul mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, respectiv susținerea probelor scrise în spital.

Amintim, peste 4.600 de absolvenți ai clasei a XII-a susțin de azi examenul de bacalaureat la Cluj, etapa probelor scrise. La nivelul județului Cluj, potrivit datelor înregistrate, e vorba mai exact de 4.627 de candidați – 4.279 din promoția curentă și 348 din seriile anterioare. Din totalul candidaților, un număr de 3.287 sunt de la școli din Cluj-Napoca.
În Cluj, desfășurarea probelor scrise este organizată în 17 centre de concurs.
Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, mai multe condiţii – a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu