Închide

Zeci de elevi din Cluj au rămas pe dinafară la repartizarea computerizată de azi la locurile din licee, după ce nu au completat suficiente opțiuni

Educaţie by Actual de Cluj - iul. 23, 2025 0 192

Zeci de elevi din Cluj au rămas pe dinafară la repartizarea computerizată de azi la locurile din licee, după ce nu au completat suficiente opțiuni.

E vorba în total de 60 de astfel de cazuri, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean. Aceasta, în condițiile în care în total zi repartizarea computerizată a implicat peste patru mii de absolvenți ai claselor a VIII-a din Cluj, la 4.029 din totalul celor 4.089 de elevi cu opțiuni completate. Restul vor fi repartizați la următoarea sesiune, în august, în condițiile în care azi au rămas nerepartizate aproape o sută de locuri în județ.
Repartizarea computerizată a absolvenților claselor a VIII-a, în învățământul liceal de stat, s-a desfășurat astăzi, 23 iulie 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu respectarea ordinii opțiunilor elevilor, așa cum sunt acestea consemnate în fișa individuală a fiecărui elev.
Pe filiere educaționale, 2.589 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 1.440 candidați la filiera tehnologică.

 

Un număr de 60 elevi din județul Cluj nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen – de mâine până în 29 iulie, candidații care au fost respinși la liceele sau clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat vor intra în a doua etapă de repartizare, prevăzută în perioada 11-19 august.
Potrivit Planului de școlarizare, pentru anul 2025-2026, în Cluj au fost alocate 250 clase a IX-a, cu 19 clase mai mult, față de anul școlar în curs, având în vedere numărul în creștere al elevilor din clasa a VIII-a, înscriși în anul școlar 2024-2025.

La acest moment, în județul Cluj, sunt disponibile pentru a doua etapă de repartizare un număr de 98 de locuri pentru învățământul liceal.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare