Închide

Zeci de accidente în mai puțin de o lună pe pârtiile de schi din Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 15, 2019 0 378

Zeci de accidente pe pârtiile de schi din Cluj în ultimele săptămâni – iar acestea sunt doar cele într-atât de grave încât a fost nevoie de intervenția salvamontiștilor.

E vorba mai exact de nu mai puțin de 57 de accidentări pe pârtiile de schi din județ din 21 decembrie anul trecut și până în urmă cu două zile, conform evidențelor Serviciului Public Județean Salvamont cu referire la pârtiile de schi din Băișoara, Feleac, Buscat și Mărișel. Cele mai multe accidente au fost cauzate de viteza excesivă raportată la nivelul de cunoștințe al schiorilor, arată salvamontiștii. De menționat, cel mai grav astfel de accident din cele zeci la care s-a intervenit a fost o suspiciune de fractură la coloană dar la săniuș, pe pârtia Feleac. În ceea ce privește numărul relativ mare de persoane implicate în aceste accidente, mai exact 66, trebuie ținut cont de faptul că numărul de accidente este în corelație cu creșterea numărului celor care practică aceste sporturi de iarnă, spun salvamontiștii.

Salvamontiștii din Cluj dau sfaturi schiorilor și celorlalți amatori de sporturi de iarnă, ca să evite accidentările:

Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu. Schiați responsabil! Responsabilitatea ocolirii celorlalți schiori revine celui care vine din deal. In cazul provocării de leziuni din cauza ciocnirii dintre doi schiori, responsabilitatea nu este numai de natură morală ci este și una legală.

Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.

Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.

Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.

Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.

Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.

Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.

Când schiați, purtați întotdeauna cască.

Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.

Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru- ușor, roșu-mediu, negru-dificil.

Anunțați Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercați să protejați accidentatul până la sosirea echipei de salvatori montani.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu