Închide

Vreme capriciosă cu ploi, lapoviță și chiar ninsoare/Meteorologii au prelungit avertizările de ploi abundente

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - apr. 18, 2023 0 82

Meteorologii au actualizat și prelungit avertizările de ploi abundente. Întreaga țară este sub informare meteorologică, în timp ce pentru Dobrogea și sud-estul Munteniei a fost emis un cod galben valabil până miercuri seară. La munte se anunță ninsoare.

Potrivit meteorologilor, la munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Informarea meteorologică a fost prelungită până joi seară, la ora 20.00. Până atunci, local și temporar va ploua în centrul, sudul și estul țării. Se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp îndeosebi în zonele de deal și de munte. Pe arii restrânse mai ales pe parcursul zilei de joi (20 aprilie) vor fi descărcări electrice și grindină.

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1700 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Meteorologii au emis un cod galben de ploi însemnate cantitativ.

Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului, precum și în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h. Totodată, de marți de la ora 22.00 intră în vigoare un cod galben de ploi însemnate cantitativ, care va fi valabil până miercuri la ora 18.00. În intervalul menționat în Dobrogea și sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Totodată, meteorologii avertizează că este risc mare de producere de avalanşe în munţii Bucegi, la peste 1.800 de metri, iar sub această altitudine riscul este unul moderat. Cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o staţie meteo din zona de munte continuă să fie la Bâlea Lac şi Vârfu Omu, de peste 2,5 metri.

sursă foto:  getty images

Nici un comentariu

Scrie un comentariu