Închide

Vine TIFF.14. Cum arată programul, cine sunt invitații, care sunt evenimentele speciale și cum se desenează harta Filmului la ediția din 2015

ActualitateFestivalFilmTop News by Kristina Reştea - mai 18, 2015 0 828

222 de producții din peste 50 de țări, 850 de invitați români și străini la Cluj în timpul evenimentului și buget de puțin peste 1,5 milioane de euro. Sunt cifrele cu care se pregătesc organizatorii de ediția 14 a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care începe peste zece zile și se desfășoară între 29 mai și 7 iunie. Sunt în agendă secțiuni speciale de filme din Norvegia și Argentina, intră în circuit Depozitul de Filme, de pe strada Maiakovski (amenajat), revin proiecțiile de mall, TIFF ajunge și în Hașdeu cu secțiunea Campus, iar, conform planului, la început de ediție se lansează și fondul regional de filme, dorit de mai mulți ani.

O ediție “foarte complexă”, promite directorul TIFF, Tudor Giurgiu: cine-concerte, muzică, evenimente de stradă, locuri noi cu proiecții și peste 220 de filme la Cluj, unele din țări prezente pentru prima oară în festival (Qatar, Kosovo sau Emiratele Arabe Unite).

Am adus mai multe comedii și comedii negre, ca răspuns la observațiile de la edițiile trecute că sunt la TIFF prea multe filme dark, triste, deprimante. Dar nu renunțăm la spiritul TIFF nici aici: sunt comedii negre, comedii deștepte, nu de mall”, a precizat Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului. „La această ediție nu aș ști ce să răspund la întrebarea: Care e favoritul competiției? E foarte multă emoție în aceste filme. E surprinzător că cineaști aflați la primul, la al doilea film nu fac neaparat filme pentru festivaluri, pentru cinefili, ci încearcă încă de la început să găsească o formulă cinematografică care să le accesibilizeze pentru marele public”, a completat Chirilov.

Cât despre locații, sunt două noutăți principale: TIFF Campus la studenți și reactivarea părăsitului Depozit de Filme, care a fost amenajat pentru proiecții și evenimente, după ce anul trecut s-a lansat o campanie de crowdfunding în acest sens (și a intervenit și un sponsor). „Din 3 iunie, vom avea la Depozitul de Filme activități în fiecare după-amiază, cu program special și seri de proiecții și ne propunem ca locul să rămână deschis și după festival, cu program de week-end”, a precizat Cristian Hordilă, manager de festival. „Am încercat să facem proiecții în Parcul Feroviarilor (neamenajat și închis publicului larg de mai mulți ani, n.red.), ca să îl reactivăm cumva, dar nu a mai fost posibil la această ediție, din motive de organizare, logistic și financiar. Încercăm în continuare să iradiem în cartiere. Dar, dacă ne uităm la harta din acest an a festivalului, putem să vedem că deja stăm destul de bine”, constată Tudor Giurgiu.

Se pregătește o a doua etapă a campaniei Salvați Marele Ecran, lansată anul trecut, cu scopul de a interveni în soarta cinematografelor din țară și se lansează în sfârșit fondul regional de filme. „Suntem în etapă finală de organizare cu această idee, ni s-au alăturat UBB și Universitatea Sapientia, iar în această săptămână finalizăm discuțiile cu primăria (care va fi partener de proiect, n.red.)”, a menționat Hordilă. „Avem ideea aceasta de 4-5 ani. Anul trecut am prezentat ideea celor de la primărie, le-am arătat cum funcționează ea la Berlin, de atunci tot discutăm, cu avocați, formule juridice. Am decis să implicăm universitățile. De la Sapientia am primit răspuns în două zile, de la UBB după o lună jumătate”, a completat Tudor Giurgiu. Vrem ca acest fond să sprijine nu doar proiecte de film, ci și traininguri. Am vrea să aducem business de film la Cluj, dar pentru asta e nevoie de oameni care să se priceapă la domeniu, inclusiv pe partea tehnică”, a mai spus Giurgiu.

 

conf TIFF

 

 

Mai multe despre ediția TIFF 2015:

Invitați

Nastassja Kinski, actriță, model și sex simbol al anilor 70-80, vine pe covorul roșu la Cluj, pentru Premiul Special pentru Contribuția adusă cinematografiei mondiale. Invitați speciali vor fi și Isaach de Bankolé, unul dintre actorii favoriți ai lui Jim Jarmusch, care își va prezenta filmul Miraj, regizorul norvegian Bent Hamer și spaniolul Agusti Villaronga, celebrați în secțiunea 3X3, György Pálfi, care revine la TIFF cu noul său film, Cădere liberă/ Szabadesés, în Ziua Maghiară, George Ovashvili, regizorul multi-premiatului Corn Island, distins cu Globul de Cristal la Karlovy Vary, actorul Ivan Barnev, care va introduce filmul Lecția / The Lesson.

Un invitat aparte este controversatul consultant financiar american Martin Armstrong, protagonistul documentarului Vizionarul/ The Forecaster. Tot de peste Ocean, cu spijinul American Film Showcase, vor veni Timothy Wheeler, nominalizat la Emmy pentru imagine, care va susține un masterclass, și Jon Reiss, autorul lucrării „Think Outside the Box Office: The Ultimate Guide to Film Distribution and Marketing in the Digital Era”.

La Cluj vor sosi și personalități influente din industria filmului, ca Roberto Olla, directorul executiv al Fondului Consiliului Europei – Eurimages, Matthieu Darras, directorul de programe al TorinoFilmLab, Elin Erichsen, directorul de dezvoltare al Norwegian Film Institute, Roberto Cueto, membru al comitetului de selecție al San Sebastián Film Festival, Dennis Lim, directorul de programe al Film Society of Lincoln Center, membru al comitetului de selecție pentru New York Film Festival și co-director al New Directors/New Films, Violeta Bava, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film din Buenos Aires – BAFICI. Sunt așteptați la TIFF și actorii Olimpia Melinte, Emilian Oprea, Andreea Vasile, Teodor Corban, regizorii Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Dan Chișu.

SECȚIUNI

O selecție a celor mai bune filme care mizează pe forța tăcerii și a imaginilor vor fi reunite în secțiunea tematică de anul acesta, Cuvintele sunt de prisos. În Suspecții de serviciu vin, pentru al doilea an, filmele unor foști concurenți ai TIFF. Secțiunile tradiționale Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Ziua Maghiară, EcoTIFF revin în programul festivalului, alături de Ziua HBO, partener de lungă durată al TIFF-ului, cu un program care include documentare originale precum Toto și surorile lui și Chuck Norris vs. Communism. În secțiunea 3X3, vor fi aduse în atenția cinefililor filmele lui Bent Hamer, Agustí Villaronga și Shlomi și Ronit Elkabetz.

Norvegia va fi în centrul atenției anul acesta, în cadrul unui focus unic – NORWAVE, ce cuprinde producții noi, o retrospectivă Bent Hamer, muzică, seminarii. Proiectul este finanțat de granturile SEE și norvegiene prin Fondul Bilateral Național, gestionat de Ministerul Fondurilor Europene și derulat în parteneriat cu Norwegian Film Institute. Un al doilea Focus îi este dedicat Argentinei, de unde vor sosi zece dintre cele mai bune titluri recente.

O noutate în acest an va fi După 25 de ani, o secțiune cu cinci filme despre efectele momentului de cotitură 1989 în viețile oamenilor din fostul bloc sovietic, printre care Dessau Dancers și Pioneer Heroes Secțiunea este prezentată în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICMER).

Ca fiecare an, Zilele Diversității, organizate în parteneriat cu Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României; vor aduce în prim plan filme și evenimente dedicate minorităților etnice.

PROIECȚII SPECIALE

Șase povești despre răzbunare, în Wild Tales, vor deschide TIFF pe 29 mai, ora 20.45, în Piața Unirii Open Air. Festivalul se va închide oficial pe 7 iunie, în același loc, de la 21.45, cu Trash un thriller pasionant regizat de Stephen Daldry, cu Rooney Mara și Martin Sheen pe afiș.

Pe 3 iunie, de la 20.30, la Casa de Cultură a Studenților, Nastassja Kinski va fi prezentă la proiecția filmului Paris, Texas (r. Wim Wenders), câștigător al Palme d’Or în 1984. Mircea Daneliuc, căruia TIFF îi dedică o amplă retrospectivă, se va întâlni cu publicul pe 5 iunie, 20.30, la Cinema Florin Piersic, pentru o proiecție specială Proba de microfon.

CONCERTE & EVENIMENTE SPECIALE

În anul în care Cluj-Napoca este Capitala Europeană a Tineretului, TIFF se mută în mijlocul studenților. TIFF Campus va avea loc în weekend-ul 29 – 31 mai, în zona Cantinei Studențești din Hașdeu, și va aduce filme în aer liber și concerte cu intrare gratuită. RotFront, The Toasters, ROA, Golan, AFO, CTC și Fantome sunt numele sonore care vor anima scena TIFF Campus.

Depozitul de Filme, reactivat după campania „Salvați Marele Ecran!”, va deveni, între 3 și 7 iunie, spațiu de joacă, târg, grădină de vară, teatru, concerte și expoziții, cu intrare liberă. Aici va avea loc o proiecție specială pentru comunitatea motocicliștilor din Cluj, cu filmul On Any Sunday: The NexT Chapter, și una pentru bicicliști, cu Bikes vs. Cars.

Trupa Compagnie des Quidams se întoarce la TIFF cu un nou spectacol unic: „FierS à Cheval” – un fragment în seara deschiderii TIFF și integral la Bonțida, în prima zi de Weekend la Castel, pe 30 mai. Tot la Castelul Banffy, francezii de la Zenzile vor acompania live documentarul Berlin: simfonia unui mare oraș (1927). Tabu, ultima capodoperă a lui F.W. Murnau, va fi acompaniată de Christine Ott, una dintre cele mai bune interprete la ondes martenot, iar A tolonc/ Escortata, filmat la Cluj de Michael Curtiz (Kertész Mihály) acum un secol, va fi însoțit de muzica orchestrei Operei Maghiare, pe 2 iunie.

Va concerta la Cluj pianistul de jazz Tord Gustavsen, în duo cu artista afgano-germană Simin Tander. O seară norvegiană la Casa de Cultură a Studenților, pe 2 iunie, îi va aduce pe Jonas Alaska, unul dintre cei mai iubiți muzicieni de folk din Norvegia, și Einar Stray Orchestra, una dintre cele mai interesante apariții pe scena muzicală din ultimii ani. Casa TIFF va fi animată în fiecare seară de concerte pe terasă. În program: Adrian Naidin Band, Moebius, Satellites, Zenzile, The Dream Diggers, Of the Wand & The Moon, Temple Invisible și Firma, Face Today. Robin and the Backstabbers va cânta „pop melodramatic” de pe cel mai recent album, Bacovia Overdrive vol. II: Arhanghel’sk, la Hotel Continental, pe 4 iunie.

Pentru nostalgici, conceptul Discotecă le va aduce la Hotel Continental, pe 5 iunie, pe Silvia Dumitrescu și Stela Enache, la un party cu rom-pop DJ set. Un concept inedit va fi Cine-piscina. În costume de baie, cu un cocktail în mână, spectatorii pot urmări din piscina Clubului Moving al Hotelului Belvedere filmul Short Plays pe 1 iunie, de la ora 20:30.

EXPOZIȚII

Fotografiile artistului Silviu Gheție, precum și cele mai bune fotografii din ultimul an ale Mediafax vor putea fi admirate în expoziții la TIFF. O expoziție impresionantă, cu fotografii și mărturii ale deținuților politici, organizată în colaborare cu IICMER; va putea fi vizitată la Cercul Militar. În holul cinematografului Victoria, în cadrul Retrospectivei Mircea Daneliuc, vor fi expuse afișe ale filmelor sale, fotografiii de la filmări și documente inedite.

PROIECTE

Transilvania Talent Lab, ajuns la a patra ediție, și-a schimbat formatul, acceptând în program 4 regizori/ scenariști și 4 producători care vor face echipe în cadrul atelierelor. TIFF continuă proiectul început anul trecut, Transilvania Pitch Stop (TPS), platforma prin care cineaști aflați la început de drum, din orice colț al țării, au șansa de a-și dezvolta și prezenta proiectele de lungmetraj în fața unor potențiali producători și finanțatori români și străini.

A 7-a ediție de EducaTIFF, programul de educație media și cinematografică adresat elevilor, îi va implica pe elevi în vizionări de film, ateliere speciale și seminarii de critică de filme. Continuă și Let’s Go Digital, ajuns la a 13-a ediție și adresat tinerilor cu vârste între 14 şi 18 ani, pasionaţi de film, fotografie, editare video. Competiția locală, adresată realizatorilor de film din Cluj, devine mai amplă cu fiecare an – peste 46 de producții au fost înscrise anul acesta.

În programul 10 pentru FILM, zece dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară, care nu au avut până acum șansa afirmării pe marele ecran, vor fi avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul și profesioniștii din cinematografie, între 4 și 6 iunie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

LOCAȚII

Casa TIFF va fi și în acest an punctul central al festivalului, alături de Piața Unirii Open Air, unde vor avea loc proiecții în aer liber, în fiecare seară. Vor găzdui proiecții și evenimente speciale Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Arta, Casa de Cultură a Studenților, Mănăștur Open Air, Institutul Francez, Cinema Mărăști, Cercul Militar și Depozitul de Filme, reactivat după campania „Salvați Marele Ecran!” și Cinema City Iulius. Castelul Banffy de la Bonțida va găzdui, în weekend-ul 30 – 31 mai, programul Weekend la Castel.

BILETE

Prețurile biletelor sunt aceleași ca anul trecut: 10 lei preț întreg, 8 lei cu reducere pentru pensionari și studenți, 12 lei în ziua proiecției – pentru filme și 15 sau 30 de lei pentru concerte. Biletele vor fi puse în vânzare on-line vineri, 22 mai, pe www.biletmaster.ro. De la casieriile TIFF se pot cumpăra începând de luni, 25 mai, la Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cinema City Iulius și Casa TIFF (doar pentru invitați și persoanele acreditate), iar din 29 mai în Piaţa Unirii și restul locațiilor. Accesul este gratuit la proiecţiile Mănăştur Open Air, Depozitul de Filme și TIFF Campus.

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare