Închide

Vin bani la Cluj pentru amenajarea parcului Est, 40 de milioane de la Guvern, rămași necheltuiți de București într-un proiect de mediu

Administrație by Actual de Cluj - iun. 01, 2023 0 242

Vin bani la Cluj pentru amenajarea parcului Est, 40 de milioane de la Guvern, rămași necheltuiți de București într-un proiect de mediu.

E vorba de 40,6 milioane de lei rămași neutilizați în proiectul ”Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a municipiului Bucureşti”, din Capitală. Guvernul a decis ieri să redirecționeze banii către Primăria Cluj-Napoca, pentru finanțarea parțială a proiectului ”Amenajarea parcului Est din municipiul Cluj-Napoca”, potrivit unui comunicat al guvernului. Finanţarea restului de executat din cadrul proiectului din București va fi preluată de către Administrația Fondului pentru Mediu și se va realiza din Fondul pentru mediu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura a fost adoptată printr-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene. În aceeași ordonanță s-a decis alocarea a 20,3 milioane de lei către Chitila. Astfel, suma de 20,299 milioane lei rămasă neutilizată din derularea proiectului „Transformarea autobuzelor din funcţionarea Diesel în funcţionare cu gaz petrolier lichefiat” în Ploieşti, va fi alocată către Primăria Chitila pentru finanţarea parţială a unui punct terminal de capăt autobuze electrice.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu