VIDEO Sala Polivalentă BT Arena rămâne gazda turneului internațional de Counter-Strike 2 până în 2029
AdministrațieSportTop News by Actual de Cluj - feb. 21, 2026 0 304
Cluj-Napoca își păstrează locul în calendarul marilor competiții de sporturi electronice, după ce reprezentanții PGL România și autoritățile locale au semnat prelungirea parteneriatului pentru organizarea turneului de Counter-Strike 2 la BTarena pentru încă trei ani.
Acordul a fost parafat la Primărie de administratorul PGL România, Silviu Stroie, împreună cu primarul Emil Boc și cu managerul sălii, Ionuț Rusu. Decizia vine după ediția din 2025, când atmosfera din BTarena a fost remarcată pe scena internațională a jocului Counter-Strike 2.
Competiția desfășurată în acest weekend la Cluj este una dintre cele mai importante din circuitul mondial al titlului dezvoltat de Valve Corporation. Evenimentul adună mii de spectatori în tribune și este urmărit online de sute de milioane de persoane pe platformele de streaming. Fondul total de premiere depășește 1,2 milioane de dolari, iar echipa câștigătoare va încasa aproximativ 400.000 de dolari.
„Avem o veste bună pentru iubitorii sporturilor electronice din Cluj-Napoca, România și, de ce nu, din întreaga lume. Am semnat astăzi prelungirea parteneriatului cu PGL care ne oferă posibilitatea să organizăm în Cluj-Napoca, în BTarena, această competiție de e-sports, de Counter-Strike 2, care atrage mii de clujeni și de români în sala polivalentă și premii de peste 1,2 milioane de dolari. Felicit PGL România, o firmă sută la sută românească, pentru reușita la nivel mondial și pentru că a ales Clujul, alături de alte locații premium din întreaga lume, să-și desfășoare această competiție. Eu susțin sporturile electronice, jucate desigur cu măsură, pentru că dezvoltă câteva capacități importante pentru tinerii noștri, precum lucrul în echipă și luarea deciziilor rapide”, a declarat Emil Boc.
La rândul său, Ionuț Rusu a evidențiat importanța continuității competiției pentru oraș: „Acest parteneriat este o altă dovadă că BTarena, cu sprijinul Primăriei și al primarului Emil Boc, își păstrează statutul de casă a marilor evenimente din România. Aducem lângă noi un brand premium din lumea esports, o competiție urmărită de sute de milioane de oameni de pe întreaga planetă. Nu greșim dacă spunem că, pentru o săptămână, în fiecare an, Clujul este capitala mondială esports.”
Prin extinderea acordului, Sala Polivalentă BTarena își consolidează statutul de spațiu dedicat competițiilor de anvergură internațională și menține Clujul în prim-planul industriei globale de esports.

Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/Un nou premiu pentru viitorii arhitecți ai Clujului. Distincția poartă numele arhitectului Vasile Mitrea și va recompensa cel mai promițător absolvent al Facultății de Arhitectură
iul. 07, 2026 0
-
Brățara de festival, Electric Offers, tombolă pentru EC Ride spre Bonțida, EC Fun Zone și BUS station, toate te așteaptă la Iulius Mall Cluj (P)
iul. 07, 2026 0
