VIDEO/Incendiul din Mărișel mobilizează comunitatea: apeluri pentru ajutor la Crucea Iancului, după ce focarele s-au extins pe șase hectare
ActualitateAdministrațieTop News by Simona Mureșean - aug. 25, 2026 0 29
Incendiul izbucnit în zona Crucea Iancului din Mărișel continuă să mobilizeze autoritățile și comunitatea locală, în condițiile în care focarele de la nivelul solului s-au răspândit pe aproximativ șase hectare, iar terenul accidentat face intervenția extrem de dificilă.
Atât primarul comunei Mărișel, Ghic Viorel, cât și arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, au lansat apeluri publice pentru mobilizarea oamenilor care pot sprijini intervenția.
Primăria Mărișel i-a chemat pe localnici și pe voluntari la Crucea Iancului, începând de marți dimineață, de la ora 8.00, pentru a ajuta la limitarea focarelor. Cei care pot participa au fost îndemnați să vină cu lopeți, hârlețe, târnăcoape, greble sau alte unelte care pot fi folosite în teren.
„Fiecare om care vine să ajute poate face diferența!”, este mesajul transmis de autoritățile locale.
La rândul său, Claudiu Salanță a distribuit apelul Primăriei Mărișel și a cerut mobilizare pentru sprijinirea celor aflați deja în teren.
„Unde-s doi, puterea crește! Pădurea din Mărișel este cuprinsă de flăcări”, a transmis arhitectul-șef al județului.
Intervenția este îngreunată de configurația terenului, cu versanți unde panta ajunge în unele zone la 70 de grade. Pompierii nu pot ajunge cu autospecialele la toate focarele, astfel că operațiunile terestre sunt completate de intervenția aeriană.
Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație, echipat cu un sistem Bambi Bucket de 2.500 de litri, a fost mobilizat pentru stingerea focarelor greu accesibile. În zona afectată nu mai sunt flăcări la nivelul coronamentului, însă incendiul continuă să se manifeste prin focare izolate la sol și degajări de fum.
La operațiuni participă pompieri ai ISU Cluj, personal silvic și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mărișel, sprijiniți de autoritățile locale.
