Închide

VIDEO/Incendiu provocat de un fulger într-o pădure de lângă Doda Pilii, în Apuseni: pompierii din Cluj intervin într-o zonă dificilă din munți, focul arde în subteran

Actualitate by Simona Mureșean - aug. 27, 2026 0 23

incediu doda pilii apuseni cluj

Un incendiu izbucnit într-o zonă împădurită din apropierea localității Doda Pilii, județul Cluj, le dă bătăi de cap pompierilor, care intervin joi într-o zonă muntoasă cu acces dificil. Focul se manifestă în subteran, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, iar cauza probabilă este un fulger.

Incendiul a fost observat inițial miercuri. Potrivit pompierilor, o descărcare electrică ar fi aprins câțiva trunchiuri de copac, iar focul s-a extins ulterior în zona de subteran.

La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, cu două autospeciale și opt pompieri. Misiunea este dificilă deoarece zona afectată se află la aproximativ un kilometru de cea mai apropiată cale rutieră, pe o pantă foarte abruptă.

Echipajele trebuie să transporte echipamentele pe o cărare accidentată, ceea ce îngreunează intervenția. Arderea are în prezent o intensitate redusă, însă faptul că focul se propagă în subteran limitează eficiența metodelor clasice de stingere.

Pentru sprijinirea intervenției, autoritățile au solicitat un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Aeronava ar urma să arunce apă din aer peste zona afectată, pentru limitarea și stingerea focarelor care ard în subteran.

Pompierii precizează că, până în acest moment, incendiul nu s-a extins pe o suprafață mare de pădure și nu există gospodării sau alte obiective în pericol în imediata apropiere.

(sursă: ISU Cluj)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.