VIDEO Incendiu la Psihiatrie, în Cluj. Pacienții, evacuați de personalul spitalului
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 21, 2025 0 221

Incendiu la spitalul Județean, secția de Psihiatrie de pe strada Babeș, unde autoritățile au fost chemate pentru că a luat foc un salon.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un salon al Secției de Psihiatrie situată pe str. Victor Babes, din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului au ajuns patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoplatformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD.
În momentul sosirii la fața locului, toți pacienții din secția spitalului, aproximativ 20 de persoane, erau evacuați împreună cu personalul medical.
Personalul medical a acționat până la sosirea pompierilor pentru evacuarea pacienților din întreaga secție, cât și pentru a limita propagarea incendiului.
Pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor care au cuprins saltelele și lenjeria de pat dintr-un salon.
În acest moment pompierii acționează pentru evacuarea fumului din toate încăpererile spitalului și verificarea tuturor încăperilor”, a transmis ISU Cluj.