Închide

VIDEO A plecat de la U Cluj, unde a fost apreciat de toată lumea și acum e titular într-un alt campionat. A marcat un gol superb

Sport by Catalin Suciu - mart. 12, 2017 0 1978

Îl mai știți pe Lorant Kovacs, mijlocașul blond propus de Universitatea Cluj primei ligi din România? A fost legitimat șase ani la U, iar acum, la 23 de ani, evoluează în prima ligă din Ungaria.

Lorant Kovacs a ajuns la Universitatea în 2010, când a fost transferat de la FC Ardealul. A debutat la echipa mare a Universității în sezonul 2012-2013, într-un meci câștigat de U cu Rapid, scor 4-1.

Mihai Teja a fost cel care i-a schimbat postul, folosindu-l mult mai avasant, în spatele vârfului, iar anul următor a marcat și primul său gol pentru U Cluj într-un joc cu FC Brașov. Site-ul numaiu.ro a dezvăluit un episod extrem de interesant legat de Lorant Kovacs. Conform sursei citate, mijlocaşul a avut probleme în săptămâna premergătoare partidei cu FC Braşov din cauza unei unghii încarnate care-i provoca dureri mari şi sângerări puternice în momentul în care lovea mingea. Jucătorul a strâns din dinţă, a făcut infiltraţii, şi a rezistat până în minutul 54, suficient cât să marcheze primul său gol în Liga I.

În 2016, Kovacs s-a despărțit de Universitatea și a plecat liber de contract în prima ligă din Ungaria, la Haladas, locul 8 în acest moment. Recent, mijlocașul a reușit primul său gol, cu o execuție frumoasă, un lob perfect peste portarul advers. Echipa sa a câștigat astfel meciul juca împotriva lui Gyirmot.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.