Vestigii arheologice găsite pe șantierul din Parcul Mic din Dej. Lucrările nu vor fi afectate
Din județ by Actual de Cluj - sept. 06, 2021 0 525

Mai multe vestigii arheologice au fost descoperite în Parcul Mic, în locul în care muncitorii lucrează la proiectul de amenajare a zonei pietonale din centrul Dejului.
Acum, lucrările pe șantier merg în paralel cu cele ale specialiștilor, pentru că zona trebuie descărcată arheologic. Cel mai probabil, vestigiile vor fi conservate în locul în care au fost găsite și vor fi marcate la suprafață, pentru că cei care trec pe acolo să cunoască valoarea istorică a locului, arată dejeanul.ro.
Conform istoricilor, nu este o descoperire neașteptată, pentru că în urmă cu doar câțiva ani, atunci când cei de la Electrică au instalat un transformator semi-îngropat în Parcul Mic, s-au identificat câteva ziduri vechi. De altfel, chiar și atunci când s-a depus proiectul pentru finanțare, una dintre condiții a fost ca lucrările să fie supravegheate și de un arheolog, având în vedere că vorbim despre centrul istoric. Zidurile găsite acolo ar fi din secolul al XVI-lea și par a proveni de la o locuință, având în vedere veselă găsită între acestea.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„Surpriză” pregătită pentru viceprimarul Tarcea, aflat în campanie electorală neoficială în Mănăștur: Petiție pentru extinderea bazei sportive „La Terenuri” din Mănăștur cu o sală de sport. Clujenii cer din nou Primăriei să preia clădirea „OH” și să pietonalizeze strada Mărișel
oct. 13, 2026 0
-
Reactor de creație și experiment din Cluj, la Festivalul Național de Teatru cu texte scrise de cinci rezidenți
oct. 13, 2026 0
