Vești bune pentru locuitorii orașului Cluj-Napoca, incidența infecției a scăzut cu 2 puncte într-o săptămână
SănătateTop News by Mihai Prodan - apr. 21, 2021 0 487
Vești bune pentru locuitorii orașului Cluj-Napoca, de departe cel mai afectat oraș din județ de pandemia de coronavirus, județ care la rândul său e cel mai afectat din provincie, cu cele mai multe cazuri depistate. Incidența infecției continuă să scadă, arată datele Direcției de Sănătate Publică.
Azi incidența infecției cu coronavirus e, în Cluj-Napoca, de 4,51 cazuri la mie, cea mai scăzută din ultima perioadă după ce ieri a scăzut pentru prima dată în ultimele două săptămâni sub pragul de 5 cazuri la mie. Spre comparație ieri incidența era de 4,8 cazuri la mie, iar în urmă cu două zile – de 5,26. Vinerea trecută incidența infecției era de 6,03 cazuri la mie în Cluj-Napoca, iar în 5 aprilie – de 7,67. În urmă cu o săptămână, în 14 aprilie, incidența era de 6,54 – o scădere de două puncte într-o săptămână.
Să precizăm că orașul Cluj-Napoca, pentru o săptămână, a depășit pragul de 7,5 cazuri la mie, și s-a aflat astfel s-a aflat sub restricții severe de mobilitate, în care în fiecare zi a săptămânii magazinele s-au închis la ora 18 iar circulația a fost interzisă după ora 20. Orașul se află și acum sub incidența acestor restricții, dar doar în weekend, de vineri seara până duminică seara.
Mai menționăm, Cluj-Napoca e cea mai afectată unitate administrativ-teritorială din Cluj, de pandemia de coronavirus – aici au fost depistate doar în ultimele 14 zile peste 1.500 de cazuri de infecție, aproape cât în toate celelalte comune și orașe la un loc.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Nouă oferte pentru primul pasaj pentru care Primăria vrea să îl construiască la Cluj în zona Oașului – Muncii. Aproape 84 de milioane de lei pentru realizarea sa
aug. 15, 2026 0
-
De ce a cerut Boc sistarea fertilizării terenurilor și scuze de la Transavia, deși nu era la serviciu. Mirosul de găinaț a ajuns în Piața Avram Iancu chiar la ceremonia cu ministrul Apărării și mulți generali iar telefoanele au sunat
aug. 15, 2026 0
