Închide

Verdict în retur. CFR a remizat cu Târgu Mureș în prima manșă din semifinalele Cupei României

Sport by Catalin Suciu - mart. 03, 2016 0 177

CFR Cluj n-a marcat în deplasare, dar poate tranșa calificarea în retur, în Gruia. A fost 0-0 la Târgu Mureș, cu ASA, iar clujenii speră să-și salveze întreg sezonul prin accederea în ultimul act al Cupei României.

Formația lui Conceicao a început mai bine meciul, dar a irosit două șanse prin Filipe Nascimento și Petrucci, iar gazdele au replicat prin Jazvic, cu un șut foarte bun scos de Mincă de sub bară. Portarul ceferiștilor și-a salvat echipa și în partea secundă cu o intervenție salutară în fața lui Costa, scăpat singur spre poartă, iar CFR-ul are avantajul de a juca acasă meciul decisiv.

„A fost un meci bun făcut de noi, cu multe ocazii, dar din păcate nu am avut noroc. Am pierdut pe terenul lor, acum am făcut egal în Cupă, vom merge pe terenul lor ca să ne calificăm. Niciodată nu se joacă din prima manșă. Ne-am temut de rezultat și noi, dar și ei, ne-am temut să nu luăm gol”, a spus la finalul partidei Gabi Mureșan, actual jucător al ASA-ului și fost căpitan al CFR-ului în trecut.

Echipele de start

ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – G. Matei, Ivan Gonzalez, M. Constantin, Brandan – G. Mureșan, Gorobsov – Jazvici, Voiculeț, Dedov – Țucudean. Antrenor: Carol Fekete

Rezerve: Viciu – Muth, Brandan, Voiculeț, L. Buș, Ciolacu, Mutu;

CFR Cluj: Mincă – Dani Coelho, Larie, A. Mureșan, Camora – Gomelt, Petrucci, Ruiz – Jakolis, Cr. Lopez, Vitor Bruno. Antrenor: Antonio Conceicao. Rezerve:

Vâtcă – Tînc, Al. Păun, Negruț, Juan Carlos, Bud, A. Mureșan.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.