Închide

Vagon-restaurant modernizat la Cluj, la cea mai veche fabrică din județ, pentru zece milioane de euro

Economie by Actual de Cluj - dec. 20, 2023 0 348

Un vagon-restaurant va fi modernizat la Cluj, cu bani din PNRR, pentru zece milioane de euro – plus mentenanță de peste cinci milioane. CFR Călători modernizează mai multe astfel de vagoane cu contracte semnate cu mai mulți furnizori, dar doar unul ajunge la Cluj – în cea mai veche fabrică încă funcțională din județ.

Astfel, CFR Călători a semnat un contract pentru servicii de modernizare vagon bar-bistro seria 8976 și achiziție servicii de mentenanță vagon bar-bistro modernizat  cu Remarul ”16 februarie” din Cluj-Napoca, și doar contractul de modernizare are o valoare de aproape 50 de milioane de lei plus TVA. Alte aproape 30 de milioane reprezintă valoarea mentenanței vagonului modernizat.

CFR Călători a anunțat ieri ca beneficiar semnarea mai multor contracte de prestări servicii pentru modernizarea a 55 de vagoane electrice, conversia a 20 de locomotivie diesel hidraulice în locomotive electrice și modernizarea a nu mai puțin de 130 de vagoane de călători.

Iată lista:

  1. Servicii de modernizare vagon de dormit și achiziție servicii de mentenanță vagon de dormit modernizat – S.C. ATELIERELE CFR GRIVIŢA S.A.
  • Valoare servicii de modernizare vagon de dormit – 29.715.062,40 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță vagon de dormit – 17.935.770,01 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare vagon seria 2190 în vagon cușetă și achiziție servicii de mentenanță la vagonul modernizat – C. ATELIERELE CFR GRIVIŢA S.A.
  • Valoare servicii de modernizare vagon seria 2190 în vagon cușetă – 69.335.145,60 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță vagon modernizat – 41.850.130,01 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare vagon clasa a II-a seria 2190 și achiziție servicii de mentenanță vagon clasa a II-a modernizat – S.C. ATELIERELE CFR GRIVIŢA S.A.
  • Valoare servicii de modernizare vagon clasa a II-a seria 2190 -133.086.783,24 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță vagon modernizat – 80.710.965,03 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare vagon seria 2076 in vagon clasa a – II-a cu dotări PMR, transport biciclete/schiuri și achiziție servicii de mentenanță vagon modernizat – C. ELECTROPUTERE – VFU S.A. Pașcani
  • Valoare servicii de modernizare vagon seria 2076 cls a II a cu dotări PMR – 99.109.876,80 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță vagon modernizat – 59.785.900,02 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare vagon clasa a II-a seria 2076 și achiziție servicii de mentenanță vagon clasa a II-a modernizat – S.C. ELECTROPUTERE – VFU S.A. Pașcani
  • Valoare servicii de modernizare vagon seria 2076 cls a II a – 109.020.864,48 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță vagon modernizat – 65.764.490,02 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare vagon bar-bistro seria 8976 și achiziție servicii de mentenanță vagon bar-bistro modernizat – S.C. REMARUL „16 Februarie” S.A. Cluj-Napoca
  • Valoare servicii de modernizare vagon bar Bistro seria 8976 – 49.474.380,00 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță vagon modernizat – 29.892.950,01 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare vagon clasa a I-a seria 1980 și achiziție servicii de mentenanță vagon clasa a I-a modernizat – S.C. ATELIERELE CFR GRIVIŢA S.A.
  • Valoare servicii de modernizare vagon clasa a I-a seria 1980 –  380.904,40 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță vagon modernizat = 29.892.950,01 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare locomotivă electrică 5100 kW în locomotivă electrică cu motoare electrice de tracțiune asincrone și achiziția de servicii de mentenanță pentru locomotivele modernizate – S.C. RELOC S.A. Craiova
  • Valoare servicii de modernizare locomotivă electrică 5100 kW – 282.954.522,00 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță locomotivă modernizată – 169.947.244,11 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare locomotivă electrică 5100 kW în locomotivă electrică cu motoare electrice de tracțiune asincrone și sistem ETCS nivel 2 și achiziția de servicii de mentenanță pentru locomotivele modernizate – S.C. SOFTRONIC S.R.L. Craiova
  • Valoare servicii de modernizare locomotiva electrică 5100 kW –  388.380,00 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță locomotiva modernizată = 165.226.487,33 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare locomotiva electrică 3400 kW în locomotivă electrică cu motoare electrice de tracțiune asincrone și sistem ETCS nivel 2 și achiziția de servicii de mentenanță pentru locomotivele modernizate – SCRL  Brașov
  • Valoare servicii de modernizare locomotivă electrică 3400 kW –  489.618,82 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță locomotiva modernizată = 147.834.225,50 lei fără TVA
  1. Servicii de modernizare locomotiva diesel-hidraulică de 1250 CP utilizată în activitatea de manevră prin conversie în locomotivă electrică cu acumulatori plug-în și achiziția servicii de mentenanță pentru locomotivele modernizate –  SCRL Brașov
  • Valoare servicii de modernizare locomotiva diesel-hidraulică de 1250 CP – 481.067,10 lei fără TVA
  • Valoare mentenanță locomotivă modernizată = 36.958.556,38 lei fără TVA

Contravaloarea serviciilor  de modernizare material rulant va fi acoperită din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C4. Transport sustenabil, Investiția I2 – Material rulant feroviar.

Valoarea totală a proiectului de investiții, inclusiv TVA, este de peste două miliarde de lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu