Vă țineți bine? Maghiarii au tupeul să ceară președinția județului Cluj
ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 18, 2016 0 1452
UDMR a obținut la Cluj șapte mandate de consilieri județeni (din cele 37 existente), iar acum are pretenția nici mai mult nici mai puțin decât să primească președinția instituției Consiliului Județean. Seduși de oferta social-democraților, care le-ar fi făcut orice concesie numai să nu-i mai vadă într-o alianță cu liberalii, maghiarii se arată acum foarte pretențioși. Ei le-au transmis liberalilor că li se pare foarte normal să fie sprijiniți politic pentru ca UDMR să poată prelua președinția Consiliului Județean Cluj, măcar așa, de dragul „multiculturalismului”. Iar pretendentul UDMR la acestă funcție cine, oare, să fie? Vakar Istvan, actualmente vicepreședinte al Consiliului Județean, omul care a mai fost pus în situația de a prelua președinția județului și după ce Horea Uioreanu a fost arestat pentru fapte de corupție. Tocmai din această postură i-a cam adus Vakar la exasperare pe funcționarii publici subordonați, cu atitudine sa de „dolce far niente”. Scandalul de corupție în care a fost târât Consiliul Județean – până la urmă de către colegul său, Horea Uiorenau, cu care conducea instituția – l-a făcut pe Vakar să devină din cale afară de precaut. Acesta ajunsese să refuze constant asumarea unor responsabilități și chiar îndeplinirea atribuțiilor de semnatar al documentelor oficiale. De altfel, comod din fire, Vakar (foto jos) este omul care nu s-a sfiit niciodată să afirme că nu-i prea place stresul dat de atribuții administrative, iar lucrul acesta se poate deduce mai ales dacă se are în vedere modul dezastruos în care au fost gestionate, în ultimii ani, cele mai importante proiecte de dezvoltare pe care le avea angajate Consiliul Județean.
Liberalii care au participat vineri la negocieri cu o parte din liderii UDMR spun că au rămas perplecși de atitudinea lor. Deși au doar 7 mandate în Consiliul Județean, maghiarii au sugerat că președinția insitituției ar trebuie să le revină lor. Evident, liberalii s-au opus, principalul argument fiind acela că ei dețin mjoritate – 18 mandate de consilieri judeteni – plus o majoritatea fermă în Consiliul Local Cluj Napoca, care ar putea s-o lase pe Horvath Anna fără scaunul de viceprimar. Deși sursele Actualdecluj.ro spun că la întâlnirea cu liberalii era foarte vocal, Vakar Istvan pare acum ușor mai cumpătat. El a spus că intenția preluării șefiei Consiliului Județean nu i-ar aparține neapărat lui: „Știu că am mai spus că îmi convine mai bine funcția de vicepreședinte, dar până la urmă partidul decide, nu pot să fac doar ce vreau. Într-adevăr, este foarte greu acum la Consiliul Județean, cu toate aceste proiecte blocate, dar aste este, îmi asum și sunt pregătit să preaiu funcția de președinte, dacă ajungem la o înțelegere”, a spus Vakar. Până marți se definitivează înțelegerea dintre PNL și UDMR. Cert este că liberalii acceptă să le ofere maghiarilor și alte poziții de viceprimari, la nivelul unor comunități locale, însă, sub nici o formă nu doresc să renunțe la șefia Consiliului Județan Cluj. Vineri ar urma să fie convocat noul Consiliu Județean și tot atunci va fi numit și noul președinte.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cei doi clujeni care au pedalat până la ”capătul pământului”, în Ushuaia, cel mai sudic oraș al lumii, cu un volum ”Toate pânzele sus” au ajuns la Ushuaia, ”la mijlocul drumului”, urmează drumul spre Capul Horn, cel mai sudic punct
dec. 09, 2024 0
-
Primăria pierde contestația la executarea silită în cazul fostului cartier Lomb/Instituția trebuie să plătească dezvoltatorului cei peste 7,6 milioane de euro, despăgubiri câștigate în două instanțe
dec. 09, 2024 0