Închide

USR, reproș la adresa lui Boc: Clujul fără școli. Când îți ia peste 5 ani să faci o școală nouă atunci educația nu e prioritară

ActualitateAdministrațieEducaţieTop News by Actual de Cluj - aug. 30, 2022 0 304

Reprezentanții USR Cluj lansează un nou atac la adresa primarului Emil Boc, arătând că acesta se preocupă să se laude cu festivaluri, cu centrul municipiului care e spălat și văruit, în timp ce marile proiecte care țin de infrastructură, educație și sănătate sunt lăsate de izbeliște.

Consilierul local USR, Adriana Cristian, vine cu un exemplu concret, în pragul noului an școlar, indicând școala la care învață fiicele ei și care este deja supraaglomerată, astfel că unii profesori, elevi și părinți vor fi nevoiți să se adapteze la un program special: „cursuri după-masa”.

„La școala fetelor mele sunt două clase zero în plus față de anul trecut și se așteaptă ca la anul să fie trei, pentru că aparent acesta e trendul. Clasele a 3-a au fost anunțate că vor merge la program de după-masă .Program de la 13-17 pentru copiii din ciclul primar + preschool  (probabil privat sau în alte clădiri) că nu-s chiar atât de mari să-i lași singuri acasă  dimineața.  Directorul prezintă  posibilitatea ca anul viitor să fie și mai multe  înscrieri și se estimează că tot mai multe clase vor face ore după-masă”, a scris pe contul de facebook Adriana Cristian.

Aceasta subliniază că în fiecare toamnă, în Cluj Napoca părinții se revoltă, se fac petiții, dar lucrurile nu se rezolvă.

„Domnule primar, când nu construiești nimic nou din 1991 și zici că o anexă la o clădire și împrăștierea claselor prin toate clădirile libere e o bună gestionare a situației atunci educația nu e prioritară! Când dintr-un proiect mare care include și un hub educațional tu scoți la licitație prima dată bazinul de înot înseamnă că educația nu e prioritară! Când îți ia peste 5 ani să faci o școală nouă atunci educația nu e prioritară! Când afirmi în ședința de Consiliu local că nu știi să fie o problemă cu locurile la grădiniță înseamnă că educația nu e prioritară! Când cheltui 35% din bugetul de dezvoltare, dar nu faci școli, înseamnă că educația nu e prioritară! Când vrei să rezolvi o problemă estimezi nevoia, construiești urmărind tendința și suplimentezi puțin pentru creșteri neașteptate. Așa ar fi un oraș în care ar prima rezolvarea problemelor și nu PR-ul primarului numit de presă primarulOSĂ”, a mai scrisAdriana Cristian.

Reprezentanta USR consideră că vinovați nu sunt doar Boc și oamenii săi din PNL, ci chiar și noi „pentru că atunci când ne vedem copiii obosiți ar fi bine să ne gândim cu cine am votat de 18 ani încoace”. 

Un alt reprezentant USR Cluj, Cătălin Sălăgean îl critică de asemenea pe Boc, indicând că edilul Clujului se pricepe doar să-și facă PR.

„Clujul are centru spălat, vopsit, proaspăt pietruit. Clujul are festivaluri. Are însă și multe proiecte amânate de la un mandat la altul și, din păcate, e vorba de proiecte esențiale: infrastructură,  educație și spitale.  Când va înțelege oare primarul Clujului că proiectele vitale nu pot fi amânate sine die? Când va înțelege că el și PNL Cluj sunt singurii responsabili de felul în care arată orașul, de la Pata Rât până în Mănăștur, din Dâmbul Rotund până în Europa?”, spune Sălăgean.

Reprezentanții USR Cluj mai arată că la nivelul Consiliului Local au depus deja două proiecte de hub-uri educaționale și că vor continua să depună câte două în fiecare an, dar că din păcate prioritizarea banilor o face Boc.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare