USR propune eliminarea indemnizațiilor membrilor ATOP / Alin Tișe a atras și el atenția că directorii unor instituții de stat ajung să-și dubleze salariile prin intermediul unor astfel de asociații, finanțate tot de stat
ActualitatePoliticaTop News by Actual de Cluj - iun. 07, 2025 0 624

USR a solicitat public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică), entități cu rol consultativ care funcționează în subordinea consiliilor județene, finanțate din bugetul județean. Liberalul Ilie Bolojan afirma și el, zilele trecute, că în cazul în care această „autoritate” s-ar desființa de mâine, nu s-ar întâmpla absolut nimic.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră, însă, că aceste entități, cum este ATOP, dar și multe alte asociații care gravitează pe lângă instituții publice, finanțate din bugetul public, nu trebuie neapărat desființate, ci activitatea din cadrul lor să se deruleze pe bază de voluntariat. „Cei care activează în cadrul acestor structuri ar trebui să o facă benevol, să se implice voluntar, fără să primească încă un salariu în plus”, a comentat Tișe, subliniind că există directori de instituții care ajung să-și dubleze veniturile. „Unii directori au salariul chiar mai mare decât al meu, practic ei își dublează salariile, dar tot din bugetul statului, pentru că încasează o dată de la instituțiile pe care le conduc și apoi încă o dată de la asociația care e finanțată tot din bugetul public, și unde tot ei decid cât să-și dea salariu”, a spus Tișe.
În afara ATOP, Tișe a nominalizat mai multe asociații, a căror bugete sunt furnizate de primării și consilii județene, dar și asociații așa zis profesionale, cum e de exemplu Asociația Aeroporturilor din România, finanțată exclusiv din banii aeroporturilor, respectiv din bugetele instituțiilor care dețin în patrimoniu aeroporturile. „Activitatea din cadrul unei astfel de asociații are rol strict informal, nu văd de ce directorii de aeroporturi trebuie să fie plătiți pentru că sunt parte din această asociație, în mod normal ar trebui să activeze fără a fi remunerați”, a comentat Tișe. Situația e valabilă și pentru alte structuri asociative finanțate din bugetul statului.
Reprezentanții USR consideră că e necesar să se înceapă cu ATOP și cer Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să-l introducă pe ordinea de zi a plenului.
Aceste structuri consultative, care funcționează la nivel județean, au ajuns să fie, în realitate, doar o formă de răsplată politică, fără o contribuție reală la creșterea siguranței cetățeanului, afirmă USR, într-un comunicat de presă.
„În 2020, s-au cheltuit peste 10 milioane de lei din bugetul public pentru aceste indemnizații. Un cost complet nejustificat pentru niște ședințe lunare fără impact real în siguranța cetățeanului. Proiectul depus de mine este blocat de ani buni în sertarele Comisiei de apărare din Camera Deputaților, dar acum poate fi deblocat, pus pe ordinea de zi și votat chiar săptămâna aceasta! Mă bucur că și domnul Ilie Bolojan ridică acest subiect. Soluția este deja pe masă: proiectul USR! E nevoie doar de voință politică”, a declarat deputata USR Pollyanna Hangan, inițiatoarea proiectului, citată în comunicat.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ce este un „slot scriptat” și cum îl recunoști
iun. 21, 2025 0
-
VIDEO Incendiu la Psihiatrie, în Cluj. Pacienții, evacuați de personalul spitalului
iun. 21, 2025 0