USR Cluj-Napoca îi cere primarului Emil Boc retragerea proiectului privind prelungirea contractului de chirie pentru Uniunea Vatra Românească și propune trei măsuri pentru gestionarea eficientă și transparentă a spațiilor din patrimoniul orașului
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 12, 2025 0 251

După contre în comisia mixtă pentru spațiile cu altă destinație din cadrul Consiliului Local, mai ales privind intenția de prelungire pe 5 ani a contractului de închiriere cu asociația Uniunea Vatra Românească, USR Cluj cere public primarului Emil Boc să retragă de pe ordinea de zi acest proiect. Organizația municipală propune și trei măsuri pentru gestionarea mai eficientă și mai transparentă a spațiilor deținute de Primărie, arătând că nu este normal ca o asociație să ocupe un spațiu de peste 90 de metri pătrați în centrul Clujului iar mesajele sale să fie radicale, revizioniste sau contrare valorilor europene.
Consilierul local Alexandra Oană a atras atenția încă de la începutul lunii iunie că sistemul de gestionare a spațiilor din patrimoniul municipiului, în prezent bazat pe clientelism sau inerție, trebuie schimbat. Ea a mai arătat că e nevoie de reguli clare, de evaluări reale și de o viziune pe termen lung.
Discuțiile din comisia mixtă pentru spații cu altă destinație a Consiliului Local au vizat modul în care s-a ales prelungirea unor contracte de închiriere a unor spații ale Primărie, contracte care datează de pe vremea administrației Funar. Cei din USR au semnalat că nu este normal ca prelungirea să se facă, automat, pe o perioada de 5 ani, din inerție, în condițiile în care există asociații care ocupă spații generoase ale Primăriei, însă care propagă mesaje radicale, revizioniste sau contrare valorilor europene.
„Printre proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței de vineri , 13 iunie, a Consiliului Local Cluj-Napoca se află și solicitarea asociației Uniunea Vatra Românească de a-și prelungi contractul de închiriere pentru un spațiu de 92 mp, din zona centrală, pe care îl ocupă din anul 2000, contra unei chirii simbolice (0.9 lei/mp/lună). În contextul semnalelor privind promovarea unor discursuri radicale și incompatibile cu valorile Clujului, USR Cluj-Napoca solicită Primarului Emil Boc retragerea de pe Ordinea de Zi a proiectului prin care se prelungește contractul de chirie pentru Uniunea Vatra Românească. Nu putem închide ochii când spațiile din patrimoniul clujean ajung să găzduiască organizații care promovează mesaje radicale, revizioniste sau contrare valorilor europene. Discursul urii nu este o simplă opinie. Este combustibilul care alimentează agresiuni reale, regimuri ale terorii și tragedii colective. Într-un oraș multicultural și european cum este Clujul, nu e loc pentru ambiguități în ceea ce privește respectul față de diversitatate. Spațiile publice sunt un bun comun și trebuie să servească binele comun — nu agende marginale, nu discursuri radicale și polarizante. Nu vrem să blocăm accesul la aceste spații. Vrem să îl redeschidem pentru cei care chiar servesc interesele comunității și e momentul ca orașul nostru să regândească modul în care gestionează aceste spații, cu claritate morală și criterii transparente. Mai mult, în contextul în care Camera Deputaților a adoptat ieri legea care sancționează propaganda fascistă, legionară, antisemită și xenofobă, USR Cluj-Napoca consideră că administrația locală are toate argumentele pentru a analiza și respinge ulterior cererea de prelungire a contractului de închiriere pentru Uniunea Vatra Românească”, cere, public, USR Cluj-Napoca.
Consilierii locali ai formațiunii propun, în schimb și o serie de măsuri pentru eficientizarea și transparentizarea modului de ocupare a spațiilor din patrimoniul orașului.
Măsurile propuse de consilierii locali USR:
1. Evaluarea periodică a beneficiarilor de spații și prelungirea contractelor doar pe bază de activitate dovedită Consiliera locală Alexandra Oană a depus azi un proiect de hotărâre care prevede ca toate cererile de prelungire a contractelor de închiriere să fie însoțite de rapoarte de activitate și să fie evaluate periodic pe baza unei grile standard.
2. Crearea unui Registru Public al Spațiilor Primăriei Consiliera USR mai propune și realizarea unui registru digitalizat și public, care să includă toate spațiile din patrimoniul municipal: cele ocupate, cele disponibile, chiriașii, cuantumul chiriei și data expirării contractelor. Transparența e primul pas spre echitate. Cetățenii trebuie să știe cui și în ce condiții se închiriază spațiile publice.
3. Lansarea unei dezbateri publice privind utilizarea strategică a patrimoniului public Ultima propunere vizează organizarea unei dezbateri publice deschise care să clarifice ce tipuri de activități își doresc clujenii în spațiile din patrimoniul local și ce nevoi are comunitatea clujeană.