Unanimitate la Comitetul Olimpic și Sportiv Român: o clujeancă e purtătorul de drapel al țării la Festivalul Olimpic al Tineretului European
Sport by Actual de Cluj - iul. 03, 2017 0 341
Performanță pentru Cluj: purtătorul de drapel la ceremonia de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European de la sfârșitul acestei luni e o clujeancă.
Comitetul Executiv (CE) al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) a aprobat cu unanimitate de voturi că înotătoarea Ana Iulia Dascăl să fie purtătorul de drapel a Echipei Olimpice a României la ceremonia de deschidere a ediției de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ce are loc în localitatea maghiară Gyor între 23 și 29 iulie.
Ana Iulia Dascăl s-a născut la Cluj Napoca pe 12 septembrie 2002 – are deci doar 14 ani – și este legitimată la CSU Cluj Napoca; se antrenează cu Laura Sachelarie, care a pregătit-o pe Diana Mocanu, dublă campioană olimpică la Sydney 2000. Anul trecut, la Internaționalele de seniori ale României, înotătoarea din Cluj s-a impus la 100 și 200 m liber și s-a clasat pe locul 2 la 50 m spate și 200 m mixt, iar în urmă rezultatelor obținute în competițiile interne și internaționale, a fost invitată de Federația Internațională de Natație (FINA) să participe la Rio 2016. La 12 ani și 11 luni la startul competiției, Ana Dascăl a fost mezina echipei olimpice a României care a participat la întrecerile olimpice din Brazilia.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO/„Drumul pâinii” prin Mărăști, printre insule de gunoaie și blocuri gri. O clujeancă începe un jurnal despre calitatea vieții într-o zonă a orașului pe care spune că a uitat-o administrația
iul. 31, 2026 0
-
Final de drum european pentru „U” Cluj. Echipa lui Bergodi, îngropată de propriul portar. Antrenorul cere de urgență întăriri
iul. 31, 2026 0
