Închide

Tânăr nepalez care traversa strada ilegal lovit de o mașină, în această dimineață în Florești, rănit grav, dus în comă la spital

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 04, 2025 0 192

Un tânăr care traversa strada ilegal a fost lovit de o mașină, în această dimineață în Florești.

S-a întâmplat pe strada Răzoare din Florești în jurul orei 7.50. Din primele verificări ale polițiștilor la fața locului a reieșit că un tânăr de 26 de ani, cetățean străin, s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nemarcat și nesemnalizat, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Florești. În urma accidentului, tânărul de 26 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat rezultat negativ.

Tânărul a fost rănit grav în accident. Echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului l-au preluat inconștient șii-au aplicat îngrijiri medicale de urgență. Bărbatul a fost transportat la UPU de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, în stare de inconștiență, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, la solicitarea actualdecluj.ro.

UPDATE 

Pacientul, un cetățean nepalez de 26 de ani, a fost adus la Urgențe în comă, intubat și ventilat mecanic. În urma investigațiilor imagistice, clinice și de laborator a rezultat un traumatism cranian sever cu hemoragie cerebrală, iar la nivelul toracelui sunt prezente contuzii pulmonare. ”Pacientul nu are indicație de interveție neurochirurgicală sau de chirurgie toracică. A fost internat în secția de Terapie Intensivă pentru monitorizare și tratament de specialitate”, a precizat pentru actualdecluj.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Dorel Danciu.

Strada Răzoare din Florești, lungă cu sute de numere topografice, nu are trotuare și, deci, nici treceri pentru pietoni. În imaginea de mai jos de pe Google Maps, surprisă în urmă cu câteva luni, în septembrie, se arată cum pot circula pietonii pe această stradă aglomerată:

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare