Închide

Un student la Cluj și-a ucis tatăl cu o lovitură de cuţit în Suceava

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 24, 2018 0 504

Un tânăr de numai 20 de ani, student la o facultate din Cluj, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava după ce şi-a ucis tatăl. Nenorocirea s-a petrecut vineri seară, în locuinţa din Dorna Candrenilor a familiei Chiforescu.

Nimic nu avea să prevestească nenorocirea care s-a abătut asupra acestei familii. Din primele date ale anchetei, în cursul zilei de vineri, Florin şi Nicoleta, părinţii tânărului ar fi fost la cumpărături, iar apoi s-au retras acasă. Aici, tatăl şi fiul, Raul Chiforescu, ar fi băut mai multe pahare de vin, iar la un moment dat între cei doi ar fi izbucnit o ceartă. Lucrurile au degenerat, iar în discuţie ar fi intervenit şi mama, dar fără a putea opri tragedia. În circumstanţe care încă sunt în curs de elucidare, Raul a pus mâna pe cuţit şi l-a lovit pe tatăl său. A fost vorba de o singură lovitură, care s-a dovedit fatală, relatează Monitorul de Suceava.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare