Un nou drum județean ar putea reduce traficul de pe DJ 109, în nordul județului Cluj
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - dec. 17, 2025 0 265
Consiliul Județean Cluj urmează să preia în administrare un nou sector de drum, cu scopul de a reduce traficul intens de pe drumul județean DJ 109, care tranzitează localitățile Răscruci, Borșa, Vultureni, Așchileu Mare și Așchileu Mic.
Conducerea Consiliului Județean Cluj a inițiat un proiect de hotărâre privind preluarea în administrarea forului județean a sectorului de drum cuprins între localitatea Giula, de la DJ 109S, și localitatea Ciumăfaia, la DJ 109, precum și preluarea temporară a dreptului de administrare a sectorului de drum care pornește din Ciumăfaia, de la DJ 109, spre Chidea. Ambele tronsoane fac parte din drumul comunal DC 152.
Primul tronson are o lungime de 2,7 kilometri, între DJ 109S Giula și DJ 109 Ciumăfaia, iar cel de-al doilea tronson măsoară 0,5 kilometri, între DJ 109 Ciumăfaia și Chidea.
Reprezentanții conducerii Consiliului Județean Cluj susțin că preluarea acestor sectoare de drum și includerea lor în rețeaua de drumuri județene va contribui semnificativ la descongestionarea traficului de pe DJ 109, drum care face legătura cu județul Sălaj și este intens circulat în localitățile din zonă.
După adoptarea de către Consiliul Local al comunei Borșa a hotărârii privind trecerea imobilelor din domeniul public al comunei în domeniul public al Consiliului Județean Cluj, vor fi inițiate demersurile necesare pentru încadrarea noului tronson în categoria drumurilor de interes județean.
Ulterior, noul drum județean va putea fi inclus în programele Consiliului Județean Cluj de modernizare și reabilitare sau în cele de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene.
Potrivit conducerii Consiliului Județean Cluj, dezvoltarea unei infrastructuri rutiere moderne în această zonă are ca obiectiv reducerea decalajelor dintre mediul urban și cel rural, îmbunătățirea mobilității populației și a bunurilor, precum și sprijinirea activităților economice și a investițiilor.
