Închide

Un hacker scapă nepedepsit după ce încearcă să înșele un clujean, acesta face plângere penală, procurorii ridică din umeri pentru că nu pot găsi făptuitorul iar costurile sunt mari, Tribunalul Cluj acceptă renunțarea la urmărirea penală

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 22, 2022 0 167

Încă o situație în care hackerii scapă nepedepsiți după încercări de phishing prin cunoscuta deja metodă prin care abordează vânzători pe OLX, în acest caz un clujean a înțeles că riscă să fie înșelat, a abandonat discuția cu hackerii, a făcut plângere penală chiar dacă nu a suferit un prejudiciu, dar procurorii au cerut renunțarea la urmărirea penală, iar Tribunalul Cluj a acceptat propunerea.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus printr-o ordonanță renunţarea la urmărire penală în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals informatic, tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi tentativă la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informativ și au sesizat judecătorul de cameră preliminară în vederea confirmării soluţiei de renunţare la urmărire penală, fapt care s-a și întâmplat în urmă cu câteva zile.
În motivarea soluţiei procurorul a învederat, în esenţă, că nu există interes public în urmărirea faptei raportat la următoarele: modul, conținutul și mijloacele de săvârșire ale faptelor, respectiv prin raportare la timpul scurs de la data comiterii faptelor. ”În prezenta cauză încercarea de obținere a datelor cardului bancar în vederea folosirii fără drept a acestora s-a realizat în scopul efectuării de retragere numerar de către persoane necunoscute, probabil din străinătate (spațiul sovietic), aspect de natură să îngreuneze cercetările și care presupune costuri judiciare considerabile. Luând în considerare însă insuficiența datelor informatice de natură să conducă la originea ori identitatea autorului faptelor ilicite, se reține existența unei imposibilități obiective de a strânge alte mijloace de probă fezabile în cauză prin raportare la operațiunile financiare inițiate ori realizate, ale căror cheltuieli judiciare de administrare ar fi disproporționate, mai ales că victima nu a suferit niciun prejudiciu material. Ținând cont de scopul urmărit și de rezultatele produse în urma comiterii infracțiunilor, lipsa prejudiciului suferit de persoana vătămată și caracterul vădit disproporționat al acestei sume de bani cu cheltuielile judiciare care s-ar impune pentru dezvoltarea anchetei penale, procurorul a apreciat că se impune o soluţie de renunţare la urmărirea penală”, au motivat procurorii.
Cererea de confirmare a soluţiei a fost înregistrată la Tribunalul Cluj în 26 august iar decizia a fost luată de instanță în urmă cu câteva zile, în 15 noiembrie.

Aceasta după ce în mai anul trecut a fost deschis un dosar penal în cauză, iar din declarația persoanei vătămate și celelalte probe depuse la dosar a reieșit că în 26 ianuarie anul trecut persoana vătămată a fost contactată pe aplicația WhatsApp de către o persoană necunoscută, utilizatoare a unui număr de telefon, care a pretins că este interesată de cumpărarea unui breloc auto pe care persoana vătămată îl promovase spre vânzare pe platforma de anunțuri OLX în cursul aceleiași zile. Interlocutorul necunoscut i-a comunicat persoanei vătămate că dorește ca tranzacția să se realizeze prin intermediul unui pretins serviciu de livrare gestionat de platforma OLX, sens în care i-a trimis persoanei vătămate un link și a îndrumat-o să completeze câmpurile link-ului comunicat sub pretextul că prin acest sistem banii îi vor fi virați în cont – clasica metodă de phishing în care victimele introduc datele cardului bancar, inclusiv cele confidențiale, care ajung apoi la făptuitor, care le ușurează de bani. ”Deoarece mesajul era scris în limba rusă, persoana vătămată a înțeles că persoana necunoscută intenționează să-i retragă numerar din contul bancar, astfel că a refuzat să urmeze indicațiile de completare ale link-ului respectiv și a abandonat legătura cu acel interlocutor, astfel că nu a suferit niciun prejudiciu”, au arătat anchetatorii.

Link-ul a fost verificat dar, au concluzionat aceștia, ”nu s-a reușit identificarea făptuitorului”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu