Un fost absolvent de Automatică și Calculatoare în Cluj produce și vinde brânză de milioane de euro, inclusiv la export
Economie by Actual de Cluj - iul. 23, 2024 0 170

Marius Bicu, antreprenor și proprietarul „Fermei cu Omenie”, a pus bazele unei afaceri, de milioane de euro, din producția și vânzarea de brânză pe piața internă, dar mai ales la export. Are comenzi în peste 13 țări europene și a reușit performanța să devină primul producător care a vândut brânză românească în Statele Unite ale Americii.
Marius Bicu a explicat, pentru Economedia: ”În anul 2009 am reușit să avem certificarea să vindem brânza noastră în afara țării. Exportul a fost o mare oportunitate de dezvoltare pentru noi și mă bucur că i-am alocat timp și energie, pentru că acum reprezintă 60% din afacerea noastră”.
Antreprenorul a ajuns să conducă o afacere de succes în domeniul agriculturii și industriei alimentare, după ce a renunțat la perspectiva unei cariere în IT. Dar și după ce a trecut printr-un faliment dureros, cu o firmă mică de construcții.
Marius Bicu a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Cu toate acestea, a realizat că lumea calcultoarelor nu i se potrivește, încă dinainte să termine studiile.
Omul de afaceri își amintește: „În anul 3 am văzut cum colegii mei învățau 8 ore zilnic în fata calculatorului și apoi se mai jucau 8 până noaptea târziu. Atunci am realizat că eu nu o să lucrez la un birou cu un calculator, ci o să lucrez cu oameni. În momentul absolvirii știam doar ce nu vreau să fac, nu îmi era clar ce vreau să fac”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
George Simion a a plecat luni dimineață, la prima oră, la Cluj, cu un zbor de pe Aeroportul Otopeni, împreună cu omul de afaceri „Sile” Pușcaș
mai 19, 2025 0
-
Trenuri blocate ieri în câmp la Cluj, trenul de la București a întârziat 3 ore și jumătate, furtuna a lăsat rețeaua fără curent
mai 19, 2025 0