Închide

Un evaluator și administratorul unei firme din Cluj deținute de Stat au fost trimiși în judecată de către procurorii anticorupție

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 12, 2024 0 332

Un evaluator și administratorul unei firme din Cluj deținute de Stat au fost trimiși în judecată de către procurorii anticorupție, sunt acuzați de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și altele.

Astfel, conform DNA un evaluator autorizat ANEVAR din Cluj, Crina Vișan, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu. Un alt inculpat, Gheorghe Trifan, la data faptei administrator al Agromec Iclod SA – societate cu capital majoritar de stat- a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă cu ocazia unei operațiuni comerciale, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară, în formă continuată, și respectiv două infracțiuni de participație improprie, sub forma instigării, la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iunie – iulie 2017, în contextul în care Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului era acționar majoritar al SC Agromec Iclod SA, inculpatul Gheorghe Trifan ar fi înstrăinat din patrimoniul societății pe care o administra patru bunuri imobile – terenuri cu construcțiile aferente – la prețuri subevaluate, către o persoană fizică și către o firmă controlată de membrii familiei sale. Trei dintre bunurile respective ar fi fost vândute în baza unui raport de evaluare întocmit de Crina Ioana Vișan cu încălcarea mai multor cerințe obligatorii prrevăzute în standardele de evaluare, cu consecința stabilirii unei valori de piață mai mică decât cea reală. Prejudiciul a fost calculat la 226.247 lei. Firma s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra a două terenuri ce aparțin inculpatului Gheorghe Trifan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu