Închide

Un clujean cu două clase a fost condamnat la ani de închisoare cu suspendare pentru acces ilegal la un sistem informatic după ce i-a furat unui vecin banii de pe card, mii de euro în zeci de tranzacții, fără ca acesta să-și dea seama

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 20, 2024 0 178

Un clujean cu două clase a fost condamnat la ani de închisoare cu suspendare pentru acces ilegal la un sistem informatic după ce i-a furat unui vecin banii de pe card, mii de euro în zeci de tranzacții, fără ca acesta să-și dea seama.
Victima e o persoană în vârstă de 85 de ani care locuiește singur și era ajutat ocazional de inculpat și soția sa la treburile casei, uneori aproape zilnic, și pe care îi plătea pentru servicii ca dereticatul în curte. Astfel, inculpatul a văzut unde își ține victima atât banii cât și cardul pe care îi e virată pensia, învelit într-o hârtie pe care era notat codul PIN.
Seara la plecare inculpatul lua cardul, scotea bani de la bancomat iar ulterior îl punea la loc. A reușit, astfel, nu mai puțin de 33 de operațiuni financiare frauduloase, majoritatea eliberări de numerar, din 12 mai 2023 timp de mai multe săptămâni, până la mijlocul lunii iunie.
În total și-a ”ușurat” victima de 14.500 de lei, adică aproape trei mii de euro, în 33 de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Victima a înțeles în final că cineva i-a scos banii de pe card, l-a suspectat imediat pe inculpat și a făcut plângere penală.
În cursul judecăţii, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu. A fost condamnat de către Tribunalul Cluj, în urmă cu câteva zile, la un an și nouă luni de închisoare pentru 34 de infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic, un an și nouă luni de închisoare pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și furt în formă continuată – șase luni de închisoare. Instanța a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, le-a contopit și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 9 luni închisoare, sporită cu 9 luni închisoare, adică o treime din totalul celorlalte două pedepse, în final rezultând pedeapsa de dio ani și șase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere timp de trei ani.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare