Închide

Un clujean a fost condamnat la plata unei amenzi penale de mii de lei pentru fals în declarații după ce a mințit Poliția cu privire la modul în care i-a fost avariată mașina

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 13, 2023 0 165

Un clujean a fost condamnat la plata unei amenzi penale de mii de lei pentru fals în declarații după ce a mințit Poliția cu privire la modul în care i-a fost avariată mașina.
În 29 august anul trecut, în jurul amiezii, inculpatul a condus un microbuz într-o intersecție în Câmpia Turzii, a efectuat un viraj la dreapta, moment în care a acroşat cu partea din dreapta un autoturism care era parcat regulamentar. După coliziune inculpatul a coborât de la volanul microbuzului s-a uitat la avariile produse autoturismului susmenţionat după care şi-a continuat deplasarea. Accidentul a fost înregistrat de camerele sistemului de supraveghere video montate în Câmpia Turzii, înregistrările fiind depuse la dosar.
În aceeași zi, după câteva ore, șoferul s-a prezentat la sediul Poliţiei Câmpia Turzii unde a relatat lucrătorilor de poliţie şi a consemnat o declaraţie pe proprie răspundere că în dimineaţa zilei respective, în jurul orei 6.30, a parcat microbuzul iar când s-a întors în jurul amiezii la microbuz l-a găsit avariat în partea dreapta lateral. Având în vedere declaraţia, polițiștii i-au eliberat o autorizație de reparație. ”Declaraţia nereală a inculpatului a produs consecinţe juridice în sensul că în baza acelei declaraţii nereale  a obţinut autorizaţia de reparaţie necesară reparării microbuzului”, a arătat instanța Judecătoriei Turda în decizia de condamnare pentru fals în declarații. ”Pe de altă parte, declaraţia nereală era aptă să-l exonereze pe inculpat de răspunderea contravenţională pentru acroşarea altui autoturism şi societatea căreia îi aparţinea microbuzul condus  sau persoana inculpatului de răspunderea patrimonială pentru daunele provocate autoturismului acroşat, deoarece în condiţiile declarării adevărului, fie societatea era obligată să pună la dispoziţia proprietarului autoturismului avariat asigurarea RCA proprie fie societatea în cauză sau inculpatul trebuiau să-l despăgubească pecuniar”.
Șoferul a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 3.600 de lei – 180 de zile amendă, fiecare zi amendă fiind calculată la 20 de lei, pentru infracțiunea de fals în declarații. Decizia a fost luată în 8 septembrie, în urmă cu câteva zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu