Închide

Un bărbat în vârstă de 80 de ani a fost găsit mort, în această dimineață, în Dej, ar fi căzut de la etajul 4

Din județ by Actual de Cluj - mai 14, 2022 0 166

Un bărbat în vârstă de 80 de ani a fost găsit mort, în această dimineață, în fața unui bloc de pe Aleea Tomis din Dej. Cei care au sunat la 112 au fost vecinii, care au văzut trupul inert al acestuia pe spațiul verde.

La fața locului s-a deplasat de urgență o ambulanță, dar echipajul medical nu a mai putut face nimic, pentru că bărbatul era deja decedat de câteva ore. Vecinii spun că bărbatul care locuia la etajul 4, a avut și în trecut tentative de sinucidere și recent a fost externat din spital, arată dejeanul.ro.

Bărbatul locuia singur.

„Azi, în jurul orei 8, prin intermediul unui apel la SNUAU 112, Poliția municipiului Dej a fost sesizată despre faptul că pe strada Aleea Tomis, din municipiu, în fața unui ansamblu de imobile, a fost găsită o persoană posibil căzută de la înălțime. Echipajul medical deplasat la locația indicată a constatat decesul bărbatului de 79 de ani, din municipiul Dej, trupul acestuia fiind transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a survenit decesul bărbatului”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu