Închide

Un bărbat din Iași suspectat de două furturi a fost reținut 24 de ore la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 21, 2023 0 135

Un bărbat din Iași suspectat de două furturi a fost reținut 24 de ore.

Ieri polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 35 de ani, bănuit de săvârșirea a două infracțiunii de furt calificat. Aceasta după ce la aceeași dată, aproape de ora 1 dimineața, au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 67 de ani, cetățean britanic, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras un rucsac în care avea un laptop și suma de 280 de euro. Presupusul autor a fost depistat imediat după săvârșirea faptei pe strada Horea, e vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Iași. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.

Anchetatorii spun că, cu o zi mai devreme, în 19 iunie, bărbatul a pătruns prin efracție în depozitul unui supermarket din Complexul Stației CFR, fiind depistat în flagrant de polițiști în timp ce sustrăgea bunuri din interiorul acestuia, fapt pentru care la acel moment a fost dispusă cercetarea în stare de libertate a autorului. În baza probatoriului administrat în cele două cazuri, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu