Un bărbat de 65 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare la Cluj, ieri, după ce a vrut să fure o bicicletă ca să se plimbe cu ea
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 21, 2024 0 88
Un bărbat de 65 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare la Cluj, ieri, după ce a vrut să fure o bicicletă ca să se plimbe cu ea, dar a fost prins de proprietar, care a chemat Poliția.
În 21 mai 2021, spre seară, victima – proprietarul bicicletei – s-a deplasat în Piața Muzeului unde a petrecut câteva ore într-un local, parcându-și bicicleta în standul de biciclete de pe stradă, asigurând-o cu un lanț de suportul metalic. În jurul orei 23.45, însoțită de către doi prieteni, persoana vătămată s-a întors în zona standului de biciclete pentru a-și recupera bicicleta, moment în care l-a observat pe inculpat, care încerca să taie cu o pânză de bomfaier lanțul cu care era asigurată bicicleta. Inculpatul nu a reușit să taie sistemul antifurt al bicicletei, astfel că a întrerupt executarea faptei și a plecat din zona standului de biciclete înspre Piața Muzeului.
Inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, declarațiile sale de recunoaștere dată în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată. Actul de sustragere a fost surprins de camerele de supraveghere, care l-au arătat pe inculpat însoțit de alți doi bărbați neidentificați până în prezent, în timp ce discutau pe o bancă situată în imediata apropiere a standului de biciclete. Apoi, inculpatul s-a deplasează în repetate rânduri la bicicleta parcată de persoana vătămată în acel stand, având în mână o pânză de bomfaier pe care a scos-o dintr-un ghiozdan pe care îl avea asupra sa și a încercat să taie lanțul cu care era asigurată bicicleta, fără a reuși să facă acest lucru. Inculpatul a fost identificat de către organele de poliție care s-au prezentat la fața locului în urma apelului 112 și condus la sediul poliției. În urma controlului corporal a fost identificată asupra acestuia lama de fierăstrău, inculpatul declarându-le verbal polițiștilor că dorea să ia bicicleta pentru a se plimba cu aceasta.
Inculpatul e recidivist, fără ocupație și loc de muncă, și are 65 de ani. A fost condamnat la un an de închisoare pentru tentativă la furt calificat. Dar fapta este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare definitivă în august 2021, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat în aprilie 2022, astfel că Judecătoria Cluj-Napoca a contopit pedepsele, la un an și opt luni de închisoare, cu executare. ”Se va avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, de antecedența penală a inculpatului, prezenta faptă fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie așa cum rezultă din fișa de cazier, de gradul mediu de pericol social al infracțiunii, care rezultă din modul de comitere a acesteia (…), împrejurările concrete a ale săvârșirii faptei, inculpatul neavând nici o reținere în încercarea sa de a sustrage o bicicletă deși era într-o zonă destul de circulată prin folosirea unei lame de ferestrău și pe timp de noapte, vârsta inculpatului de 65 ani. În concret, în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii instanța apreciază că, raportat la circumstanțele reale ale faptei (încercare de sustragere a unei biciclete prin folosirea unei lame de ferestrău și pe timp de noapte), circumstanțele personale ale inculpatului (trecut infracțional bogat), pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru inculpatul (…), aceasta fiind suficientă și necesară pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunii, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă”, a motivat instanța.
Decizia, luată ieri, e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare.