Un bar din Cluj, printre cele mai spectaculoase din lume
ActualitateRecomandarea redacției by Actual de Cluj - iun. 19, 2014 0 5209
Un site face topul celor mai originale baruri şi cafenele din lume. Le găsiţi în Cape Town, Tokyo sau New York – dar în clasament ajung şi două baruri din România, între care unul din Cluj.

BoredPanda face un clasament cu cele mai interesante design-uri de baruri şi cafenele din lume. E populat de un restaurant deschis într-o biserică dezafectată, o cafenea din Cape Town, un bar din Bucureşti al cărui design e făcut din piese de biciclete şi Joben Bistro din Cluj-Napoca. Ce au în comun – fiecare poartă semnătura unui designer sau a unei echipe. În cazul barului din Cluj-Napoca, deschis pe Avram Iancu, design-ul e semnat de Alexandru Tohotan şi Zelenyak Zoltan, aceiaşi care au conceput şi design-ul cluburilor Bamboo şi The One. Tohotan (38 ani) explică ce e special la design-ul Joben Bistro: „aduce clasicul în modern şi o stare de visare şi o atmosferă de întoarcere în timp, într-o atmosferă ştiinţifico-fantastică din nuvelele lui Jules Verne şi ale lui Welles”, spune el. „Elice, insule, căpitanul Nemo…”.
Design-ul include elementele clasice, retro, tratate artistic şi modern, iar Tohotan spune că 70% dintre acestea sunt ” steampunk pur” – îmbinarea obiectelor cum ar fi metalul, cupru, alamă, obiecte de bronz, rotiţe de mecanisme într-o notă artistică – în vreme ce restul e design industrial. Ce e steam punk-ul? „E tratarea obiectelor vechi, o râşniţă, un radio – motorizate, tratate artistic, ca şi cum ai lua o grămadă de metal şi le dai un sens artistic, ca şi cum transformi deşeurile în artă”, spune Tohotan.
Cei doi designeri s-au folosit de obiecte pe care le-au găsit la târgul de vechituri Oser, dar şi „de la junkyard”, după cum spune Tohotan – adică de la depozitele de fier vechi, cum ar fi cel de pe strada Plevnei.
Vezi aici cele mai interesante 20 de cafenele şi baruri din lume
