UMF Cluj, rezultate excelente la Rezidențiat 2025: absolvenții clujeni, între cei mai buni din țară
ActualitateSănătateTop News by Actual de Cluj - nov. 17, 2025 0 8704
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF) din Cluj-Napoca a organizat duminică examenul național de rezidențiat, la care au participat 1.159 de candidați. Concurența a fost puternică: 730 de candidați la Medicină, 222 la Medicină Dentară și 207 la Farmacie, pentru 376 de locuri disponibile și 35 de posturi în spitale.
Rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, a transmis că examenul s-a desfășurat în condiții impecabile, mulțumind colegilor implicați în organizare, supraveghere și corectarea grilelor. „Organizarea a fost impecabilă. Ați arătat încă o dată că suntem o echipă grozavă. În mijlocul tulburărilor din societate, noi mergem înainte și ne facem treaba. Bravo tuturor, candidați și organizatori”, a declarat rectorul, într-o postare pe rețelele sociale.
Aceasta i-a încurajat anterior pe candidați să aibă încredere în cunoștințele lor și să fie foarte atenți pe parcursul examenului, subliniind că punctajul maxim se stabilește la nivel național, iar pragul de promovare este de 60% din acesta.
Potrivit datelor anunțate după concurs, absolvenții UMF Cluj s-au situat din nou printre cei mai performanți din țară. La Medicină Dentară și la Farmacie, punctajele cele mai mari la nivel național au aparținut candidaților clujeni, iar la Medicină, Clujul a obținut al doilea punctaj. „Suntem convinși că, la fel ca în anii anteriori, ați fost cei mai buni, atât la promovabilitate, cât și la punctajele mari obținute”, a arătat Anca Buzoianu.
Pentru organizarea examenului, universitatea a pus la dispoziție 12 săli și a mobilizat aproximativ 260 de supraveghetori.
Comparativ cu anul trecut, Clujul a avut în 2025 mai puține locuri și posturi disponibile. În 2024, au fost scoase la concurs 442 de locuri și 237 de posturi, iar numărul candidaților a fost mai mare, depășind 1.350.
După publicarea rezultatelor, candidații au o săptămână pentru a analiza specializările disponibile, urmând ca repartizarea finală pe locuri și posturi să se facă în funcție de punctajele obținute.
