Închide

UBB își susține Comisia de Etică după criticile stârnite de decizia în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, decizie raportată la practici “standard” într-un caz ieșit din comun, spune că poate relua analiza, dacă apar sesizări noi

Educaţie by Actual de Cluj - nov. 17, 2022 0 127

Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) transmite, într-un set de răspunsuri transmis la solicitarea Edupedu.ro, un mesaj de sprijin pentru Comisia sa de Etică, ținta mai multor critici în urma analizei de plagiat asupra tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode. În răspunsurile sale, UBB raportează decizia la practicile “standard” de analiză, în contextul în care este vorba despre o situație ieșită din comun – cazul foarte vizibil al unui înalt demnitar, ministru al Guvernului României, acuzat de plagiat și de calitate foarte slabă a lucrării de doctorat. Instituția spune că poate relua analiza, “pe bază de dovezi”, dacă apar noi sesizări.

Edupedu.ro a trimis, prin mijloace electronice, o serie de întrebări rectorului Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, pe tema recentei decizii privind teza de doctorat a ministrului Bode, plus câteva întrebări privind contextul legal actual (discuțiile privind mandatele rectorilor). Răspunsul transmis Edupedu.ro, tot pe canale electronice, este atribuit însă instituției UBB, cu precizarea că reprezintă o „poziție și clarificări ale UBB, în contextul deciziei Ministerului Educației /CNATDCU de a nu analiza sesizarea UBB cu privire la teza de doctorat a domnului Lucian Bode”.
Amintim că decizia comisiei de etică a UBB, potrivit căreia teza lui Lucian Bode ar include “erori de citare” și “unele fragmente plagiate”, fragmente reprezentând 2,95% din teză, a stârnit numeroase critici în ultimele două săptămâni, atât la nivel media și academic (Emilia Șercan, Marian Popescu – Universitatea din București), cât și politic (USR). Aceste critici au vizat atât modalitatea în care s-a făcut analiza (verificare cap-coadă pe bază de soft și analiză detaliată doar acolo unde au fost semnalate probleme fie prin sesizarea primită, fie pe baza verificării cu softul antiplagiat), cât și modul de prezentare a concluziilor.

La întrebarea Edupedu.ro de ce nu a fost făcută și o analiză care să evalueze și conținutul tezei, reclamat de altfel de cei care au accesat teza (USR, care a și sesizat comisia de etică), UBB a făcut trimitere la lipsa practicilor standard: “Nicio universitate nu are o astfel de practică standard sau curentă”. UBB arată că nici în cazul de acum zece ani al fostului premier Victor Ponta nu a fost analizat calitativ conținutul lucrării, ci doar elementele de etică/plagiat.

Din punct de vedere al calității tezei, UBB apreciază că, având în vedere că aceasta a trecut o serie de praguri până a fost validată, “teza a trecut cel puțin un prag minimal al acceptabilității academice”.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare