Închide

‘U” Cluj, prestație jenantă pe Cluj Arena. Trupa lui Sabău, învinsă de Poli Iași fără drept de apel

Sport by Actual de Cluj - sept. 04, 2023 0 221

Universitatea e în picaj, chiar dacă pe bancă a revenit Ioan Ovidiu Sabău. Pusă serios la treabă de Ceahlăul (l2) în Cupa României, Universitatea a primit vizita lui Poli Iași, aflată în subsolul clasamentului Superligii.

Întreruptă duminică de ploaie, partida s-a reluat luni din minutul 54, dar cu „studenții” rămași la vestiare sau în alte părți, numai pe teren nu.  Poli lui Grozavu, ciuca bătăilor în campionat, s-a impus pe merit. Când apărarea ți -e formată din copete, misiunea e simplă. Gorcea, preferat mereu în poartă, deși cam orice șut spre el e gol, a degajat prost o minge, iar Miron și -a completat colegul cu o nouă gafă marcă înregistrată, permițându-i lui Alin Roman să deschidă scorul (56).

Epuizată, foarte lentă, desfăcută pe tot terenul, cu un Daniel Popa mereu izolat în față, fără nici o susținere, așa a arătat Universitatea.

Până la final, „U” nu și -a creat nici o ocazie de gol. În schimb, Poli a marcat a doua oară, în prelungiri, prin același Roman, după o serie de erori inexplicabilele în defensiva clujeană, ajutată, din nou, și de Gorcea, cu un plonjon întârziat.

Final de meci și de chin pentru U Cluj, o umbră a formației care în urmă cu câteva luni juca finala Cupei României.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu